POVESTEA DINTR-UN PAHAR CU VIN. FETEASCA NEAGRĂ

         În fiecare an la jumătatea lui octombrie e sărbătoare, domnul Bahus, petrecărețul incurabil și consumatorul rafinat de bunătăți la litru își adună gașca nebună și deocheată a bachantelor și dimpreună cu ele cinstește și chefuiește, cum numai zeii Romei știu a face, pentru marea acțiune declanșată în podgorii: culesul viilor. Se strânge recolta și coșuri pline cu ciorchini de struguri dulci și zemoși iau drumul cramelor unde podgorenii, prin mijloace aproape magice, transformă banalele bobițe, albe sau negre, ale strugurelui în licori din cele mai parfumate și mai frumos colorate, făcute anume parcă să stingă nepotolita sete a sufletelor prea încercaților pământeni, iar prin târguri, pe la terasele împodobite cu stuf și trestie, mesenii încep să ciocnească, la o pastramă, căni de lut ars umplute ochi cu must dulce acrișor, ba chiar ușor înăsprit, în cinstea toamnei și a recoltelor îmbelșugate

Marele iubitor de plăceri, Bahus. Caravaggio Uffizi, Florenta

         Prieteni, în fiecare an la cumpăna lui octombrie sunt Bacantele, serbările care celebrează munca și priceperea viticultorilor, momentul când o nouă recoltă de struguri aduce în pahare bucuria și răsplata unui an de muncă. Povestea vinului din acest an stă să înceapă și, ca de fiecare dată este însoțită de întrebări firești: va fi un an bun pentru vinuri ? Vor fi ele mai bune ca cele din anii anteriori ? Răspunsurile vor veni pe îndelete și pe măsură ce în butoaie vinul va „lucra” iar rezultatele  vor fi cu siguranță anunțate de cei mai competenți „băutori” din domeniu, oeonologii.

         Până atunci însă avem  la ”vinotecă” povestea unuia dintre cele mai reprezentative vinuri românești pe care, iată, incepem s-o degustăm, sorbitură după sorbitură.

         Este vorba un vin savuros la gust, diafan și parfumat la miros, licoros atunci când îl sorbi și, prin toate acestea, un companion elegant, stilat și, în același timp sprințar, al oricărui eveniment culinar. Nu întâmplător i se spune Feteasca Neagră, un soi cu prezență discretă în supermarketuri cu o nișă de consumatori elevați, fini cunoscători a ceea ce se chemă vinul românesc.  

         Feteasca Neagră este 100% un soi autohton, un vitis vinifera, adică de viţă de vie nobilă, obţinut prin selecţie  arhaică  îndelungată dintr-o varietate sălbatică de pădure (vitis silvestris) şi a fost cultivat, spun specialiştii, încă din vremea dacilor pe un areal cuprins între Carpaţi şi Nistru. Centrul viticol în care s-au descoperit cele mai vechi dovezi ale prezenţei soiului Feteasca Neagră  a fost identificat de arheologi în arealul moldovean de pe Valea Prutului, respectiv la  Uricani în judeţul Iaşi. De altfel, soiul a fost cultivat pentru o perioadă foarte îndelungată de timp în această regiune viticolă  a Dealurilor Moldovei şi a ajuns destul de târziu în Muntenia, Oltenia şi Dobrogea. 
       Este un soi care a supravieţuit  filoxerei, gângania nord americană ajunsă și în România, care a decimat culturile autohtone de viţă de vie la sfârşitul secolului XIX și începutul secolului XX. Este un soi foarte rezistent la secetă şi ger şi, în prezent, cu toate că soiul este plantat pe suprafeţe destul reduse pentru potențialul său calitativ, este totuși prezent în toate regiunile viticole  ale ţării. Oameni practici și plin de duh podgorenii au făcut cunoscut acest vin şi sub denumiri mai colorate, cum ar fi: “Poama fetei negre”, “Păsăreasca neagră”sau “Coada rândunicii”.

        În ultimii ani, a devenit foarte apreciat mai mult în străinătate fapt care i-a atras renumele de ”ambasadorul României” și astfel a devenit un excelent motor comercial de creştere a exporturilor de vinuri româneşti pe pieţele externe unde Feteasca Neagră concurează cu succes vinuri deja celebre la nivel mondial, cum ar fi Malbec, Shiraz sau Merlot.          

         De vinul ăsta, se spune, s-ar fi ”îndrăgostit” în vechime și Mihai Viteazul. Legendă sau adevăr istoric, relatările cronicarilor vorbesc de faptul că, cu doi trei ani mai devreme de 1600, înainte de a trece cu oastea peste Carpați, în Ardeal, să-l unească cu țara, Mihai și-a cantonat oștirea pe malurile Teleajănului în zona Bucov, pe unde treceau drumurile comercianților de vinuri, rachiu și poame. Și nu dintr-o întâmplare. În zona prahoveană pomenită aici, comerțul cu aceste produse agricole era înfloritor și cantitățile tranzacționate semnificative, așa că domnitorul a înființat un târg sub autoritatea sa, Ploieștiul și, odată cu asta, a instituit și-o taxa pe acest comerț. Banii pe care i-a strâns din zeciuiala percepută i-au fost suficienți voievodului să-și plătească oștenii care nu l-au dezamăgit în bătălia de la Șelimbăr. Șederea asta pe la Bucov, Gherghița și Târgșor i-a prilejuit probabil lui Mihai Viteazul și ”întâlnirea” minunată cu rubinia ”păsărească neagră”, așa că un ”strop” de adevăr istoric există în acest episod... viticol. 

         Paradoxal este faptul că, până în anii 90, Feteasca Neagră nu a avut un mare trecere printre români, care sunt mai degrabă iubitori de vinuri albe băute sub formă, spun unii primitivă, de șpriț. Ca şi în alte împrejurări, străinii au fost cei ce au remarcat calităţile acestui soi şi mai ales pe cel ce provenea din arealul viticol prahovean Dealu Mare. 

          Este de notorietate acum experienţa investitorului francez Conte Guy Tyrel de Poix, cel care a redescoperit pentru români acest soi savuros.
          Povestea spune că experimentatul conte corsican, dornic să investească în viticultura românească, se afla prin 1994 în căutarea unei zone prielnice intenţiilor sale şi astfel el a poposit la un podgorean din zona Ceptura care, după datină, l-a servit cu o cană de vin. Băutura s-a dovedit a fi Fetească Neagră şi a fost cea care l-a fermecat pe francez definitiv şi irevocabil. Guy de Poix a numit-o „Regina vinurilor româneşti” iar din „legătura” lor a luat naştere un întreg proces de modernizare a viticulturii prahovene, cu reîntinerirea podgoriilor, cu renaşterea cramelor particulare, cu recondiționarea conacelor foștilor podgoreni, cu apariţia de noi investitori şi branduri şi cu  ieşirea cu succes a acestor vinuri la export.

         Pe de altă parte, renumitul profesor şi oenolog Viorel Stoian, în lucrarea sa „Marea carte a degustări vinurilor", face referiri elogioase la Feteasca Neagră şi spune despre ea că se detaşează de alte soiuri prin aroma sa specifică dată de asemănarea cu mirosul suav de prune uscate  (a se face diferenţa de prunele afumate). Cu timpul, prin  învechirea vinului, această aromă unică se îmbogăţeşte și cu alte arome şi nuanţe discrete de scorţişoară, coacăze negre şi mure ceea ce conferă vinului un gust echilibrat, consistent si viguros.

Tot specialiștii spun că maturarea acestui vin se face în primii trei ani la butoi și apoi, chiar şi câte 9 ani, la sticlă. Acest proces de învechire face ca vinul să capete o textură din ce în ce mai catifelată. Mai trebuie știut că blazonul acestui vin este culoarea sa de roşu intens, de un rubiniu inconfundabil. În ceea ce privește concentraţia alcoolică, cea responsabilă de infuzia de prea bună dispoziție a mesenilor, aceasta se plasează la valori de 12-13% din volumul luat în calcul, adică una de calitate superioară pentru un vin cu denumire de origine controlată.

         Oeonologii spun că cel mai adesea este un vin sec sau demi sec, cu  o aciditate uşor mărită la vinurile tinere dar, odată cu maturarea, el devine echilibrat şi corpolent.

         Vin savuros, Fetească Neagră, se servește de obicei la o temperatură de 14-15ºC, alături de orice fel de friptură, fie ea de de vită, de miel, de berbec sau de porc, gătite la grătar sau la cuptor precum şi alături de paste preparate peninsular sau alături de brânzeturile tari, maturate și cu gust puternic.

         Feteasca Neagră este un adevărat răsfăţ gastronomic şi, pe lângă asta, un real panaceu. Cercetătorii au demonstrat că prin compoziţia sa biochimică acest vin roşu, consumat în cantităţi de până la 150 ml pe zi, devine un antidot excelent împotriva stresului, a bolilor hepatice, a celor cardiace, diabetice şi chiar a cancerului.        

         În plină toamnă, ce pate fi mai frumos ca o excursiie, în zi însorită în deal la vie. Poate o  o tură cu bicicleta în ”patria vinurilor” pe la cramele podgorenilor din Prahova. Pe Drumul Vinului de la Boldești prin Valea Călugărească și până dincolo de Ceptura s-au deschis câteva conace cu regim de pensiune unde se mănâncă bine și se pot degusta în  tihnă vinurile regiunii. Conacul Feteasca Neagră, Conacul Domniței Ralu sau Casa Seciu sunt doar trei din aceste destinații apreciate de călători în regiunea viticolă Dealu Mare. Totuși o vizită tematică cu degustări și prezentări profesioniste de vinuri este cu mult mai recomandabilă mai ales că se pot face programări din timp la cele mai grozave crame din zonă, SERVE Ceptura, Basilescu, Budureasca sau Crama Aurelia Vișinescu, toate foarte bine puse la punct și oricând bucuroase de oaspeți.

Rândurile de mai sus pot fi considerate o invitaţie făcută unor prieteni de pahar şi, înainte de a răspunde chemării, luați în seamă răspunsul dat, într-o împrejurare similară, de celebrul scriitor român, Păstorel Teodoreanu:

          „Invitat fiind la cramă

           Am răspuns, ca bun creştin

           Printr-o scurtă telegramă:

           Vin! „