Afurisitul
de computer şi confortul casnic erau cât pe ce să mă facă să înţepenesc în fotoliul domiciliar şi să uit de faptul că o "ieșire” în octombrie echivalează cu o ”baie” de culoare. Cum vine asta ? Se face că, de la Sfântă Maria Mică şi până la Sfântul Dumitru, mama natură oferă un spectacol cromatic de neegalat. În această perioadă a anului Persefona, responsabila cu savoarea vieții în sezonul cald, îşi cam face bagajele pentru a se retrage în regatul domnului Hades, ce figurează pe post de soţ cu program redus și responsabilități de ciufulit aşternuturi numai în sezonul hibernal. În semn de rămas bun, bunele ei prietene, Driadele, se îmbracă elegant alegând din garderobă ploaie de frunziş multicolor, se pudrează matinal presărându-şi diafan, peste vârfuri de copaci, praf de brumă argintie şi parfum de crizanteme. Și, gătite așa, ies ţinându-se de mână la parada autumnală încântând o lume întreagă cu o mare de culori ce parcurge "paletarul" de la verdele cel stins pân la ruginiu aprins. Ăsta da spectacol! Numai că mesajul e cam trist şi transmite-n clar că decorul ăsta pastelat este chiar ultima strigare pentru orice preumblare (n-am găsit altă rimă) !
Din începutul
ăsta de melancolie poetică şi anchiloză reumatică doar prietenii te mai pot scoate! Eu am noroc de unii
care se ocupă de turism şi sunt tare pricepuți să te ia de mânuţă şi, fără prea multe discuţii, să te înfigă într-un autocar ce are drept ţintă un colţişor fascinant de
Românie. De data asta a fost unul pitoresc pe care, din păcate, îl cunoşteam doar din auzite şi de la Teleenciclopedia acolo unde, din când în când, se mai vorbea de Brâncuşi.
Ieşirea a avut drept ţintă regiunea Gorjului, de la Rânca la Tismana via Târgu Jiu, iar
camarazii mei de drum, ce potriveală, au fost oameni cu mare pricepere în ale turismului, jurnalişti români şi străini din
16 ţări (Filipine, America, Ucraina şi Rusia). Obiectivul deplasării a fost executarea unei evaluări turistice pentru destinaţiile din zona Gorjului şi, în special, a „Axei Brâncuşi” din Târgu Jiu, adică
a celebrei compoziţii sculpturale alcătuite din Masa Tăcerii, Poarta Sărutului
şi Coloana Infinitului. Mai precis, jurnaliştii au avut responsabilitatea de a găsi ”pe Jii” argumentele necesare și suficiente spre a acorda, acestei zone, „Mărul de Aur”.
Preţioasele fructe dobândite de turismul românesc în 2009 |
Atenţie, denumirea de care vorbim este departe de a defini brandul vreunei cârciumi
sau al vreunei poveşti cu feţi frumoşi. "Mărul de aur" este o distincţie acordată de FIJET – Asociaţia
internaţională a jurnaliştilor de turism - www.fijet.net – care a fost instituită
în 1970 şi care a onorat, până acum, peste 45 de destinaţii turistice din toată
lumea. Distincţia se pretinde un echivalent al Oscarului hollywoodian în
varianta industriei turistice. Adică
este un premiu de excelenţă care merge să răsplătească eforturile profesionale
făcute pentru promovarea şi dezvoltarea turismului de către o ţară, un oraş, o
organizaţie sau o simplă persoană.
Primii
care s-au bucurat de a acest premiu, în 1971, au fost sicilienii, iar noi
românii ne mândrim cu el din 1975, atunci când au fost recompensate Mănăstirea
Moldoviţa şi Bucovina în întregul ei. În 2009, România a mai primit trei mere,
pentru Mărginimea Sibiului, pentru Delta Dunării şi pentru compania aeriană
Blue Air.
Dar să revin la călătoria mea de weekend autumnal cu mărturisirea făcută cu o mâna pe inimă și cealaltă pe tastatură: sincer, a fost o revelaţie! Partea asta de Românie este, în lipsa unei
promovări susţinute şi a unei infrastructuri corespunzătoare, în afara oricărui
consum turistic demn de remarcat. Numai aşa se face că, de-a dreptul neîntemeiat,
în planurile noastre de vacanţă sau de weekend, un drum prin Gorj este, în cel
mai fericit caz, pe ultimele locuri în lista de preferinţe. O dovedesc și cifrele care vorbesc doar de vreo de trei zeci de mii de vizitatori pe an...
Şi
eu, ca şi colegii de călătorie ce au explorat turistic zona, am descoperit că, dincolo
de cifre și de bariera creată de lipsa informaţiilor promoţionale, există peisaje sfâşietor
de pitoreşti şi oameni minunaţi. Despre ce să vorbesc mai întâi ? De frumuseţea panoramei montane privită de
la înălţimea Transalpinei, despre plimbarea spectaculoasă făcută prin culoarul
îngust şi stâncos al Cheilor Sohodolului sau despre armonia aproape îngerească
de care eşti cuprins în pridvorul Mânăstirii Lainici.
Întâmpinarea oaspeţilor este un ceremonial de mare preţ la gorjeni |
În
primul rând despre oameni, care sunt frumoşi, primitori şi gospodări. Cel mai mult mi-a atras atenţia un aspect ce pare oarecum banal, dar important dacă luăm în calcul dependenţa noastră alimentară, atât de mare, faţă de "puiul congelat" de la supermarket. Ei bine, în afara faptului că fiecare
ogradă este atât de atent îngrijită încât pare o grădină a raiului, privind prin curţile cu pricina mai constaţi că ţăranii gorjeni, în comparaţie cu
alţi conaţionali, au plăcerea de a
coabita ecologic şi fără prea mare fandoseală cu o puzderie de orătănii: mişună
curţile gorjenilor de găini, raţe şi curci. Înaripatele sunt omniprezente, iar
despre această situaţie devenită parcă anacronică în lumea "satului globalizat" am primit şi lămuriri, venite cu simplitate de la un venerabil ţăran care,
în timp ce se pregătea să mă "lumineze" în privinţa păsăretului din curtea sa, şi-a tras pălăria uşor spre ceafă, a
mirare şi, peste ulucile gardului, mi-a zis: „Păi, e o mare ruşine, vericule, să nu ai aşa
ceva în curte!" Cum ruşine e, se înţelege de la sine, ca tu călător ostenit să nu primeşti o cană de apă de eşti însetat ori un colţ de pâine de eşti înfometat. Aşa e în lumea asta a Gorjului de sub munte, omenia şi pitorescul merg mână în mână.
La cules de mere roşii, dulci şi aromate. O plăcere să muşti din ele! |
La
oraş, în Târgu Jiu, e impresionant să vezi cum s-au păstrat casele vechi, mai
ales cele cu valoare istorică şi culturală. Asta nu înseamnă că urbea duce
lipsă de dezagreabilele „cutii de beton” ale perioadei comuniste, însă gorjenii
nu s-au repezit cu buldozerele în tot ce le-a ieşit în cale şi, în ultimii ani,
au rezistat cu brio ispitelor de business imobiliar şi au ştiut să-şi protejeze
bijuteriile arhitecturale ce le-au fost lăsate moştenire. O atitudine lăudabilă
şi evident în antiteză cu ce se întâmplă în capitală sau în alte oraşe mari ale
ţării unde clădiri de patrimoniu, dacă nu sunt lăsate în paragină, sunt puse la
pământ de dragul "tunurilor" imobiliare.
În
Târgu Jiu, de la clădirile ce adăpostesc diverse instituţii şi până la simple
imobile particulare, orice construcţie care a avut ceva frumos în înfăţişarea
ei, a fost recondiţionată, văruită şi
primenită, astfel încât acum, pe o mare
parte a străzilor din oraş, călătorului i se arată, din curţi îngrijite şi
împodobite cu trandafiri, construcţii
armonioase ce fac cinste locului. Dragostea faţă de frumos şi artă, dragostea faţă de trecutul
obştii şi tradiţia locului e o trăsătură fundamentală a gorjenilor, altfel
Brâncuşi nu ar fi răsărit dintre ei.
Despre
locuri e şi mai mult de povestit, aşa că la întrebarea: „ce merită văzut în
Gorj?” am să răspund, cât se poate de scurt, cu câteva sugestii, într-o ordine
ce ţine mai degrabă de apropierea de centrul ţării.
Cheile Olteţului, o "portiţă" deschisă spre masivul Parâng |
Se
poate înnopta la orice pensiune din Polovragi sau din Baia de Fier, iar
rezervările se documentează şi se aleg, cu două sau trei clicuri, de pe site-ul
booking.com sau ca variantă analogică prin telefon la agenţia Gorj Turism (tel.
0253.22.74.35) - care vă consiliază şi vă pune la dispoziţie un pachet întreg
de servicii (cazare, masă, transport etc).
În
Târgu Jiu, must see este Calea Eroilor, o creaţie 100% Constantin Brâncuşi, ce
se derulează pe o axă de la vest la est, adică în sensul invers al drumului
solar diurn, de la „Masa Tăcerii” la „Coloana Infinitului”. O plimbare plină de
semnificaţii în care, dacă aveţi interesul, puteţi decoda, fără mari eforturi
intelectuale, cumintele mesaj brâncuşian. Riscul de a cădea, pe acest drum, în oala
cu „melancolie blegoasă” e minim,
plăcerea de a petrece timpul în „pictoriale” e ca o centură de siguranţă
ce vă ţine departe de orice stare meditativă.
E molipsitor gestul, comun tuturor vizitatorilor, de a te
imortaliza în cât mai multe selfie-uri, alături de
sculpturile lui Brâncuşi. De altfel fiecare capodoperă emană o tainică vibraţie,
există acolo atât de multă armonie şi cuminţenie încât cu greu te dai dus mai
departe. Totuşi la masa tăcerii rezistaţi ispitei de a vă poza şezând pe vreun
taburet, e interzis acest lucru. Interdicţia este una ce ţine de bun simţ şi de respectul pe care îl acorzi unei opere de artă, chiar dacă nu o înţelegi prea bine...
Ca să-l înţelegi cât mai bine pe Brâncuşi şi fenomenul cultural generat de el în lumea modernă, trebuie să mergi la Hobiţa, acolo unde ai să vezi o căsuţă identică cu cea în
care a copilărit, până la vârsta de 9 ani. Într-o curticică străjuită de o splendidă
poartă cioplită în lemn, micuţă, cu doar două cămăruţe şi o prispă de-a lungul
faţadei, se arată o splendidă bijuterie a arhitecturii rurale româneşti. Ridicată din bârne,
acoperită cu şiţă şi, în camere, cu pământ bătătorit pe jos, casa te obligă să
constaţi că nu opulenţa sau luxul au creat armonia universului românesc, ci
modestia, simplitatea şi bunul gust al ţăranului român. Privind la căsuţă parcă
şi vezi faţa blândă şi plină de pace a lui Brâncuşi. Aici a înţeles el, ceea ce românii de azi nu mai vor bugetar să înţeleagă, că Dumnezeu preferă lemnul, lemnul şi spaţiile mici!
Poarta Sărutului, o altfel de poartă pentru o altfel trecere |
Casa memorială Constantin Brâncuşi, ea însăşi o poveste. |
Simplitatea
locului are darul de a te trezi la realitate, stare în care realizezi, smerit, că monştrii urâtului din beton şi inox, cei care
cu disproporţionalitatea şi gabaritul lor exagerat ne agresează şi ne otrăvesc
cotidianul în imediatul nostru ambient urban şi spiritual, cei importaţi fără discernământ
dintr-o lume minimalistă care la rându-i îi contestă, ar trebui alungaţi (citiţi vă rog, demolaţi)!
Biserica Sf Ioan Botezatorul din Curţişoara, o contemporană a lui Tudor Vladimirescu |
Ce ar mai fi de vizitat?
Pe
drumul spre munte, dincolo de satul Runcu, se derulează superproducţia geologică, Cheile
Sohodolului. Se ajunge cu maşina, dar traseul prin chei se parcurge pe
jos, prilej de admirat dantelăria săpată de ape în stâncă. Sfat: furişaţi-vă
până „La nări” şi, ajunşi aici, ridicaţi privirea spre creastă, unde veţi
vedea „Inelul Domniţei”. Locul este croit atât pentru fotografi cât şi pentru
curajoşii ce practică escalada. E bine să aveţi o gustare la pachet, profitaţi
şi faceţi pe undeva pe-aici un picnic, sunt suficiente locuri de odihnă pe malul râului de munte.
MânăstireaTismana, cel mai vechi aşezământ monahal al Valahiei este şi ea pe listă.
Vizitaţi neapărat Tezaurul, este cel mai bogat din sudul ţării şi reţineţi că
la Tismana, în al doilea război mondial, întrega avere a Băncii Naţionale a
României – 190 tone aur!- şi o parte a celui polonez - 3 tone aur – au fost
puse, cu succes, la adăpost atât de poftele hitleriste cât şi de cele
staliniste.
Adulterul, păcatul denunţat în tabloul judecatii de apoi de la Lainici |
Cu bucate gustoase şi cu vinuri alese îşi aşteaptă Gorjul oaspeţii |
Le mulţumesc aici cu plecăciune şi sincere îmbrăţişări.
Orice călătorie însemnă în primul rând amintiri minunate aşa că, la final, chiar dacă a trecut ceva timp de atunci, am să aştern virtual pe această pagină o vorbă de laudă către Laura Dragu, sufletul organizării acestui infotrip superb. Sper din toată inima că, Mărul de aur, acordat în cele din urmă, să fie răsplata pe deplin meritată a muncii dumneaei pentru promovarea turistică a Gorjului. Tot din respect pentru amintirile frumoase am să menţionez, because We Can Do It, prezenţa de atunci a Corinei Martin cea care în ANAT, prin energia sa inepuizabilă, chiar şi când nu mai era preşedintele acestei asociaţii profesionale, a inspirat cu viziunea dumneaei, pe foarte mulţi oameni de turism şi i-a încurajat şi sprijinit să-şi promoveze cu dragoste şi pasine regiunile turistice din care provin.
Destăinuirile de suflet fiind făcute, sfătuiesc orice drumeţ cu planuri de călătorie ca, măcar pentru două sau trei zile, să ia în calcul o excursie în Ţara lui Brâncuşi. Să ia calea spre Tismana şi Hobiţa, spre Lainici şi Curţişoara, locuri minunate în care a dat binişor în copt râvnitul „Măr de aur”, consfinţind astfel faptul că Gorjul este totuşi o destinaţie de călătorie cu totul specială, recunoscută internaţional. Şi încă un pont, ţinut ca delicatesă la final: gorjenii au o mâncare excepţională, naturală şi savuroasă, iar vinul e mult, curat, rece şi pe sufletul călătorului !
PS - Iniţíal am scris şi publicat acest text în oct. 2013. În toamna lui 2016 am refăcut o parte din traseul gorjean alături de admirabilul intelectual Horia Barna de la Institutul Cultural Român şi am constatat că zona este din ce în ce mai bine pregătită pentru primirea oaspeţilor. În acest sens am reactualizat articolul din 2013, fără a face însă modificări importante asupra poveştii şi impresiilor de călătorie. Iar recomandarea rămâne mai mult decât valabilă: Vizitaţi Gorjul. La drum, prieteni !