30 decembrie 2018

NU ADUCE ANUL CE ADUCE CALENDARUL


           Prieteni, ați observat că de ceva vreme din arsenalul cumpărăturilor legate de revelion au dispărut pe nesimțite unele mici lucrușoare care altă dată erau considerate „sarea și piperul” sărbătorii și erau căutate cu frenezie ? Acum vreun sfert de secol, când supermarketurile cu abundența lor capitalistă figurau încă în lista „o să le avem”, exista în ajunul anului nou o forfotă nepotolită prin oraș făctuă mai ales de bărbații trimiși de acasă după cumprături „speciale”, iar pe lista lor de „must have” primele poziții erau ocupate de umplerea sifoanelor, cumpăratul pâinii proaspete direct de la fabrica de panificație, de procurarea unui bilet de loterie de la agenția Loto, de cumpăratul artificiilor, al pocnitorilor, al confetiilor, a unei sorcove și a unei rămurele de vâsc, toate de la comercianții ambulanți. Însă peste toate astea de importanță supremă era cumpăratul unui calendar de perete de la toneta de ziare, de la librărie sau de la Poștă. 
    Că era bonus la vreun almanah, că era o enciclopedie cu 365 de pagini pline de sfaturi practice sau de evenimente istorice,  că era o colecție de 12 postere cu peisaje, mașini sau, mai ales, cu femei frumoase (și cât mai dezbrăcate), calendarul de perete era ținta obsesivă a oricărei campanii de cumpărături pentru noul an. Dacă, prin absurd, ratai acest produs, singura ta șansă era să găsești, printr-o minune, un suflet milos și avut care să-ți „doneze” din prinosul său marfa indispensabilă. Nu se putea altfel, bătaia orologiului de la miezul nopții trebuia să te găsească musai sub rămurica de vâsc în postura de posesor al unui calendar, suficient de mare,  pentru a putea fi atârnat, într-un cui pe perete, acasă sau la birou!
    Acum obiceiul s-a cam pierdut, laptopul, tableta și iphon-ul sunt gadgeturile la modă care dau posibilitatea posesorilor să se orienteze în timp și să-și planifice cât mai exact acțiunile cotidiene fie ele profesionale sau casnice. Aceste „jucării”, în măruntaiele cărora sălășluiesc procesoare infernale, ce au „abilități” din ce în ce mai performante, dau iluzia omului contemporan că dispune de mai mult confort, îi dă senzațía că timpul trece mai plăcut și iluzia că este puțin...  nemuritor.
   Pasiunea omului pentru măsurarea timpului coboară mult în vechime, primele calendare concepute și păstrate provin din antichitate și sunt rodul gândirii egiptenilor și babilonienilor. Un foarte vechi astfel de artefact, poate chiar cel mai vechi păstrat în lume,  poate fi privit și chiar pipăit, de orice turist, de ce nu și de român, în Egipt. 
   Cei ce se avântă în lumea faraonilor, într-o croazieră în aval pe cursul liniștit al  bătrânului Nil, de la  de la Aswan la Luxor, au posibilitatea să admire, in situ, primul calendar conceput și „publicat” de om, la templul lui Sobek și Horus, adică al zeului crocodil și al zeului șoim, de la Kom Ombo. Este o piesă sculptată, ca o adevărată dantelărie în piatră, cu hieroglife aliniate pe coloane și rânduri ca într-o procesiune ce indică succesiunea zilelor, de la prima zi a anului până la ultima, pentru întreg anul calendaristic.
  Calendarul egiptean se citea de la drapta la stânga   
      La egipteni, timpul era legat, în aceeași măsură, de cer, de soare și de stele, precum și de pământ și de ciclurile sale agricole.  Ei sunt cei ce au construit un calendar ce conținea 365 de zile pe an, împărțit în 12 luni. Fiecare lună era divizată în trei săptămâni a câte zece zile fiecare.  La sfârșitul anului, pentru a sincroniza mișcarea celestă a soarelui cu observațiile și măsurătorile pământene legate de poziția astrului la răsărit și apus, după consumarea celor 360 de zile, mai erau adăugate 5 sau 6 zile  care erau declarate „de sărbătoare”, adică pentru ”party”. Și uite așa s-a împământenit și obiceiul ca la sfârșitul anului să existe zi de sărbătoare și noapte de petrecere.  
   Calendarul egiptean avea trei anotimpuri, definite de comportamentul pluviometric al Nilului. Era un anotimp al inundațiilor (care acum ar corespunde lunilor: iulie-octombrie), era un anotimp al germinației și al creșterii recoltei (noiembrie-februarie) și era un anotimp al culesului, al strângerii roadelor pământului (martie-iunie). La Kom Ombo cele trei anotimpuri sunt reprezentate prin trei zeități cu trup de femeie și cu cap de felină. (vezi video atașat în subsolul postării). Tot la capitolul reprezentări, pentru termenul de zi calendaristică, identificat de egepteni numai cu momentul diurn când soarele strălucea pe cer, se folosea drept pictogramă o ”bulină” care reprezenta discul solar, zeul Ra, cel dătător de viață.
          ”Revelionul” egiptean era plasat în perioada din an când nivelul apelor Nilului atingeau cota maximă a inundațiilor, iar acea zi era cea cunoscută în calendar ca ”întîi Toth”. Era momentul din an când fluviulul, însuflețit de zeul Hapi, avea cel mai mare debit, iar lunca sa se făcea nevăzută sub puhoiul de ape care se ridicau și cu 2 metri deasupra nivelul obișnuit. Începutul de an la vechii egipteni se sărbătorea așadar,  raportându-ne la calendarul folosit de noi de astăzi, undeva la jumătatea lunii septembrie. 
    Dicționar pentru calendarul egiptuli antic 
Conform mărturiilor istorice, gestionarea anilor și măsurătoarea timpului prin intermediul calendarului ține de o extraordinară descoperire făcută de astronomii egiptului antic.  Steaua Sirius (Shotis în egipteană)al cărui suflet celest era atribuit zeiței mamă Isis,  execută o mișcare de revoluție cosmică sincronizată cu a soarelui, nimeni altul decât supremul Amun-Ra, cu precizarea că răsăritul lor simultan are loc doar odată la 1461 de ani. Pentru a sublinia importanța acestui rar fenomen celest trebuie spus că mentalitatea egiptenilor antici era puternic legată atât de mitul trinității Isis, Osiris și Horus, cât și de  mitul solar al lui Amun-Ra. Calculele astronomice moderne, corelate cu dovezile istorice au condus pe savanții de astăzi la concluzia că începuturile calendarului egiptean se situează în jurul anilor 4.245 – 4.241 îHr, atunci când egiptenii au observat și au consemnat pentru prima oară simultaenitatea răsăritului stelei Sirius și al soarelui. 
        Copții de astăzi, purtători în oarecare măsură a străvechilor cunoștințe egiptene, sărbătoresc și acum Anul Nou în conformitate cu vechiul calendar egiptean, astfel ei au celebrat intrarea în noul an, Sărbătoarea Neyrouz,  respectiv anul 6261, la 12 septembrie 2018 !
     Reperele astrale ale calendarului egiptean              
Iudeii, care au trăit o perioadă destul de îndelungată alături de egipteni, au preluat de la aceștia calendarul, pe care însă l-au adaptat miturilor și credințelor religioase proprii, au păstrat împărțirea anului în 12 luni  și a lunii  în 30 de zile  și au mai adoptat  luna septembrie ca fiind prima din noul an. Sub această formă a fost preluat de Biserica ortodoxă care marchează, în fiecare an, la 1 septembrie începerea anului bisericesc.
        Calendarul a fost restructurat conform ”nevoilor europene” în timpul „republicanului” Iulius Cezar, dar s-a făcut tot pe pământ egiptean, la Alexandria, de astronomul grec Sosigene care, la anul 46 îH, a livrat viitorului imperiu roman un calendar ce avea să fie folosit până în secolul XXVI dHr.  Anul avea 365 de zile, cu 12 luni de 30 sau de 31 de zile, iar o dată la patru ani se instituia anul bisect (bis sexto ante kalendas martias)  cu luna februarie de 29 de zile.  Anul nou începea la întâi aprilie.
           Cuvântul ”calendar” este și el de origine latină, si provine din ”Kalendae” numele primei zile din lună așa cum ”Idele” era a 13 sau 15 zi din lună. Strămoșii noștri latini erau însă destul de complicați, ei nu țineau zilele în mod progresiv ci, ca o veritabilă numărătoare inversă, socoteau câte zile au mai rămas până la ”calende” de exemplu 31 ianuarie era ”pridie Kalendas Februarias” sau, în traducere, ”ultima zi de dinaintea primei zile a lui februarie”...
        Calendarul după care noi funcționăm astăzi este rodul  unui învățat napolitan, Aloysius Lilius careîn 1582, în timpul papei Grigore al XIII-a, a permis bisericii să sincronizeze ziua Paștelui cu data stabilită pentru această sărbătoare creștină de conciliul de la Nicea din anul 325 dH.  Instituirea calendarului gregorian a însemnat eliminarea a 10 zile din vechiul calendarul solar, astfel ultima zi a calendarului Iulian a fost 4 octombrie 1582, iar prima zi a calendarului Gregorian a fost 15 octombrie 1582.  Pe lângă acest decalaj,  a fost schimbată ziua și luna care marchează debutul unui nou an calendaristic, anume  aceasta a devenit 1 ianuarie.
 Fila unui calendar de perete, din anii rock and rol   
Primele țări care au introdus acest calendar au fost Italia, Spania, Țările de Jos și Franța. Transilvania este prima din țările române unde este adoptat. România a introdus această variantă, abia în 1919, după marea unire, adică acum 100 de ani ! 
  Pe scurt, aceasta este „povestea” calendarului, acest „instrument” banal sub a cărui „autoritate” ne coordonăm cu rigoare activitățile cotidiene într-un reflex, devenit inconștient,  ce ține de o tradiție ce-și are obârșia în vremurile când...   lupul era cățel iar puricele se potcovea cu 99 de oca de fier” ! 
Hai, la mulți ani, cu sănătate și bucurii, 2019 !

PS. - În video alăturat (o producție personală) puteți vedea calendarul egiptean găzduit de templul antic Kom Ombo. Vă mulțumesc pentru timpul acordat lecturii și vă urez vizionare plăcută. 

https://www.youtube.com/watch?v=3-9oyDWV_hQ