UMBLAM CREANGA ÎN CĂUTARE PITORESCULUI

       
        

            Dincolo de asfaltul posac şi plin de "plombe" zdrențuite, dincolo de blocurile de locuinţe cu fațade scorojite ce stau aliniate monoton precum şirurile de soldaţi căzuţi în prizonierat, dincolo de tramvaiele ruginite ce hurducăie ostenite tehnologic pe linii "renovate şi modernizate", dincolo de autobuzele ”la mâna a doua” ce afumă trecătorii cu damf înecăcios de motorină, dincolo de ambuteiajele din traficul asezonat cu înjurături grosolane, dincolo de supermarketurile ademenitoare ce vând ”E”-uri ambalate în poleială, dincolo de mall-urile "fiţoase" pline cu țoale de firmă ”Fake în China”, dincolo de uzinele părăsite ce zac în rugină, dincolo de pubelele cu gunoaie menajere răvăşite pestilențial aiurea pe străzi, deci dincolo de tot acest tablou urban apăsător există încă, dincolo de "ziduri", o lume vie, o lume a câmpurilor înverzite invadate de flori roşii de mac, o lume a crângurilor pline de răchită şi tufe de măcieşi, o lume a râurilor cu ape repezi ce traversează zglobiu văi pitoreşti şi o lume cu munţi înalţi străjuiţi încă de păduri umbroase ce foşnesc plăcut auzului în briza vânturilor domoale. 

     Da, simțim că trăim captivi în orașe din beton armat și pândim, indiferent de sezon, sfârșitul de săptămână ca pe o șansă de a evada în natură. 
    Și e firesc să fie așa!

  Exponat prețios! Casa tradițională din Trăisteni, Prahova    

    Paleontologii şi sociologii ne-au spus-o cu subiect și predicat într-o aritmetică simplă: trăim de mai bine de trei sute de mii de ani pe această planetă, auto denumindu-ne Homo Sapiens Sapiens, cu iluzia că și suntem cea mai evoluată specie a lanţului trofic dar, numai vreo două sau hai, trei sute de ani (dacă luăm în calcul și insula-ele din Roma antică), am trăit regulat, de bună voie și nesiliți de nimeni, ”la bloc”. Iar pentru noi românii ecuația e și mai simplă pentru că ne referim doar la acele apartamente cu suprafață locuibilă de "trei pe trei", construite din ”prefabricate” și proiectate de arhitecţii "epocii de aur". 
     Asta-i realitatea istorică, doar bunicii și părinții noștri, noi și copii noștri (eventual putem adăuga cel mult și nepoții) am cunoscut cu bune, dar mai ales cu rele, viața de la bloc. Străbunicii, stră străbunicii noştri, strămoşii noştri şi stră strămoșii moșilor noștri au trăit diferenţa de timp, adică mai bine 299 de mii de ani, prin căsuţe de lemn, prin bordeie, prin grote și colibe sau prin alte habilitis-uri făurite direct şi în frăţie cu natura. Înaintașii noștri din vechime, chiar de la primii bipezi, au cutreierat pământul în lung și în lat, au trăit alături de copaci, de flori, de fluturi, de păsări, de râuri şi de munţi. Părinții noștri din vremuri imemorabile sunt cei ce au dat nume copacilor, florilor, râurilor, munţilor și păsărilor cerului. Şi tot de la acei oameni primordiali ni s-a transmis genetic, cultural şi iremediabil, celor mai mulţi dintre noi, dragostea, nostalgia şi dependenţa, pe cât de discretă pe tot atât de profundă, pentru tot ce însemnă viață în natură.

 Oaia, noul brand de țară, mai placid, mai domestic 

    Traiul dus în sălbăticie atâţia şi-atâţia mii de ani este, cu siguranţă, "mobilul" care, ne provoacă acum dorința de a părăsi urbanul, de a călătorii și explora fiecare colțișor spectaculos al pământului.
 Nostalgia vremurilor când ne alergam cu ursul prin pădure şi dădeam cu praştia după iepuri, ne dă acum energia de a căuta cu insistenţă o ieşire sau, mai bine zis, o evadare în natură. După o săptămână de lucru şi trai steril în oraş, tânjim după o plimbare la ”iarbă verde” și "murim" de dorul de a umbla creanga în căutarea destinaţiilor pitoreşti, a locurilor frumoase, armonioase şi plăcute sufletului.
       Ploieştiul nu e departe de tabloul citadin surprins mai sus. El este chiar modelul ce a stat nud şi fără reacţie la şedinţa pictografică pentru acest ”portret urban în tușe groase”. Ploieştenii, la rându-le, nu fac excepţie de la regulă, atunci când vine vorba de pofta de a călătorii în locuri pitoreşti. În plus, faţă de alţi conaţionali, ei au noroc. Locuri minunate le stau la "doi paşi şi trei mişcări" în orice direcţie cardinală s-ar urni.

 Lacul Paltinu, ”ingineria” din spatele barajul de pe râul Doftana  

       La nord au Valea Prahovei cu Sinaia și Bușteni, la sud au Snagov și lacurile din împrejurul acestuia, la est au zona viticolă Valea Călugărească iar la vest au Cetatea de scaun din Târgoviște. Dar mai sunt și alte locușoare tentante, cum ar fi, spre exemplu, "ascunsa" vale a râului Doftana. Mai sus de Câmpina, spre nord, există această destinație discretă, pitită parcă, ca în vremuri de criză, sub tejgheaua vânzătorului de vise precum marfa hărăzită a se da numai pe sub mână și numai clienților aleși ”pe sprânceană”. Acolo, în sus, pe cursul superior al Doftanei, este un colţișor de ţară românească, liniștit, pitoresc și fascinant. Un loc cuibărit printre munți care, ironia sorții, este ferit de asaltul civilizaţiei industriale tocmai printr-o barieră apărută în urma unei realizări inginerești de natură industrială, Lacul Paltinu, cel care a apărut în urma construirii barajului hidrologic de pe râul Doftana. 

    Așadar, dacă eși un practicant al turismului civilizat, cuminte și ecologic, dacă copiii au început școala și nu mai ai ”acces” la vacanțe lungi dar, ai chef de-o ieșire de-o zi sau două la o azvârlitură de băț de oraș, încercă o ”evadare” pe Valea Doftanei, la lacul Paltinu sau, mai sus, în munte, spre Teșila sau Trăisteni sau, de ce nu, și mai departe până chiar la Săcele și Brașov.

     Se poate ajunge cu mașina, cu motocicleta sau, pentru cei ce iubesc mișcarea fizică, cu bicicleta. Traseul clasic urmează drumul dinspre Ploiești, pe DN 1, cu intrare prin Câmpina. De aici până sus le Teșila se fac cam 25 de minute dar, pe drum, te poți abate spre comuna Telega la celebra pușcărie Doftana. 

      Închisoarea este acum un edificiu în paragină dar să nu uităm că aici au fost ”cazate”, în perioada interbelică, personaje controversate ale istoriei noastre moderne, Corneliu Zelinski Codreanu, Gheorghiu Dej, Botnăraș, Nicolae Ceaușescu și alții asemenea lor și, tot aici, în perioada comunistă a funcționat un fel de muzeu venerat de ”conducătorii partidului”, un loc de pelerinaj unde copiii și tinerii ”socialismului multirateral dezvoltat” erau ”înregimentați”, cu fast proletcultist, în detașamente de ”pioneri” sau ”uteciști”. Deci, dacă ai imaginație și ești un fun al emisiunilor TV Fort Boyard dă o fugă și la Doftana, unde poți reflecta și asupra faptului că, nu din cauza comunismului sau fascismului erau închiși aici ”tovarășii” și ”camarazii” aceia, ci pentru că unelteau împotriva statului român servind în solda unor state ostile României.

Pitorescul drum ce te conduce către comuna Valea Doftanei 

         Ne întoarcem acum la ruta noastră spre Paltinu. Drumul pare întortocheat dar reperele de urmat sunt clare: ”Strada Voilei” și  ”Șoseaua Paltinu”. Sunt ceva curbe strânse, serpentine și urcări în pantă dar, odată intrați pe Șoseaua Paltinu, scăpați de meandre și drumul devin simplu de urmat. De fapt ai și intrat în ”sânul” naturii, aerul e altul, mai curat, mai proaspăt și chiar și iarna, mai aromat. Copacii coboară parcă de pe pantele muntelui spre marginea drumului curioși, nevoie mare, să cunoască drumeții ce le trec pe la poale iar, alături de drum, râul jucăuș te însoțește urmându-și cusurul său neabătut. 
     Ai pregătit de-acasă ceva merinde pentru o gustare în aer liber? Foarte bine, dacă vremea e însorită trage cu ochiul în stânga şi-n dreapta și alege un loc de popas, imposibil să nu găseşti un tăpșan unde poți amplasa o măsuţă şi câteva scăunele de camping, iar dacă ai bicicleta la portbagaj, aici e locul potrivit să te pui pe pedalat. Dacă e vară și e cald parcă merge şi-un scăldat în gârla cu apă mică și limpede. Totuşi, pentru planuri mai mari, continuă drumul, mai sus, spre munte!

    Oglindă, oglijoară, care e cel mai frumos lac din țară ?    

    Șoseaua începe încet, încet, să fie strânsă, ca într-o menghină, de versanţii muntelui ce vin şi din stânga şi din dreapta. Imediat apare în faţa maşinii un zid impresionant de beton: e barajul de pe râul Doftana. Pare o stavilă uriaşă în calea călătorului, numai că drumul nu se oprește, coteşte spre dreapta pe un urcuş cu serpentine scurte şi viguroase ce te scot degrabă deasupra lacului.
    Orizontul se deschide peste întinderea de apă aşezată cuminte în căuşul munţilor. O lucrare care ascunde un război greu dat de ingineri cu natura. Acum însă e pace, timpul a vindecat rănile, iar natura a adoptat lacul ce aprovizionează cu apă Câmpina și Ploieştiul.
    Pe marginea lacului șoseaua se agață spectaculos de coasta muntelui, dar e docilă și te conduce în siguranță mai departe. Deja apar pensiunile şi locurile de campare pentru rulote și corturi. Pentru cazare poţi face documentarea şi rezervările pe turisminfo.ro, lapensiuni.ro ori pur şi simplu pe Google cu căutare "pensiuni valea doftanei".  
     Cam la 20 km depărtare de Câmpina, se intră în satul Teșila și apoi în Vale Doftanei. Pe stânga şi pe dreapta case frumoase, cele mai cochete sunt cele bătrâneşti construite din bârne şi acoperite cu şiţă. Din păcate cele moderne nu sunt toate reușite arhitectural, ba unele se pot ”lăuda” cu statutul de ”khitsch perfect”. Acestea, ultimele, în marea lor majoritate aparţin "întreprinzătorilor" din silvicultură, îmbogăţiţi prin exploatarea ”inteligentă” a pădurilor. Nu lipsesc nici vilele VIP-urilor care au redescoperit aici natura şi pacea interioară (de ex. familia Anastase dacă vă mai spune ceva acest nume, funcția și gradul ei).
      Dar pentru un picnic în "sălbăticie" tot trebuie să mai urcați. Nu mult după ieşirea din comuna Valea Doftanei asfaltul se termină, iar drumul pietruit intră în pădure și, dacă îl urmați cu determinare, dar numai cu 4x4, veți ajunge la Săcele în județul Brașov. 

Vile și bunăstre în Valea Doftanei. Doar din oierit? 

        Pe tot acest traseu, din jurul lacului și până sus în munte, peisajul este de vis și cu cât te afunzi în pădurea de brazi, dincolo de satul Teșila, spre ”Podurile Văii Negre”, liniştea devine din ce în ce mai prezentă și doar susurul pârâului ce-şi caută de drum la vale sau păsările cerului ce se zbenguie printre ramurile brazilor mai animă decibelii ambientali. Pornit într-o eventuală drumeție pe cărările de munte, singurii oameni pe care îi mai poţi întâlnii sunt ciobani din Valea Doftanei, Întorsura Buzăului sau din Săcele, ei mai cutreieră pe aici muntele cu vitele, mioarele şi ciobăneștii lor. De-i întâlniţi întrați în vorbă cu ei și încercați fără ezitare să le cereți ceva merinde, contra cost puteţi procura o bucată de brânză adevărată, caş în coajă de brad sau celebra "caşcavea" de Valea Doftanei.     

Comercianții de succes ai ”cașcavelei” de Valea Doftanei

    Și pentru că am adus vorba de ”specialitatea casei” să nu uitați că, în fiecare toamnă, la început de septembrie are loc în comuna Valea Doftanei, ”Festivalul Cașcavelei”, o serbare ce se vrea câmpenească pe care, deși mulți o califică ca fiind organizată cu destul amatorism, eu zic că are farmec și te bine dispune. Fumul de la grătarele la care se frig pastrame și se coc bulgării de mămăligă ai unui bulz de inspirație autohtonă se amestecă în acordurile de țambal și acordeon cu ritmurile de sârbe și hore și cu zarva făcută de vânzătorii de cașcavea, țuică sau cârnați de oaie, ce-și laudă gălăgios și fără reținere marfa autentică.
    Din păcate, în zonă oamenii sunt ocupați mai mult cu păstoritul, cu ”activitățile” forestiere și mai puțin cu acoperirea serviciilor turistice, așa că restaurantele sau terasele cu servicii a la carte, lipsesc. Singurele locuri unde puteți totuși mânca bine sunt pensiunile. Aici însă s-ar putea să fiți condiționați de achiziționarea unui întreg pachet turistic ce conține, bineînțeles, cazarea pentru cel puțin o noapte, ceea ce până la urmă nu e ceva rău.  În acest caz însă rezervarea  este obligatorie și trebuie făcută din timp.
     Oricum, dacă sâmbăta sau duminica aveți furnici pe talpă și sunteți sătui de Sinaia, Predeal, Poiana Brașov etc, vă recomand această evadare de o zi, eventual și o înnoptare, pe Valea Doftanei. Se programează și se planifică cu ușurință, e fezabilă, accesibilă și reconfortantă ! Hai liberare !