Zguduitor, în confruntarea cu pricolicii nomenclaturii postcomuniste românești bravul Hercule „a făcut-o de oaie”. Surprinzător pentru unii, previzibil pentru alții, în ciuda pronosticurilor favorabile
de care s-a bucurat de-a lungul și de-a latul lumii greco - romane, incluzând
aici și zona definită de poeții autohtoni ca „picior de plai”,
dumnealui eroul a fost deposedat total
de aura sa de învingător non – stop. Cum necum „forțosul” a pierdut irevocabil statutul său de
protector generos, de mascul fără egal și chiar pe cel de vindecător de beteșuguri
reumatice. Un dezastru, o înfrângere fără apel din care sărmanul grec a fost lăsat fără de substanță și conținut pentru ca mai apoi să fie izgonit din „gura de rai” (complementara piciorului de plai) pe care poposise pentru a pune umărul la prosperitatea turismului românesc.
Dar de ce și cum de i s-a întâmplat tocmai dumnealui așa ceva ? Mărturiile spun că legendarul megastar, protagonistul fără contracandidat al blockbusterelor olimpiene, romanticul rege neîncoronat al pitoreștilor noastre stațiuni balneo s-a văzut încolțit, în perpetua tranziție românească, din motive eminamente mioritice, de câțiva „ciobănei armășei” din așa zisa industrie a turismului danubiano - pontic care nu s-au sfiit să asmută asupra sa pe Bălaia lui Daia. Jivina mutantă, sub privirile perplexe ale auditoriului, în doi timpi și trei contracte l-a lăsat pe favorit în ruină, kitsch și faliment, recomandându-i sec: ”Hercule, go home !”.
Dar de ce și cum de i s-a întâmplat tocmai dumnealui așa ceva ? Mărturiile spun că legendarul megastar, protagonistul fără contracandidat al blockbusterelor olimpiene, romanticul rege neîncoronat al pitoreștilor noastre stațiuni balneo s-a văzut încolțit, în perpetua tranziție românească, din motive eminamente mioritice, de câțiva „ciobănei armășei” din așa zisa industrie a turismului danubiano - pontic care nu s-au sfiit să asmută asupra sa pe Bălaia lui Daia. Jivina mutantă, sub privirile perplexe ale auditoriului, în doi timpi și trei contracte l-a lăsat pe favorit în ruină, kitsch și faliment, recomandându-i sec: ”Hercule, go home !”.
Şi când te
gândeşti că biografia și cariera lui Heracle erau impecabile. Mai rar așa ceva !
Zâmbetul ascuns din miturile antice
Zâmbetul ascuns din miturile antice
Cel ce că încă mai împodobește, destul de șters ce-i drept, cea mai pitorească stațiune balneo din România avea cândva, în Elada lui Homer, succese fără număr și performanțe cu duiumul. Cu istețime, cu
forță și cu sprijin patern, venit chiar de la Zeus, acest băietan simpluț la
portofel dar bine dotat la bicepși a invins toate vicisitudinile vieții și a devenit pentru muritorii de rând, pentru demos, modelul universal al celui ce izbândește prin propria sa vitejie și istețime.
Copilul Hercule - Muzeele Capitoline, Roma |
Un scurt
inventar, făcut cu umor responsabil de povestitor, asupra isprăvilor comise de megastar, permite observatorului neinformat să
ia notă de extraordinara productivitate a muncii de care dădea dovadă bravul
Hercule cel care, nu numai că găsea soluții SMART la fiecare situație de criză
în care era băgat la înaintare, izbăvind lumea de pocitanii și primejdii
catastrofale, dar mai făcea și invenții uluitoare menite să pironească locului
mințile marilor învățați ai vremurilor de demult și să țină sus ratingul
televiziunilor de astăzi.
La prima poruncă primită Hercule a răpus uriașul Leu din Nemeia, faptă care i-a prilejuit și patentarea, cu mult înaintea lui Brinell și Vickers, a unei descoperi epocale în materie de rezistența materialelor și anume că, duritatea unei bâte cu lovitură bine țintită e mai mare și mai tare ca țeasta unui dobitoc, indiferent de mărimea patrupedului și intensitatea răgetului său.
La prima poruncă primită Hercule a răpus uriașul Leu din Nemeia, faptă care i-a prilejuit și patentarea, cu mult înaintea lui Brinell și Vickers, a unei descoperi epocale în materie de rezistența materialelor și anume că, duritatea unei bâte cu lovitură bine țintită e mai mare și mai tare ca țeasta unui dobitoc, indiferent de mărimea patrupedului și intensitatea răgetului său.
A doua
ispravă a adus cu sine alte premiere.
În lupta cu Hidra din Lerna, Hercule a descoperit progresia matematică
pentru că, în toiul luptei, atunci când tăia Hidrei o căpățână, el observa că
din gâtul ciuntit al creaturii creșteau alte două țeste noi, tăia două,
creșteau 4 și tot așa. Dar, cu băgare de seamă și iuțeală de mână, până la
urmă, Hercule a izbândit asupra gheonoaiei în al cărui sânge a făcut o altă
descoperire: otrava ! Drept pentru care și-a înmuiat vârful săgeților în lichidul toxic și astfel a furat startul familiei Borgia descoperind rețeta primei arme
chimice.
Uciderea Hydrei - Muzeele Capitoline |
Munca nr 4. Într-o veritabilă cursă unu
contra unu, Heracle a alergat, prin toată Peninsula Balcanică, pe urmele unui căprior
dotat cu cornițe de aur și copite din aramă. După vreo două ture a prins
blestemăția vitezomană, a făcut-o pachet și, în ciuda faptului că fâșnețul
patruped aparținea zeiței Artemis, l-a făcut cadou lui Eurystheus, adică o „ mică șpagă” pentru șeful său. Însuficient, corvezile au continuat.
La index cinci, eroul nostru descoperă legile statului paralel, în sensul că a
stat drept și a răpus fără remușcări un mistreț capsoman și indisciplinat în paralel cu un
centaur bețiv. Că primul îi era dușman, iar celălalt prieten, n-a avut se pare nici importanță și nici consecințe penale, poruncile au „curs” mai departe.
În a șasea a
folosit, în premieră mondială, legile hidraulice pentru a curăța grajdurile
infecte ale regelui Augias. Ca să vezi ce i-a dat prin cap grecului, să folosească pentru igienizarea unui spațiu insalubru un jet
de apă cu aducțiune directă de la un râu vijelios de munte. Megáli technikí !
Capturarea lui Cerber, Hofburg, Viena |
Drept pentru
care a continuat să muncească pentru neîmpăcatul Eurystheus și, în a zecea
corvoadă, a repatriat dintr-un exil
ciudat, cirezi întregi de boi, în a
unsprezecea a făcut ce-a făcut și l-a adus la lumina zilei pe Cerber, dulăul cu trei căpățâni ce păzea porțile “centrului de detenţie veşnică” al cărui sediu se afla dincolo de Styx, undeva în lumea umbrelor cea stăpânită de Hades. În fine, la a doisprezecea muncă, eroul a cules mere din grădini interzise devenind subiect de inspirație
pentru Petre Ispirescu și de examen pentru absolvirea ciclului gimnazial la elevii zilelor noastre.
Impresionant CV-ul, nu-i așa ?!
În fața unor asemenea isprăvi chiar și răzbunătoarea și invidioasa
Hera s-a înclinat și l-a titularizat,
pe Heracle în organigrama lumii celeste și ferice a consumatorilor de ambrozie
și nectar pe postul de erou etern cu responsabilităţi de serviciu, consemnate
mitologic, ce corespund postului de protector al
izvoarelor termale de pretutindeni.
Se vede treaba că lui Hercule i-a plăcut mult, foarte mult, statutul
căpătat și a hotărât, fără a mai consulta fișa postului, să se bage în fel de
fel de expediții care mai de care mai aventuroase și mai ademenitoare
financiar.
Bunăoară s-a înhăitat cu cu vreo cincizeci de hăndrălăi ce-şi ziceau
argonauţi și, zor nevoie mare, hai la
căutat prin lume oia cu cârlionți de aur.
Incredibila călătorie a argonauților inclusiv de-a lungul Dunării |
În turism, unde legendă nu e nimic nu e
Mai întâi nişte oşteni romani, aşa zice legenda, în căutare de leacuri
pentru caii lor betegi, ar fi dat şi ei, pe valea amintită, de izvoraşele cu
ape tămăduitoare. Cavalerii în cauză erau în solda lui Traian şi-n drumul lor
spre cucerirea capitalei Sarmizegetusa, obosiți au poposit la locul cu pricina.
Şi să vezi minune, după ce mârţoagele au fost lăsate să-şi înmoaie copitele
ceva timp în apele acelor izvoare, hop, au devenit nişte armăsari veroşi,
puternici şi vânoşi, care când erau struniţi, ori la trap ori la galop, fugeau
de ”mâncau pământul”. Evident că de înfăptuirea miracolului a fost făcut
responsabil… Hercule! La urma urmei protectorul tuturor apelor minerale.
Să ne înţelegem, termele pentru romani erau precum supermarketurile,
vinerea seara, pentru noi românii de azi, adică pline ochi. De ce erau aşa de
căutate ? Păi aici aveau parte, cât e ziulica de lungă, de masaje, de
gimnastică, de îmbăieri alternative în bazine cu apă caldă (caldarium), călduţă
(tepidarium) şi rece (frigidarium), de băi de abur (sudatorium), de saună
(laconicum), de „asistenţă medicală” şi de socializare - bârfă, afaceri și
chiar amor, indiferent de sex, etc. În câteva vorbe, un răsfăţ total de care se
va fi bucurat și Marc Aureliu, împăratul. Însă, spre deosebire de
supermarketurile postmoderniste, termele aveau o arhitectură elaborată, erau
bogate în ornamente și burdușite cu sculpturi, statui şi statuete, cu picturi,
mai ales murale şi cu mozaicuri aplicate pe pardosele.
Aşa erau romanii,
confortul însemna şi frumuseţe, concept de care a beneficiat şi Therme Herculi,
iar eroul venerat aici a beneficiat nu de una ci de vreo cinci statui, din care
una chiar s-a păstrat, în copie, până în zilele noastre. Este vorba de modelul care-l
înfățișează le Hercule stând semeț înfășurat în pelerina-i din piele de leu și cu ditamai
ghioaga ținută lejer pe umăr. Din păcate, mai mult pe mâna ei decât pe cea barbarilor, puterea romană
s-a stins. A lăsat însă în urmă, supraviețuind veacurilor întunecate, o
importantă moştenire pe care omenirea, atunci când a revenit la civilizaţie, a
ştiut s-o fructifice. Cu Hercule cu tot !
Când legenda devine istorie succesul este sigur
Izvor balnear din Herculane amenajat decent, în stil greco - roman |
Când legenda devine istorie succesul este sigur
Aşa se face că, tot pe Valea Cernei,
domnul Hercule a revenit în prim-plan la jumătatea sec XVIII, atunci când
Banatul Timişoarei trece de sub administraţia otomană sub cea habsburgică.
Coincidenţă sau nu, caii sunt iarăşi „protagoniştii” de serviciu ai acestei
poveşti.
Un general de cavalerie pe numele său Johann Andreeas Graf von Hamilton,
desemnat de Canceleria Vieneză cu misiunea de Comandant General al Banatulu,
impresionat de frumuseţea şi legendele locului a avut salutara iniţiativă de a
reconstrui “Herkulesbad “.
Herculane la început de secol XX adună VIP-uri din toată Europa |
Era împărăteasă dar i se spunes simplu: SISI |
După al doilea război mondial, se știe, au venit comuniștii. Toleranți
cu Hercule, înțeleg potențialul zonei și generează aici turismul de masă. Se
ridică hoteluri la foc automat și, sub conducerea „înțeleaptă” a autorităților
populare angajate trup și suflet în „încleștarea” întrecerii socialiste, sunt
puse în operă, cu o abordare structurală cât mai măreață, „nămetenii” de câte
10 etaje. Armonia este aruncată la groapa de gunoi și „cantitatea” este
ridicată la rang de succes cincinal. Este epoca în care, încet, încet, dispar
din peisaj picturile murale. Sunt acoperite cu var ca nu cumva zânele și
nuditatea lor barocă să atenteze la pudoarea marxistă a proletarului român,
venit prin sindicat la odihnă și tratament.
Chiar și așa arhitecții acelei epoci „de aur” înțeleg să ridice
mastodonții multi etajați într-o altă zonă a stațiunii, fără să „atace” zonele clasice amenajate de „burghezia
decadentă”. Astfel stațiunea își găsește un oarecare echilibru: spre nord stă grupat barocul imperial iar spre sud proletcultismul sindical și, în
pofida faptui că berăriile cu miros acru de cârciumă și cantinele „plimbă tava”
cu nelipsita lor aromă de varză fiartă iau locul restaurantelor sofisticate cu
ospătari eleganți și bucătari de renume, Hercule rămâne la locul său devenind
personajul central al oricărei fotografii făcute drept dovadă că s-a mers la băi
și tratament prin grija „partidului”. E drept, mai exista și varianta cu ursul
împăiat, dar aia era de „caterincă”, adică „să te râzi” acasă cu colegii de
birou de ce-ai făcut în stațiune.
La hoție ne pricepem cel mai bine
Și a venit și 1989. Ce mai freamăt ce mai zbucium, ce speranțe, ce aspirații și ce… deziluzie cruntă. Din măruntaiele cangrenate ale unei nomenclaturi nesățioase și nepieritoare, moșit în incubatoarele „post revoluționare” ce-au scos la lumină duzini de milionari de carton, a apărut și personajul numit Iosif Armaș. Zămislit parcă ca o târzie răzbunare a Herei, fostul portar ciubucar de la intrarea Hotelului Dacia, „distinsul” Armaș s-a dat de trei ori peste cap și-a intrat, în anii 2000, în lumea celor ce-au învârtit banul public cum a vrut mușchiul lor!
E clar, frumoasele mituri ale antichității nu mai sunt ce-au fost odată iar morala eroilor legendari nu mai valoreză nici doi bani. Așadar până aici i-a fost lui Hercule care, se vede treaba, și-a găsit „ciobă-nașul”! Din afaceri cu creanțele pe care statului român urma să le recupereze de la Vietnam și Angola, din piei de capră, uree, orez, taximetrie, politică și chiar box, Armaș ușierul ajunge, în 10 ani, multi milionarul de pe Valea Cernei ! La banii și puterea lui cum putea să uite tocmai de turism, de Herculane! Pe rând sau cu toptanul, ca și cum ar fi fost la iarmaroc, la prețuri derizorii cu valoarea unui apartament de provincie sau cu miș-mașuri contractuale, hotelurile din Herculane intră în posesia afaceristului. De fapt peste 50 de entități turistice au fost îndesate sub pulpana grangurului. Și asta n-ar fi fost nimic dar de aici încolo începe ruina. Odată „cumpărate”, cândva fala stațiuni, toate aceste clădiri, hoteluri, restaurante, băi, saloane și chiar și Cazinoul, sunt lăsate în paragină. Sunt mărturi care vorbesc de jafuri în toată regula: statui și statuete ce împodobeau aceste clădiri au fost smulse din soclul lor și „valorificate” pe piața neagră. Chiar și picturile murale au fost decapate de pe ziduri și tavane și vândute fără jenă „iubitorilor” de artă. Una peste alta se vorbește de un prejudiciu de 30 milioane de euro!
Este suficient să faci o tură pe internet, zeci de articole scrise de oameni simpli sau ziariști renumiți denunță ruina la care a fost condamnat Hercule și stațiunea ce-i poartă numele. Nici autoritățile locale n-au făcut mare lucru. Doar promisiuni și câteva privatizări (unele cu o aură străvezie de reușită). În rest, pentru turiștii care se mai încumetă să vină aici, mizerie, ruină și o mare plictiseală.
Viitorul nu are nimic promițător, păstorită malefic de corifeii noii Românii, oaia lui Daia e la putere, behăie amenințător și jubilează îngenuncherea justiției. Așa se face că Dosarul Armaș rătăcește și acum prin cotloanele DNA și DIICOT, timp în care stațiunea zace în ruină și neputință birocratică.
Hercule împietrit pe soclul său privește neputincios ruina care se adâncește în jurul său pe zi ce trece. Doar nostalgicii și visătorii care se mai încumetă în zonă își mai fac, în grabă cu telefonul mobil, câte-un selfie lângă eroul de legendă. La ce bun, oaia e la putere și behăie voios și agramat ! A paguba. Behehehehe !
Afrodita (hotelul) în viziunea „epocii de aur” |
La hoție ne pricepem cel mai bine
Și a venit și 1989. Ce mai freamăt ce mai zbucium, ce speranțe, ce aspirații și ce… deziluzie cruntă. Din măruntaiele cangrenate ale unei nomenclaturi nesățioase și nepieritoare, moșit în incubatoarele „post revoluționare” ce-au scos la lumină duzini de milionari de carton, a apărut și personajul numit Iosif Armaș. Zămislit parcă ca o târzie răzbunare a Herei, fostul portar ciubucar de la intrarea Hotelului Dacia, „distinsul” Armaș s-a dat de trei ori peste cap și-a intrat, în anii 2000, în lumea celor ce-au învârtit banul public cum a vrut mușchiul lor!
E clar, frumoasele mituri ale antichității nu mai sunt ce-au fost odată iar morala eroilor legendari nu mai valoreză nici doi bani. Așadar până aici i-a fost lui Hercule care, se vede treaba, și-a găsit „ciobă-nașul”! Din afaceri cu creanțele pe care statului român urma să le recupereze de la Vietnam și Angola, din piei de capră, uree, orez, taximetrie, politică și chiar box, Armaș ușierul ajunge, în 10 ani, multi milionarul de pe Valea Cernei ! La banii și puterea lui cum putea să uite tocmai de turism, de Herculane! Pe rând sau cu toptanul, ca și cum ar fi fost la iarmaroc, la prețuri derizorii cu valoarea unui apartament de provincie sau cu miș-mașuri contractuale, hotelurile din Herculane intră în posesia afaceristului. De fapt peste 50 de entități turistice au fost îndesate sub pulpana grangurului. Și asta n-ar fi fost nimic dar de aici încolo începe ruina. Odată „cumpărate”, cândva fala stațiuni, toate aceste clădiri, hoteluri, restaurante, băi, saloane și chiar și Cazinoul, sunt lăsate în paragină. Sunt mărturi care vorbesc de jafuri în toată regula: statui și statuete ce împodobeau aceste clădiri au fost smulse din soclul lor și „valorificate” pe piața neagră. Chiar și picturile murale au fost decapate de pe ziduri și tavane și vândute fără jenă „iubitorilor” de artă. Una peste alta se vorbește de un prejudiciu de 30 milioane de euro!
Este suficient să faci o tură pe internet, zeci de articole scrise de oameni simpli sau ziariști renumiți denunță ruina la care a fost condamnat Hercule și stațiunea ce-i poartă numele. Nici autoritățile locale n-au făcut mare lucru. Doar promisiuni și câteva privatizări (unele cu o aură străvezie de reușită). În rest, pentru turiștii care se mai încumetă să vină aici, mizerie, ruină și o mare plictiseală.
Viitorul nu are nimic promițător, păstorită malefic de corifeii noii Românii, oaia lui Daia e la putere, behăie amenințător și jubilează îngenuncherea justiției. Așa se face că Dosarul Armaș rătăcește și acum prin cotloanele DNA și DIICOT, timp în care stațiunea zace în ruină și neputință birocratică.
Hercule împietrit pe soclul său privește neputincios ruina care se adâncește în jurul său pe zi ce trece. Doar nostalgicii și visătorii care se mai încumetă în zonă își mai fac, în grabă cu telefonul mobil, câte-un selfie lângă eroul de legendă. La ce bun, oaia e la putere și behăie voios și agramat ! A paguba. Behehehehe !