DESPRE HALLOWEEN LA ROMÂNI

      

      De când bietul Vlad Ţepeş a fos transformat din erou al istoriei noastre medievale în

marcă turistică pentru serbările de Halloween, adică de când bravul voievod apărător al ţarinei strămoșești împotriva osmanlâilor cotropitori a luat chipul unui Mickey Mouse hollywood-ian însetat permanent și fără leac de sânge, ideile de promovare turistică, venite de la întreprinzătorii autohtoni din domeniu, nu contenesc să ne surprindă prin naivitate, subţirime şi ridicol.

      Halloween-ul şi Vlad Ţepeş sunt de neseparat în mintea celor ce vor să facă cu orice preţ ”alişveriş” în turismul românesc. În mai toate ofertele scoase pe piaţă, de operatorii cu "hemoragie" de idei în exploatarea acestui eveniment autumnal, stă stereotip și la loc de cinste, organizarea obligatorie a unei petreceri nocturne ”de comă”. Aşa se face că, mai ales în zona transilvană, clientela cluburilor, barurilor și a hotelurilor cu restaurant este ademenită să petreacă un weekend prelungit, ultimul din octombrie, asezonat cu evenimente ce promit „nopţi de groază”, "distracții diavolești" și „petreceri criminale”. 

 Vlad Drăculea, voievodul ”țepar” al Valahiei 

  De la vorbe la fapte drumul se arată a fi lung, iar promisiunile bombastice se dovedesc, până la urmă, simple ”fâsâieli”. Adevărul este că prea puține din aceste petreceri depășesc nivelul unui banal chef de weekend.
   Să începem introspecția în ”măruntaiele” petrecerii cu băuturile oferite clienților ”însetați” la bar și să consemnăm că asta ar fi prima țeapă pe care o iau consumatorii de Halloween. Banalul cocteil ”Bloody mary”, preparat din votcă cu suc de roşii și ceva piper este redenumit de barman, să nu spun ”botezat”, cu sintagma „Sângele lui Dracula”, iar celebrul ”Rooftop”, preparat din votcă în amestec cu suc de lamâie și două feliuțe de castravete, e poreclit cu acest prilej, ”Vrăjitoarea din Salem” și are, în loc de castravete, câteva bucățele din ruda sa cucurbitacee, pepenele roșu (sângeriu bată-l vina !). Tactica vânzătorului e simplă, schimbă numele produsului (adică rebranduește), îi pune alt nume, cu rezonanță gothic fiction, și apoi... exact, scumpește produsul! Deci, țeapă! Să ne amintim touși că, pe vremea lui Țepeș, așa cum relatează cronicarii, fapta asta era ”penală” și voievodul o pedepsea cu suspendare... În ștreang sau în țeapă, după dorința gâdelui.
     Costumația este și ea foarte importantă la aceste petreceri. Participanții sunt dispuși, de amorul tematicii, la acțiuni radicale așa că, atunci când vine vorba de vestimentație trec de la ţinuta uzuală „en vogue”, cu blugi și tricouri, la cea de carnaval cu pălării ţuguiate, pelerine neagre sau bordo închis, la care se adaugă, musai, o mască cât mai hidoasă. Machiajul e și el pe măsura costumului, ”tone” de fond de ten sunt aplicate pentru a face fețele cât mai livde, cât mai cadavreice, rujul imită picăturile de sânge de la colțul gurii și tot așa, imaginația continuă să dea naștere la tot felul de bazaconii care mai de care mai ”înfricoșătoare”. Ba mai mult, sunt unii dispuși să-și petreacă odihna nocturnă în copârșee folosite, în această situație hilară, ce se vrea hazlie, pe post de paturi în dormitor.

Petrecăreți în haine de carnaval, un spectacol... groaznic

    În tot acest comportament mimetismul obiceiului occidental e evident, într-o exaltare colectivă se ”împrumută” de-a valma, fără discernământ și mai ales exagerat clișee vestimentare și comportamentale văzute, cel mai probabil, prin filmele americane cu buget redus. Rezultatul cultural este unul dezamăgitor și, în acestă joacă de-a vampirii, oricare participant, fie el și unul inocent furat de valul entuziasmului, poate ajunge în neplăcuta postură de fi catalogat drept cabotin, ridicol și stupid. Asta pentru că regulile sunt simple și postulate încă din zorii civilizației: orice copie este mai slabă decât originalul și este, la urma urmei, un fals care nu face nici doi bani. Iar partea și mai proastă este că orice încercare de a adapta această sărbătoare la specificul autohton este precum aclimatizarea unui arbust de piper la Suplacul de Barcău sau a arborelui de cauciuc la Caracal !

      De ce însă se persistă, an de an, în acest import făcut parcă orbește ? 
     Mai întâi de toate pentru că e vorba de ignoranță, promotorii acestui copy - paste cultural se fac că nu văd marile diferențe dintre spiritualitatea ortodoxă, de care vrem nu vrem aparținem, și cea protestantă, din care se trage sărbătoarea de Halloween. Mai este și partea de business cu iluzia că orice eveniment ”produce” și, abia apoi, vine partea intelectuală în care argumentul forte este pretextul că, până la urmă, aceast carnaval are o finalitate spirituală benefică. Maimuțărind monștrii, vârcolacii și stafiile, practic s-ar demonetiza  frica idividului față de aceste făpturi imaginare și, prin aceasta, s-ar scăpa, vezi doamne, de teama ancestrală de care suferim cu toții atunci când vine vorba de baba cu coasă. O fi așa, nu zic nu, numai că eroarea se produce atunci când, de dragul unei distracții ”mai altfel” și al unor ipotetice ”încasări record”, sunt organizate, cu orice preț și în orice condiții, petreceri ”monstruoase” și ”păcătoase” ce golesc practic de conținut originalitatea sărbătorii de peste ocean, acolo unde Halloween chiar are scop și farmec. Dacă vreți, mutatis mutandis, este ca și cum budiștii thailandezi ar trage un chef zdravăn cu orez fiert și fresh de mango de Sfântul Dumitru și, pe deasupra, ar mai trage și-o sârbă cu strigături. Tare, nu?

 Colindul de Hallowenn, marea bucurie a copiilor americani 

  Să abordăm puțin și partea financiară a petrecerilor horror, și anume să privim mai atent promisiunea că, ”iese” profit, fie el cât de mic, dacă organizezi un astfel de eveniment. E ca în vorba aia misogină ”dă-o dracu' de miresă, bani să iasă!”.
  Însă lucrurile nu merg așa, ca să obții profit ai nevoie de vânzări cât mai mari, adică de creșterea numărului de clienți dispuși să ”marce banul”!
     Numai că, băiatul cu bani e ”dat drăculea” și are întotdeauna obiecțiuni ! Spre exemplu, de ce ar da curs el, un umil și oarecare client și consumator de evenimente, unei astfel de invitații venite prin intermediul unor reclame, ce promit ”super distracție”, hăt, la capătul țării ? De ce să plece, regățeanul, din oraşul său de baștină şi să bată drum lung până la Braşov, Sibiu, Sighişoara sau Bistrița? De ce, până la urmă, să-și golească cardul pentru o promisiune ce frizează nonsensul? Doar de dragul unei petreceri ce se vrea diferită?  Ce garanții are că lucrurile stau chiar așa ? La urma urmei, cu o proteză dentară fosforescentă şi colţoasă în gură, poate dansa "vampireşte" şi la barul său preferat din colțul străzii, în oraşul său de domiciliu! Oare răspunsul la aceste întrebări să stea în convingerea ”profesională” a oameniilor din advertising că, până la urmă, destinaţiile în cauză au o legătură „strânsă” cu Vlad Ţepeş, cu medievalitatea autohtonă și cu historical truth și că astfel ficțiunea s-ar împleti cu realitatea sub o aură de tradiție și autenticitate, ce convinge clientul să dea curs mesajului publicitar ?

          Pedepsirea condamnaţilor cu suspendare... în ţeapă          

     Nimic mai fals ! 
     Nota bene, Vlad Ţepeş nu are nici o legătură cu Halloween-ul, iar Dracula, cât e el de vampir, este o ficţiune a literaturii gothic fiction şi a cinematografiei occidentale.  Pe scurt. Personajul istoric Vlad Drăculea s-a născut în Sighişoara la 1431, într-o familie aristocrată. A fost voievod al Valahiei, în trei rânduri (1448, 1456-1462 şi 1476) şi a avut reşedinţa de bey (a se citi funcționar otoman) la Târgovişte.  A ţinut trei neveste, câteva amante şi, oficial, cinci copii. Supranumele de ”Ţepeş” îl poartă legal, conform documentelor vremii, din 1550, pentru că ordona, des şi cu pasiune, pedepsirea duşmanilor prin tragere în ţeapă. Drăculea provine de la numele avut de tatăl său, Vlad Dracul care, la rându-i, era numit aşa ca urmare a apartenenţei sale la Ordinul militar - religios al Dragonului (Draco, adică... Drac). Dracula este numele pe care Vlad Ţepeş „i-l sugerează” scriitorului irlandez Bram Stoker, în romanul omonim, din 1897, unde este, în fapt, un personaj fictiv, un conte însetat la propriu de sânge, dar care nu s-a bătut niciodată cu turcii şi nici n-a fost băgat la pârnaie de Mateiaș Corvinul, cel care, spun cronicile, ar fi trebuit să fie cel mai bun prieten al voievodului.

Vișegrad, temnița în care a fost pus în lanțuri Vlad Draculea

    Chiar dacă toate aceste amănunte istorice se cunosc sau ar fi trebuit să fie cunoscute de cei ce se ocupă de organizarea și promovarea acestor „nopţi însângerate”, piața turistică nu duce lipsă de sloganuri comerciale false. De pildă, o agenție de turism din Ardeal încearcă să-și atragă clienți cu ”apofegma”: „De Halloween, acasă la Dracula”. Trecem de faptul că această ”chemare” nu are, la propriu, nici subiect, nici predicat și mergem direct la ofertă, care garantează turistului vizite și cazări la Braşov, Sighişoara şi Sibiu, plus un tur prin Castelul Huniazilor. Într-adevăr, între personajul istoric Vlad Ţepeş și orașele menționate există oarece legături, însă Vlad nu a fost niciodată întemniţat la castelul în cauză, cum spune o legendă ci, arestat de Matei Corvinul, a fost dus direct la Vişegrad... Iar în ceea ce-l privește pe contele Dracula, din romanul cu același nume, nu reiese de”nicări” că ar fi fost în vreunul din orașele citate. De altfel, nici ”castelul groazei” nu este localizat cu exactitate geogrfică în cartea lui Stoker.

    Alte oferte te invită cu insistenţă la Castelul Bran care, la fel ca și cel din Hunedoara, nu prea are legătură cu voievodul Vlad Drăculea. ”Imobilul” în cauză a fost bastion medieval de graniţă, ridicat de teutoni în 1211, la frontiera Transilvaniei cu Valahia și, a aparţinut mai apoi, din 1388, saşilor braşoveni. Că Vlad a avut un conflict sângeros cu acești locuitori din Țăra Bârsei este un episod ce ține de lupta politică pentru succesiunea la tronul Valahiei și de ceva neînțelegeri în legătură cu plata unor taxe vamale, nicidecum cu faptul că bastionul ar fi fost propritatea lui Vlad. În realitate, castelul a aparținut, în cea mai mare parte a istoriei sale, brașovenilor care, în 1920, îl fac cadou reginei Maria a României. Revenind la Stoker și la best seller-ul său, putem spune că e o chestiune de imaginație și de largă interpretare acceptarea faptului că, cetățuia de la Bran, ar corespunde cu descrierea romancierului. Dar mă rog, sunt destui ”înflăcărați” care susțin asemănarea izbitoare dintre cele două castele (chit că unul e doar o descriere...).

       Să mai rămânem ”o țâră”, cu atenția mărită, la modul în care ”advertisingul” realizează comunicarea de tip promoțional. Ce constatăm? Că mesajele de promovare, în acest caz, oricum ar fi ele formulate și ”împachetate” în cuvinte și imagini, comunică un nonsens. Traduse în limbaj colocvial, pe înțelesul tuturor, ele sună cam așa: ”Veniți să petreceți o seară americană organizată de români în România”. Pe bune ? De când am devenit noi românii experți în stilul de viață american și îl putem reproduce fără teama de a da greș? Cu riscul de a mă repeta, niciodată originalul nu poate fi copiat la perfecțiune, cu atât mai mult atunci când este vorba de obiceiuri tradiționale,  de aceea ”adaptările” sunt întotdeauna superficiale și au o singură soartă, aceea de a eșua în grotesc.

Însângeratul Hotel Dracula din Pasul Tihuță

    Vreți o dovadă?  Ia să privim noi ofertele de cazare. Toate propunerile agențiilor făcute pentru serbarea de Halloween promit înnoptări în unități de cazare ce poartă, la unison, numele lui..."Dracula"! Dacă ar mai fi trăit Stoker, ar fi fost cu adevărat mândru de succesul personajului său. 
     Un hotel cu numele Dracula funcţionează, spre exemplu, tocmai în Pasul Tihuţa din Munţii Bârgăului şi este, în opinia multor designeri, un monument al prostului gust. 
     Din păcate prea multe oferte sunt construite să atragă facil clientelă. Sunt promise fel de fel de „trăsnăi”, doar, doar o „pune botul” careva. Realitatea crudă constă în faptul  că aceste oferte sunt de-a dreptul mincinoase şi au menirea de a-i „ţepui” pe turiștii creduli, neexperimentați sau pe cei ce caută, cu orice preț, senzațiile tari.
      Eşti un om de valoare al industriei turistice sau ești un bun creator de reclame?Felicitări, dar, foloseşte cinstit evenimentul; „profi”. Cheamă oamenii într-o călătorie plină de mister, în care istoria se îmbină cu legenda, prin locuri ce ţin de medievalitate şi de Vlad Ţepeş, spre exemplu: Mănăstirea Comana, Târgovişte sau Cetatea Poienari, locuri care chiar sunt marcate de prezenţa intransigentului conducător.

 Mănăstirea Comana ctitorită ce Vlad Țepeș la 1461   

   Nu-l amestecaţi pe voievod, apărător al ortodoxiei valahe, cu sărbătorile celtice din Irlanda. Dacă vrei să bagi groaza în asistenţă simulează o tragere în ţeapă sau decorează o piaţă cu victime ale acestui tip de execuţie (sunt la Buftea specialişti adevăraţi în butaforii şi cascadorii). Poţi simula şi o confruntare între cavaleri, dar tot aşa, una cât mai autentică, cu o coregrafie şi o muzică bună.

       Dacă vrei cu orice preţ o valorificare turistică a personajului Dracula plăsmuit de Stoker, nimic mai simplu, mergi pe urmele romanului, în locaţiile misterioase care l-au inspirat pe autor şi ţine-l pe Contele Vampir îmbrăcat în hainele sale lugubre din care nu lipseşte celebra pelerină neagră cu revere înalte, nu împăia personajul în haine roşii de voievod. Machiază-l în spiritul halloween-ului cu faţă vineţie, cadaverică, nu-i îmbujora cu ruj obrajii şi nici nu-i picta sub nas, cu creionul dermatograf, vreo mustaţă grosolană! Cu puţin bun-simţ şi mai multă muncă (aici trebuie să se facă prezentă şi creaţia) se pot face lucruri cu adevărat spectaculoase.

 Cetatea Poienari, adevăratul bastion al lui Vlad Țepeș 

    În opinia mea, operatorii din turismul românesc ar trebui să înţeleagă că „sărbătoarea monştrilor” sub forma sa petrecăreaţă, să nu spun băşcălioasă, trebuie să rămână în exploatarea exclusivă a „dance cluburilor”, ca exerciţiu autohton de exprimare a culturii pop nord-americane.  

   Desigur, evenimentul trebuie fructificat şi, pentru asta, cel mai potrivit este turismul de tip "outgoing", în SUA şi Canada, să vadă şi românaşii ce-i aia halloween original.

         La "incoming", în nici un caz aşa cum s-a tot făcut, ani la rând, la Bran unde, pur şi simplu, turiştii străini au avut parte, printre aburii alcolului, de un "regal" al ridicolului şi al prostului gust. Spectatorii au privit cu nedumerire un show ce semăna mai mult a comi con decât a  thriller așa că n-au avut parte de satisfacerea așteptărilor și, în loc de fiorii halloween-ului, au avut parte doar sentimentul jenei în faţa cabotinajului încropit. Vizitatorii au râs politicos și cu multă înțelegere dar, la sfârşitul sejurului, au simţit în cerul gurii un gust ciudat, ceva dulce - amar. Și abia atunci au înţeles că, în vacanța lor exotică din România, uşor, pe nesimţite, din fundul buzunarelor şi până în creştetul aşteptărilor lor, li s-a înfipt o mare ţeapă !
       Îndreptăţit, jurnaliştii englezi de la „The Guardian”, făcând referire la petrecerile organizate la Castelul Bran de Halloween, au scris că locaţia este „un kitsch, nicidecum un loc autentic pentru amatorii de senzaţii tari” (theguardian.com/ travel/2013/oct/29/halloween-holiday). 
     Dacă operatorii din turismul nostru autohton rămân la acest stadiu în care vor amesteca diletant istoria neamului cu ficțiunea romancierilor, vampirii cu voievozii şi reginele cu „fetiţele de consum” și se vor gândi numai și numai la paralele lor câștigate cât mai facil, în cel mai scur timp, se vor confrunta cu un export crescut de ţepe la hectar și, să nu se mire dacă, într-o bună zi, chiar și ei vor încerca senzația că ceva ascuțit îi deranjează la șezut...
        Se vor lamenta degeaba, la chemarea lui Eminescu, Țepeș se va fi întors, iar ei vor fi rămas în tabăra greșită! 
       Acestea fiind zise vă urez, în consonanță cu serbarea monștrlilor, ”bostan luminos” !