SLALOM, CU "S" DE LA SCHLADMING

S-a făcut vreodată vreun sondaj de opinie din care să se poată extrage procentul călătorilor care se plictisesc pe aeroport la îmbarcarea în avion ? 

Întreb pentru mine pentru că eu unul ași completa procentul celor care nu numai că nu se plictisesc dar sunt și panicați la gândul că ceva „nașpa” se va întâmpla la îmbarcare și din nu știu ce pricini ivite pe la ghișee voi pierde cursa. Sunt tot timpul cu inima în gât și în drumul de la poarta aeroportului și până la avion  sunt bântuit de fel de fel de gânduri negre. Abia pe la poarta de îmbarcare reușesc să mă mai calmez, dar nu definitiv, pentru că, exact când îmi prind centura, inima face zvâc și frica de prăbușire îmi face stomacul ghem!
Iarna asta însă s-a întâmplat altfel. A fost o întâmplare nesemnificativă la prima vedre dar care mi-a demonstrat, încă o dată, că difernța dintre low cost și cursele tradiționale de linie este semnificativă. N-am zburat departe, doar până la Viena și de aici la Salzburg. În poarta îmbarcări, cu doar câteva gesturi politicoase și foarte profesioniste, personalul navigant al aeronavei cu care urma să călătoresc a reușit să mă balanseze de la starea unui individ speriat, cufundat în frici de tot felul, vecine chiar cu disperarea, către acea stare plăcută de bine și calm care te face să te simți stăpân pe tine, ba chiar să devi un fel de personaj important ce este tratat cu respect, discreție și farmec.

Elegantele stewardese de la  Austrian își întâmpină pasagerii cu zâmbete sincere și fermecătoare, cu vorbe politicose și calme. N-am făcut excepție, chiar din ușa avionului am fost preluat pentru și îndrumat către locul meu. Adio călcări pe picioare, dat din coate, „buluceli” și „bătaie” pe locurile de bagaje. Fără a incomoda sau a fi incomodat, mi-am găsit cu ușurință locul indicat pe bilet și spațiu pentru bagaje. Am fost chiar ajutat la propriu să-mi așez la locul lor bagajele de mână și să ma instalez comod în fotoliul rezervat. În tot acest timp în mine s-a petrecut o schimbare esențială: orice urmă de agitație dispăruse și fără a băga de seamă eram deja relaxat și dominat de o stare de bine și de mulțumire. Nici huruitul motoarelor nu-mi mai suna amenințător ci, de undeva de departe, transmiteau doar o mică vibrație în semn că funcționează perfect, că își vor face treaba și că mă vor duce în siguranță la destinație. De fapt alte sunete, mult mai suave și mai plăcute erau acum prezente în cabina pasagerilor. Din difuzoare neștiute răzbăteu în surdină, cu fidelitate fonică maximă, elegantele acorduri ale muzicii lui Mozart. Într-o atmosferă plină de atâta pace, relaxare și confort ce mai poți face tu pasagerul ? Te declari satisfăcut, lași capul ușor pe spate, îl culcușești leneș pe tetiera primitoare a fotoliului și apoi, în timp ce plescăi ușor a mulțumire, îți zici doar pentru tine, așa... în barbă: „Da tăticu’ ! E mișto !”.

Nici nu-ți termini gândul și constați că ești deja în aer, că ai decolat și că ești în drum spre destinația unui vis de iarnă.  

 Meterzele de cleștar ce străjuiesc orașul Salzuburg dinspre sud   

De ceva vreme, poate de mai bine de 25 de ani, românii au înțeles că vacanțele în țările din vecinătatea lor sunt nu numai mai frumoase ci și mai ieftine, iar pentru sezonul hibernal, când e de mers la schi și săniuș, alegerea marii majorități a românilor este Austria.  Poate că pentru mulți, bugetul alocat unei astfel de călătorii,  în cifră absolută, nu este unul de ici de colo  ci un efort financiar semnificativ. Cu siguranță însă, calitatea serviciilor turistice și satisfacția petrecerii unei săptămâni în paradisul alb al Alpilor,  sunt motive esențiale  ce-i fac să aleagă, an de an, fără ezitare, Austria.

Statisticile vorbesc de peste 150 de mii de români care aleg anual Alpii austrieci drept destinație pentru vacanțele lor de iarnă. Dintre aceștia cei mai mulți aleg cu precădere landurile Salzburg și Tirol. Tot la obiceiuri de consum în turism se remarcă tendință călătorilor de a face rezervări pentru cazare direct de la hotel sau prin operatori globali, în detrimentul rezervărilor făcute prin agențiile de turism autohtone.

 Să facem calcule și să luăm, de exemplu, ofertele din zona Lungau - Salzburg (vezi www.salzburgerland.com/ro/vacante ).  Aici, un pachet turistic ce conține cazarea în cameră dublă la pensiune (cu mic dejun inclus) pentru 5 nopți și un skipass pentru 4 zile este de 280 Euro sau, în moneda noastră, de 1.260 lei, pentru o persoană. În aceiași bani primești și transportul gratuit pe autobuzele ce fac legătura între stațiunile din Lungau precum și diferite reduceri la închirierea unor echipamente sportive. Asta în timp ce la Poiana Brașov, în condiții similare, doar pentru cazare și skipass scoți din portofel minim 2.000 lei de persoană. Q E D.

       Salzburg, o bijuterie în stil baroc pusă la poalele Alpilor     

 Pentru Salzburg, ruta aeriană din București nu este directă și necesită escală la Viena. Cu toate acestea drumul nu este obositor mai ales că, la capătul lui, te așteaptă o cazare ce nu-ți înșeală așteptările. Mie îmi place mult acest standard al dormitoarelor de hotel  austriac cu paturi înalte, saltele groase și așternuturi moi, diafane. Îmi place și gestul ospitalier al hotelierilor din zona Salzburg de a așeza cu eleganță, pe perna de la căpătâiul patului, o bomboană de ciocolată de pe al cărui ambalaj auriu te privește, oarecum șugubăț, domnul Mozart.

Salzburg este un oraș de 150 de mii de locuitori, iar numele său s-ar traducere ad litteram prin ”cetatea sării”  și ar avea toponim corespondent în limba română: Râmnicul Sărata sau Slănic. El este unul din cele mai cochete orașe ale Europei și se mândrește cu cea mai bine păstrată arhitectură barocă din lume, fapt autentificat și de UNESCO care a catalogat orașul drept capodoperă a patrimoniului universal. Dar cel mai cunoscut fapt este acela că aici s-a născut și a copilărit, până la vârsta de 5 ani, marele muzician al epocii clasice, Wolfgang Amadeus Mozart.

                  Mihaela și Felix. Un cuplu cu salturi diferite          

Celebritățile care s-au născut sau au locuit o bună bucată din viața lor la Salzburg compun o listă destul de lungă și din ea fac parte oameni precum marele dirijor Herbert von Karajan, fizicianul Christian Doppler, scriitorului Stefan Sweig, pilotului de formula 1 Roland Ratzenberger sau, pentru a fi în ton cu tabloidele bucureștene, unul din cei mai celebri amanți ai starletei autohtone Mihaela Rădulescu, parașutistul Felix Baumgartner, omul care a sărit cu parașuta de la cea mai mare altitudine din lume.Stațiunile de schi din zona Salzburg sunt la oarecare distanță de oraș, Lungau este cea mai îndepărtată zonă și se află la circa 100 km depărtare, adică la o oră și jumătate de mers cu autoturismul sau două ore și jumătate de mers cu autobuzul. Mult mai aproape, la doar 30 km sau 30 de minute de mers cu cu autobuzul, se află cocheta stațiune Golling. Fapt incredibil, pentru noi românii, șoselele austriece, indiferent de intemperii, sunt permanent curățate și fără urmă de polei, deci nu reprezintă nici un risc al deplasării spre orașul lui Mozart. Dată fiind totuși distanța dintre stațiunea de schi și oraș, pentru o vizită tihnită, rezervați-vă cel puțin o după amiază dacă nu cumva chiar și o zi în plus de vacanță.

           Cea mai cunoscută clădire din Salzburg, Casa Mozart           

 Ziua, străzile din centrul turistic freamătă de oameni ieșiți la shopping, dar cum magazinele au program fix și se închid cel mai târziu la ora șase a după amiezii, forfota se stinge spre seară și, în lumina felinarelor, orașul capătă parcă o altă înfățișare, una mult mai romantică, mai enigmatică și mai frumoasă. Plimbarea de seară prin Salzburg este o adevărată încântare, iar dacă ninge efectul de basm este garantat.
  Mozart te însoțește la tot pasul, îți zâmbește din vitrine, din pliante, de pe postere, de pe șervețelul de la restaurant, de pe suveniruri și de pe ambalajul suvenirurilor, de peste tot. Austriecii din Salzburg l-au transformat pe Mozart într-un brand, o marca turistică menită să devină instrument de marketing și apoi mașină de făcut bani. 

         Mozart ducks sau o provocare pentru George Enescu ?          

Că au procedat corect o dovedesc cifrele, anual orașul este vizitat de 5,5  milioane de turiști, adică 25 % din călătorii ce au ca destinație turistică Austria!  Altfel spus, fiecare cetățean din Salzburg are în grijă anual de 37 de turiști . La noi, spre comparație, Brașovul (inclusiv Poiana Brașov) primește anual în jur de 800 de mii de turiști la o populație ce depășește cu puțin 250 de mii de locuitori...  Și încă două cifre legate de capacitățile de cazare din Salzburg, în regiune sunt peste 11 mii de unități de cazare ce dețin peste 240 de mii de paturi.

Dacă ne referim însă strict la practicarea schiului trebuie spus că în land există 50 de stațiuni (le găsești pe www.snowtrex.ro)  unde se poate practica în condiții de excelență schi alpin, snow-boarding, schi fond, săniuș sau alte sporturi de avangardă. 

 Atenție se închid ușile ! Următoarea oprire la 3.200 m, altitudine ! 

    Sunt peste 2200 km de pârtii (adică distanta dus – întors, București – Viena) deservite de aproape 500 de instalații  performante de transport pe cablu (telecabine și telegondole), totul întreținut ca la carte. În plus pistele sunt foarte largi, iar schiorii pot alege, în funcție de dificultate, pârtia cea mai potrivită  priceperii lor. Salvamontiștii sunt la tot pasul și-ți stau la dispoziție cu informațiile de care ai nevoie.

Regiunea Salzburg este recunoscută și în lumea gastronomilor.  Aici se află cea mai mare densitate de restaurante de clasă din Europa. (www.viamichelin.com/ web/ Restaurants/Restaurants-Salzburg) În ele își fac meseria chef bucătari de top, masterchef, cotați cu multe stele Michelin și premiați de cele mai înalte foruri ale artei culinare. În orice restaurant  veți intra veți fi bine serviți iar preparatele, veți constata, sunt cu adevărat delicioase.

De la supe și fripturi, la tradiționalele șnițele și ștrudele, cam tot ce-ți dorești să deguști la o masă decentă,  găsești în meniul oricarui restaurant din zonă la prețuri accesibile.

    O specialitate culinara plină de savoare, nockerl     

Specialitatea culinară locală este însă un desert, un sufleu dulce numit Nockerl sau Nogal.  Asemănător colțunașilor preparatul se face din gălbenuș de ou, făină, zahăr și vanilie, ingrediente ce sunt încorporate într-un aluat subțire. Albușul de la ou este însă bătut separat, iar când spuma este rigidă se amestecată și ea cu aluatul de gălbenuș deja preparat. Din acest nou amestec se modelează mici găluște, de unde și numele de Nocken (cu diminutivul – Nockerl) care sunt date la cuptor, la foc mic. Se servesc calde, pudrate cu zahăr farin și, uneori, cu un sos de zmeură.

      După fiecare coborâre merge o bere bună !       

Cu gândul la savoarea desertului să nu uităm însă că în Austria se bea, chiar și iarna, bere. Pe pârtie, după două trei coborâri zdravene, ce să vezi ? Berea merge de minune! Servită în pahar tip sondă, piciorul reginei, aurie și cu guler de trei degete, berea austrică devine o încântare aparte. Îți redă suflul și pofta de viață!

Schiorii sunt mari iubitori de munte, de natură. Confortul unei cazări sau desfătarea culinară sunt elemente importante într-o vacanță de iarnă dar, esențialul pentru ei  rămâne exercițiul fizic. Clipele petrecute sus pe pârtie, emoția și starea de bine pe care le resimți la fiecare coborâre în parte sunt fără egal. 

     Atunci când te avânți din vârful muntelui, cu placa sau cu schiurile, în acea alunecare continuă, în care îți controlezi tot timpul mișcările, când balansezi greutatea corpului de pe un picior pe altul, atunci simți, cu fiecare cristiană din slalomul tău, cu fiecare gest și efort de a-ți menține echilibrul, că ești de fapt într-un zbor printre fulgii de nea, într-un dans feeric. Atunci când simți sângele pulsând puternic în vene simți că trăiești cu advărat și ești fericit ! Da, ești în cel mai somptuos salon de dans,  iar coborârea ta este, în fapt, un balet aparte, ce se derulează pe o simfonie ce parcă o auzi aievea și care vine tocmai de la el, de la inegalabilul Mozart. 

   O partidă de schi în Austria rămâne pentru orice schior o experiență aparte. Cei care încă nu au trăit-o ar trebui să-și propună, cât mai curând, poate chiar în această iarnă, să petreacă cîteva zile în Alpii Austrieci, la schi cu domnul Mozart.

Gabriel Ioniță

PS - dedic aceste rânduri unui om 
excepțional și unui austriac absolut, 
Heinz Thenmeyer

ÎN TRIUNGHIUL TRANSILVAN

  

           Nu sunt departe  anii când, fascinaţi de vocea peltică a unei copiliţe, dădeam curs îndemnului publicitar şi cumpăram cu frenezie, din vitrinele frigorifice ale mezelăriilor,  “Salam Săsesc”. Ei bine, timpul a trecut, iar acum, după ce am consumat cu muștar mii de tone de salam, noi românii avem în față o nouă provocare, Turismul Săsesc.

       De această dată însă nu duioșia sau candoarea unei fetițe sunt motorul promovării ”produsului” ci faima și prestigiul unui personaj de prim rang, o alteță regală cu mare renume, respectiv prințul Charles al Marii Britanii.  Iubitor de artă populară autentică Excelența Sa și-a îndreptat pașii și spre meleagurile românești, dar nu spre Deltă sau Bucovina, ci spre inima Ardealului, acolo unde cândva, demult, în plin ev mediu, cavalerii teutoni puneau bazele unor așezări prospere, a căror frumusețe și armonie au reverberat până în zilele noastre. Vizitele, chiar și private, ale înaltului oficial britanic nu puteau lăsa însă fără reacție mass-media românească. 

   

                     Charles, proprietar de casă săsească în Viscri                 

Nu e de ici de colo ca un asemenea personaj să-ți intre în ”ogradă”, așa că televiziuni, radiouri și un întreg alai de jurnaliști autohtoni au comentat fiecare descindere a prințului pe meleagurile transilvane. Au difuzat și publicat, în prime time sau în front page, știri ”bombă” despre fiecare mișcare a lui Charles și despre locurile prin care dumnealui s-a preumblat.

     Locuite până nu demult de o comunitate consistentă și compactă de etnici germani, cunoscuți pretutindeni sub numele de sași, aceste sate răspândite în sudul și estul Ardealului, beneficiind de o asemene publicitate, au devenit, cu sau mai degrabă fără voia lor, destinații turistice la modă. Dacă până acum Brașov, Sighișoara sau Sibiu erau deja în ofertele touroperatorilor, după acest impact mediatic Prejmer, Viscri sau Biertan au devenit noile potențiale destinații pentru turistul român sau cel occidental.

      Îmboldit de publicitatea mai mult sau mai puţin mascată, am dat curs curiozității lăuntrice și-am purces spre Ardeal cu convingerea că voi găsi acolo tihna și bucuria unei vacanțe unice. Mi-am proiectat din timp traseul, am ales cu grijă obiectivele de vizitat, bisericile fortificate și cetățile țărănești ce au dus până hăt, departe, faima locurilor transilvane și mi-am rezervat din timp cazarea și chiar câteva întâlniri cu prieteni și rude din zonă. 
       Pe scurt, în două săptămâni petrecute acolo, iată ce am constatat.

    

    Mai întâi drumurile sau în limbaj B2B, infrastructura rutieră, căile de acces la obiectivele turistice. Şoselele arată bine pe tronsoanele Braşov – Sighişoara - Mediaş şi Sibiu – Braşov, pe ele, chiar dacă există doar câte o singură bandă pe sens, se circulă fluent. În notă mediocră, adică printre  gropi şi denivelări, se circulă de la Săcele la Prejmer şi de aici la Hărman, adică drumurile judeţene de sub administrația braşoveană. Spre Viscri, pentru protecția automobilului, e bine să intraţi dinspre Rupea, prin comuna Dacia. 

     Pitoreasca cale rutieră dintre localitățile Dacia și Viscri       

 Pe aici, pe o bună porţiune se circulă pe macadam dar drumul este neted iar peisajul pastoral îndeamnă la calm chiar și pe cei mai înfocați vitezomani. Festina lente, aveți ce admira!  
   Drumurile judeţene din Mureş şi Sibiu sunt bune, de la Sighişoara la Aplod, spre Agnita și Biertan şoselele sunt bine asfaltate şi bine întreţinute. La fel şi drumul ce leagă orașul Sibiu de comuna Nocrich, locul natal al celui mai cunoscut sas din România, Samuel von Brukenthal. 

      

     Câteva cuvinte şi despre obiectivele turistice,  în fapt scopul călătoriei. Bisericile fortificate şi cetăţile ţărăneşti au în spate o veche istorie, deci multe poveşti de depănat. Atmosfera din interiorul lor este extraordinară, sobră dar atrăgătoare, armonioasă şi plină de pace, ea îndeamnă deopotrivă la explorare şi meditaţie. În mai toate bisericile amvonul şi orga sunt piesele de rezistenţă, dar fiecare în parte are particularităţile sale, mici  detalii ce le conferă unicitate şi bogăţie spirituală.  De neocolit la vizitat sunt turnurile din zidurile de apărare, clopotniţele şi meterezele,  căci de pe ele priveliştea ce se deschide este superbă şi numai bună de fotografiat. 

   Liniștea amiezii în curtea interioară a bisericii din Hărman    

    Partea bună este că foarte multe din aceste obiective sunt de curând restaurate, scoase din ruină  și repuse în valoare așa cum sunt cele din Homorod, Cața, Viscri, Saschiz și Cetatea Rupea. Mai puţin plăcut este faptul că altele sunt în şantier iar acolo accesul vizitatorului este fie îngrădit şi dublat de ostilitatea unor muncitori intransigenți și foarte vocali fie, de data asta mult mai civilizat, accesul este doar parţial înlesnit și numai în locurile fără risc de accidente. 

     Există şi posibilitatea de a rata complet  vizitarea unui obiectiv  pentru simplu fapt că este zăvorât, iar cheile sunt la un administrator care, de regulă, este o gospodină de-a locului și, fatalitate, „momentan lipseşte din localitate”. Așa că te vei mulțumi să admiri istoricul edificiu doar de la distanță, cum am făcut-o și eu la Brădeni.

    

              Turnul din Cața            

    Custozi dispuși să ofere informații turiștilor am întâlnit doar la Prejmăr, Viscri, Saschiz și Birtan în rest, e bine să veniți cu temele făcute de casă. Documentați-vă din timp și dotați-vă cu hărți înainte de plecare.  La fața locului am găsit hartă numai la Sibiu, într-un centru de infoturism, iar procurarea ei am facut-o contra unui cost piperat chiar dacă, împotriva regulilor de bun simț, era totuși un material publicitar cu distribuție gratuită... 

  Pentru conformitate, lista obiectivelor vizitate de subsemnatul a inclus: Hărman, Prejmer, Homorod, Cața, Viscri, Sasciz, Archita, Sighișoara, Apold, Brădeni, Agnita, Biertan, Ațel, Mediaș, Sibiu, Cisnădie și Hosman.

   Tot  la capitolul servicii voi remarca cvasi-absența teraselor, restaurantelor sau a simplelor chioșcuri din jurul acestor obiective. Cu excepția celor din orașe  și din Biertan,  arareori veți găsi câte un punct comercial de unde să cumpărați o apă minerala sau un pachet de biscuiți, așa că puneți în portbagajul mașinii o cutie frigorifică cu ceva băutură și de-ale gurii, iar dacă sunteți cu bicicleta, (traseele sunt memorabile!)  puneți cu nădejde merinde la rucsac.

    Atunci când nu lipsesc, nici restaurantele din zonă nu sunt la nivelul așteptărilor. Deși unele din ele au locații plăcute, meniurile și valoarea gastronomică a preparatelor lasă de dorit. Lăsăm de-o parte, în această problemă, orașul Brașov, el fiind de departe un fanion al turismului românesc. 

      Atât în Sighișoara cât și la Sibiu banalele ciorbițe de văcuță și fripturi de porc sunt comercializate cu adaosuri astronomice, 15 lei ciorba și 35 de lei friptura, iar populara bere Timișoreana care la raft este 1,5 lei, la aceste terase sau restaurante ajunge și la 12 lei (!) cu mult peste ceea ce găsim în orice alt oraș al țării sau chiar pe Litoral. Partea și mai rea este că nici prestația ospătarilor sau a bucătarilor nu justifică tarifele practicate. De altfel, relatări pe cât de critice pe atât de savuroase, despre meniuri și servicii prestate în aceste restaurante găsiți, din belșug și spre deliciul publicului, pe internet. 

   

                  Cavaleri cu burtă și terase goale  în Sighișoara                    

   Două vorbe și despre cazare. Avertizat de prețurile uriașe practicate de hotelurile din zonă am ales în această călătorie varianta pensiunilor. Foarte bune pensiunile din Sighișoara, cu gazde primitoare și tarife acceptabile (80 lei de noapte și persoană cu mic dejun inclus) sau cele din Păltiniș (pentru zona Sibiu). Catastrofă în ceea ce a însemnat cazarea la Viscri. Deși aici  am programat  și rezervat două nopți, după prima noapte am plecat mâncând pământul. Am ales pensiunea 44 despre care relatările și fotografiile de pe site-uri sugerau o bună găzduire. Am fost obligați însă, regula casei, ca odată cu acommodation-ul să achităm și două mese pe zi, un prânz și un mic dejun, zise tradiționale.  Ne-am conformat și am greșit! Mâncarea a fost execrabilă, la prânz o așa zisă varză cu cârnați, în fapt o fiertură clocită cu niște crenvurști cumpărați de la  cash and carry, iar la micul dejun câte un ceai instant de la plic cu gem și unt cumpărate, cu siguranță, tot de la supermarket. Nimic autentic, nimic autohton, o încropeală care ne-a îmbolnăvit la propriu...  

     Camerele se vor cochete dar amestecă nefericit mobilierul autentic cu cel tip ikea, ele dispun de  grupuri sanitare foarte mici și sunt dotate cu, cele mai mici posibil, cabine de duș și lavoare. Apa este urât mirositoare, iar săpunul și hârtia igienică lipsesc. Așternuturile sunt aspre și au un miros de stătut... Viscri este o localitate de vizitat peste zi, nu înnoptați aici!

                               Orga originală a bisericii din Saschiz, Mureș                           

       Spre final încă două imagini esențiale.  

      Una despre siguranța călătorului. Nu de puține ori, de la locul de parcare la intrarea în obiectiv ești întâmpinat și escortat de un grup de puradei, mai mult dezbrăcați decât îmbrăcați, adică cu posterioarele goale care, cu lumânări umede și lungi la nas și cu mâinile întinse, se milogesc după câte un bănuț. Cererea devine destul de imperativă și agresivă și nu veți putea scăpa de ea decât cu o atitudine foarte fermă!

     Cealaltă despre comunitate. Cochetele sate săsești sunt de câțiva ani părăsite de vechea comunitate de gospodari. Aceștia au luat drumul Germaniei în căutarea căminelor strămoșești. Dacă ei și-au găsit acolo liniștea și prosperitatea este o altă poveste, cert este că au lăsat în urmă gospodării minunate pe care primarii ”descurcăreți”, în căutare veșnică de voturi și votanți, le cam distribuie  aiurea, cel mai adesea pe la venetici, persoane lipsite de căpătâi. Așa se face că mândrele sate de odinioară traversează acum o perioadă de profundă decădere, casele cu arhitectură tradițională au ajuns în ruină, cele care sunt refăcute sunt reparate aiurea cu termopane și rigips, iar ce se construiește nou este total în discordanță estetică cu ceea ce a existat. Nu de puține ori lângă case autentice, încăpute însă pe mâna unui fitecine, ești întâmpinat de mirosuri pestilențiale de canal și hazna...

                     Biserica fortificată din Archita, Mureș                      

   Ajuns la fața locului înțelegi care este în fapt mesajul prințului de Wales, nicidecum unul promoțional pentru turism și dezvoltatori ci unul pentru protejarea unui patrimoniu inestimabil,  o avertizare pentru salvarea  valorilor culturale autentice care, ghinion, nu sunt doar ale noastre, ci ale întregii umanități!

     În rest, turismul săsesc, făcut acum pe plaiurile ce odinioară au fost gospodărite cu cinste de cei numiți  saxones, are destule în comun cu renumitul salam produs în mezelăriile dâmbovițene, este un amestec de original și contrafăcut, de bun și prost, de natural și artificial, de proteine și E-uri,  de speranță și deznădejde, toate puse la un loc într-un cârnat lung,  gros și, în cele din urmă, afumat și turtit.

     Concluzia este departe de afi optimistă, în ciuda celor ce cred că fac turism e bine de știut că, pentru a avea un turism adevărat și sănătos în această zonă a Ardealului va trebui să aducem sașii înapoi  !

INFOTRIP, MASTER AND SERVANTS

 

De mai bine de un deceniu, în agențiile de turism românești, respectiv în cele serioase și profesioniste se practică  un ritual pe cât de onest pe atât de ”sacru”.

”Ocultul” procedeu a fost botezat infotrip,  adică o călătorie de informare turistică. Rețineți cuvântul infotrip, în această formă ortografică, pentru că nefiind încă de găsit în DEX, ortografia cuvântului cade la libera apreciere a fiecărui autor de texte.

Cel mai adesea, la fiecare început de sezon estival agenții de turism se strâng în grupuri vesele, niciodată mai mici de 50 de persoane, se suie în autocare și iau drumul Litoralului românesc sau, după caz, al celui bulgăresc, turcesc, grecesc, croat etc. Scopul deplasării este unul profesional, pentru că, ajunși la destinație, ei vor lua la verificat hotelurile, entitate cu entitate spre a vedea dacă sunt pregătite, așa cum pretind patronii lor, să primească turiștii noului val de vacanțe.

           Pregătiți agendele, urmează un nou hotel la verificat              

Cohorta de specialiști ia la ”puricat” camerele, mobilierul acestora, mochetele, varul de pe pereți, calitatea așternuturilor, perdelele, aparatura (televizorul, aerul condiționat, frigiderul, fierul de călcat, poehnul etc), grupurile sanitare, igiena, curățenia, accesul la hotel și la plaje, piscina și chiar comportamentul personalului din hotel. Totul este notat în agendă, se fotografiază se filmează și se fac dezbateri ad-hoc. Le-a plăcut, nu le-a plăcut, merită numărul de stele afișat, nu-l merită, comportamentul hotelierilor este unul ospitalier sau unul al unor ciufuți etc.

Când toate datele sunt strânse și concluziile trase, viitorii clienți, adică noi călătorii de rând, ne putem declara în siguranță. Atunci când vor intra într-o agenție de turism ai căror consilieri au fost membri unei astfel de ”delegații”, cu siguranță, turiștii vor fi îndrumați către cele mai corecte și avantajoase soluții de cazare și masă.

Dar de ce acest efort suplimentar, atunci când există instituții ale statului care atribuie stele, verifică igiena, calitatea lucrătorilor șamd ?

Pentru că la noi, atât hotelierii, în goana lor după obținerea unui profit facil, cât și funcționarii de la stat, cunosc și ”regulile” unui joc mai simplu, blatul.  Acestea implică un troc simplu, în contravaloarea unei ”atenții” , primii pot obține de la birocrați fie o stea în plus la categoria hotelului, fie un aviz pe ”ceva” care nu merită aviz și tot așa. 

     Alexandra Florescu (stânga) un patron cu atitudine tânără     

De menționat că practica de mai sus nu este generală, sunt zeci de hotelieri care exercită cu pasiune această profesie, în care investesc mulți bani și multă energie. Pentru efortul acestor oameni, pentru a aduce la cunoștința clienților ce e nou, an de an, pe litoralul nostru, acest infotrip  trebuie întreprins cu regularitate.

În urmă cu doi ani, asociația patronală a agențiilor de turism românești (ANAT) a avut o inițiativă extraordinară, anume aceea de a aduce la un loc, într-un singur mega infotrip, toate agențiile care fructifică Litoralul românesc. Doi ani la rând, 2012 și 2013, peste 700 de agenți de turism pe ediție, au puricat de la Sulina la Vama Veche toate unitățile de cazare, de servicii gastronomice și de entertainment. 

Rezultatele nu s-au lăsat așteptate, cultura turistică a călătorilor a crescut, consilierii din turism s-au profesionalizat și, din ce în ce mai multe hoteluri, restaurante sau cluburi de noapte și-au adaptat, în bine, oferta lor către consumatori. Chiar și modul de promovare a destinației a prins contur și s-a profesionalizat, așa cum este cazul stațiunii Mamaia.

Anul acesta, unul al sciziunilor, breasla nu a mai vrut să stea unită, iar infotripurile au redevenit apanajul câtorva agenții, e drept, cu anvergură națională. O fi bine, o fi rău ? Rămâne de văzut la toamnă, când se va trage linia. Până atunci cei mai câștigați sunt clienții acestor agenții, ce au ales să organizeze infotripuri individual, ei vor beneficia de cele mai sigure vacanțe!

Spațiul și răbdarea cititorului mă obligă să fac aici doar o apreciere generală a ceea ce am văzut, în Deltă și pe Litoral, în pragul sezonului estival 2014.

       Complex Cormoran din Uzlina, o cazare excelentă în Deltă       

Delta, din ce în ce mai exclusivistă, este pregătită cu câteva unități de cazare excepționale, care oferă confort și lux fără a agresa vizual splendoarea mediului înconjurător. Locuri de cazare găsiți în Catalogul Bibi Touring Touroperator dedicat acestei destinații, singurul de acest gen tipărit în România, în condiții editoriale aproape impecabile. 

La toate resort-urile din Deltă, pe lângă cazarea, repet, foarte bună, sunt și restaurante cu specific gastronomic local sau internațional. Punctul lor slab este personalul de serviciu, în sensul că, ospătarii, barmanii și chiar și bucătarii, manifestă stângăcii vizibile, atât în comunicare și atitudine cât și în gesturile profesionale. Într-o oarecare măsură putem fi însă îngăduitori  admițând că e greu de găsit, în mijlocul ”pustietății”, personal de clasa celui din București. În compensare piscinele sunt fabuloase, iar faptul că se organizează excursii prin ”sălbăticia” locului, partide de pescuit sau vânătoare precum și petreceri încântătoare vine să ridice gradul de satisfacție al turistului. 

Spre a exemplifica cu o locație foarte bună, îmi permit să dau un singur exemplu, Complexul Cormoran din Uzlina, patronat de Cornel Găină, un mare profesionist al turismului din România.

   Phoenicia, Mamaia Nord, curtea interioară   

Pe Litoral, mai ales în Mamaia, dar și în Venus, au apărut unității noi cu capacități de cazare moderne și elegante. Sunt și multe hoteluri renovate care și-au îmbunătățit astfel performanțele estetice și de găzduire. Există însă, în continuare, clădiri în paragină și șantiere în lucru care agresează, vizual și uneori fonic, ambianța turistică. 

La pozitiv nominalizez resortul Phoenicia din Mamaia Nord, Hotel Savoy din Mamaia, Hotel Del Mar din centrul aceleiași stațiuni, Hotelurile Palace și Melodia din Venus, precum și exoticul și rusticul Hostel Bazart din Vama Veche. 

La ”nașpa” vin hotelurile Vega din Mamaia care după câțiva ani de supremație și un trafic excesiv de clienți, pare o unitate tocită și obosită. Ambasador, tot din Mamaia, care văduvește printr-un mobilier primitiv, respectiv paturi făcute din cornier sudat și vopsit la pensulă, peste care s-a trântit câte o saltea tare ca piatra, iar la aceasta se mai adaugă, fapt și mai trist, existența unui personal la recepție demn de romanele cu comisari comuniști, severi și intransigenți... Cocorul din Neptun, după plecarea echipei manageriale ce i-a adus faima, este acum pe ”topogan”, noua echipă excelând mai degrabă la enervat clienții. Cu Hotelul Raluca din Venus închei pasajul de ”hater” (a se citi observator intransigent și corect), aici la Raluca cotația de 3 stele este o glumă proastă... Peste drum,  la Sanda, sunt doar două stele iar atmosfera și condițiile sunt incomparabil mai bune!

Promit să revin cu o analiză mult mai completă asupra acestor hoteluri, frecventabile sau de ocolit, în postările viitoare.

    La Phoenicia brutaria face parte din conceptul All Inclusive     

All inclusive este încă un concept greu de îngurgitat de hotelieri. Aceștia se ascund sub fel de fel de motive pentru a justifica cvasi absența popularei forme de a oferi masa clienților, în timp ce este clar ca lumina zilei că, mărimilor lor, le este frică de pierderea alișverișul... Hagi Tudose n-a murit!

Pe de altă parte, la majoritatea managerilor care administrează unități de cazare, este îmbucurătoare creșterea profesionalismului de care dau dovadă în comunicare. Sunt cu mult deasupra a ceea ce se întâmpla cu ani în urmă, în sensul că sunt capabil să dea informații utile fără să se bâlbâie și să se scarpine în cap, să-și prezinte marfa cu competență și să țină chiar conferințe de presă. Bravo lor! 

          Plaja din Eforie Nord, erodată deja de șezlongari           

Plajele sunt încă pe mâna unor întreprinzători dubioși, pe tot litoralul sunt doar câteva hoteluri cu plajă proprie, așa că stresul provocat turiștilor de vânzătorii sau păzitorii de șezlonguri va exista și anul acesta. În fapt, în timp ce în Turcia, Grecia și Bulgaria, de cele mai multe ori, aceste accesorii de plajă sunt oferite gratuit ori în contravaloarea unei consumații de 5 Euro, la noi, aceleași două șezlonguri și o umbrelă curăță turistul cam de 20 de euro pe zi! Mai mult, spațiile rezervate turiștilor ce vor să folosească propriile accesorii sunt invadate constant de ”șezlongari” și ori ce ripostă poate sfârși prin agresarea fizică a cinstitului și nevinovatului turist... cum e turcul și pistolul, să nu uităm că anul trecut, chiar primarul Constanței și-a asmuțit bodyguarzii pe unul din fotbaliștii de la Petrolul Ploiești, aflat în calitate de turist, pe plajă, la Mamaia!

Să mai zăbovim asupra șezlongurilor și umbreluțelor privind lucrurile de pe margine piscinei. Foarte multe hoteluri și-au amenajat asemenea facilități. Un lucru pozitiv, dar discutabil este faptul că pentru o bălăceală aici, chiar dacă accesul este gratuit, trebuie să scoți bani din buzunar, suplimentar, pentru accesoriile de plajă iar despre prosop sau halat nici nu vine vorba..

Parcările rămân problematice, în aparență suficiente, în sezon ele devin neîncăpătoare și, de multe ori, plata suplimentară devine o altă practică de a absorbi bani, cu orice chip, de la turiști.  În realitate pe tot Litoralul nu am văzut vreo investiție făcută pentru confortul și siguranța autoturismelor, numai țevi înfipte în beton, cu lanțurile pregătite pentru restricționarea parcării, bariere improvizate și indicatoare din tablă vopsită pe care musai scrie ”parcare cu plată”, aferim!

          Reclama sufletul comerțului și pasiunea românului     

Una peste alta se poate admite, datorită eforturilor excepționale ale unor oameni dedicați, că Litoralul românesc e pe un trend ascendent, atâta doar, că plecând spre el, dincolo de atenția pe care o vom  acorda locului unde ne vom caza și vom mânca, va trebui să ținem cont de faptul că acestea reprezintă doar 40% din bugetul vacanței. De aceea la o socoteală corectă românii constată că „ dincolo” ... e mai ieftin!

Rămân însă suficiente nișe pe piață care pot face din Litoral un produs turistic din ce în ce mai modern, din ce în ce mai atractiv, din ce în ce mai asemănător cu cel al țărilor  dezvoltate.  

Și aici însă mă tem de paradoxul lui Zenon, cel care l-a pus la întrecere pe Achile cu o broasca țestoasă, având însă grijă, ca la start, să dea lentei făpturi un avans de 10 metri.

Ce a urmat se știe, când atletul a făcut cei 10 metri, broasca a apucat să mai facă un metru, când atletul a recuperat metru, broasca a apucat să mai facă un centimetru și tot așa, din câtime în câtime, asimptotic, atletul nu a ajuns, nici până-n zilele noastre, pe doamna cu carapace.

Tot așa și turismul românesc, Litoralul, odată ce a pierdut startul, va trebui să  se mobilizeze serios, ca măcar și zenonian să se apropie de performanțele celor ce știu a face turism și asta în condițiile în care criza nu va ține o veșnicie.

                  Toți iubim vacanțele așa că la pregătim din timp                

În acest context tot respectul pentru cei ce luptă pentru un turism modern și civilizat în România, pentru cei care și-au asumat, în pofida multor obstacole, rolul de locomotive, în efortul de creștere a turismului pe Litoralul românesc. 
Adrian Voican (Bibi Touring Touroperator), organizează an de an, cu încăpățânare, infotripuri, din ce în ce mai profesioniste, din ce în ce mai frumoase, menite să aducă mai mult profesionism în industria turismului 

          Și el, dar și cei deopotrivă lui,  sunt în fapt ”servants” (a se citi servitori)  al celor ce călătoresc, al fiecărui turist în parte care, astfel, devine ceea  ce trebuie să devină: un adevărat master (stăpân) al vacanțelor!

SFÂNTUL GHORGHE DELTĂ, STAȚIA TERMINUS

    România este o țară frumoasă și merită cutreierată în fiecare colțișor al său. Acesta este un adevăr la care cârcotașii, printre care mă număr și eu, din prea severă iubire de țară și din prea mare înclinare spre lucrul făcut temeinic, adaugă adesea sarcastic: „da, dar păcat că e locuită...”

    Absolutizarea, în oricare direcție s-ar face, este însă un lucru păcătos. Astfel, chiar dacă la noi  încă mai sunt destinații de călătorie, superbe dealtfel, în care serviciile turistice sunt lamentabile, sunt și foarte multe destinații în care oamenii, deși nu sunt în adevăratul sens al cuvântului profesioniști ai turismului, fac cinste locului în care trăiesc.

   

          Oamenii din Sfâtul Gheorghe Deltă sunt de toată isprava        

Sfântul Gheorghe Deltă este un astfel de colțișor de rai, în care oamenii, câți au mai rămas, sunt gospodari, primitori, cu foarte mare bun simț și ireversibil îndrăgostiți de natură. Comunitatea din Sfântu’  strânge maxim 900 de suflete și în marea ei majoritate este formată din etnici ucraineni. Atunci când nu luptă cu apele, care vin să la inunde avutul, aceștia își duc traiul cu pescuitul, grădinăritul și, mai nou, cu turismul rural.

  Vechiul sat de pescari, cooperativa piscicolă în anii puterii populare, purta cândva numele de Catarleț, probabil de la expresia din limba turcă „Kadârli”, adică „locul unde te oprești”, o denumire expresivă dacă ținem seama că la Sfântul Gheorghe era și este un sfârșit de drum. Aici Dunărea, pe unul din cele trei brațe ale sale, își încheie parcursul fluvial și se varsă în Marea Neagră, lăsând în urmă unul din cele mai frumoase locuri de pe pământ, Delta Dunării. Marinarii din trecut, în drumul lor comercial dinspre Istanbul spre Moldova și Valahia, foloseau Gurile Dunării ca principală poartă de acces și, după anevoioasele încercări la care erau supuși atunci când traversau periculoasa Kara Deniz, o oprire, la intrarea în amonte pe fluviu, era o adevărată binecuvântare. 

   Brațul Sf Gheorghe la vărsariea în mare, una din „Gurile Dunări”      

  De altfel, pentru istoria noastră națională, gurile Dunării și Delta au jucat un rol crucial. Încă din secolul 18, dar mai ales după anii 1820, puterea otomană, cea care exercita supremația politică și militară asupra țărilor române, era într-un evident declin. În schimb Rusia țaristă și Austria imperială erau în plină ofensivă teritorială revendicând  rolul de lider în zonă. Mai mult, Franța, Anglia și chiar Prusia erau și ele interesate de zonă, în special pentru că aici se aflau Gurile Dunării, unul din cele mai importante căi de acces continental pentru comerțul maritim. Securizarea zonei și trecerea ei sub influența Occidentului a fost unul din motivele pentru care, după războiul din Crimeea (1853 -1856), prin tratatul de la Paris (1856), Principatele Dunărene sunt scoase de sub „protectoratul” rus și puse sub aripa ocrotitoare a Marilor Puteri (Anglia și Franța), iar Marea Neagră este proclamată zonă neutră în care vasele comerciale, indiferent de pavilion, au liberă circulație în detrimentul oricărei ambarcațiuni de tip militar care devine prohibită în zonă. În acest context favorabil, în 1859, Moldova și Țara Românească își găsesc unitatea ca, mai apoi, după războiul de independență (1877) și tratatul de pace de la San Stefano (1878), Dobrogea, întreaga Deltă a Dunării și Insula Șerpilor să se alipească și ele Principatelor Unite. 

  Ca să ajungi la Sfântul Gheorghe astăzi, singura cale de acces este pe fluviul, adică (exceptându-i pe cei ce au elicopter personal!) cu catamaranul, vaporul sau șalupa. Îmbarcările cele mai uzuale se fac din Tulcea și din Mahmudia, iar drumul durează, în funcție de locul de îmbarcare și starea ambarcațiuni, de la 2, la mai bine de 4 ore. Aici timpul contează mai puțin, iar drumul pe apă este o încântare, la tot pasul privirea se bucură de peisaje fabuloase, spectacolul naturii fiind animat de zborul a tot felul de păsări.  

                           Pe debarcader, bagajele au fost preluate                     

 Debarcaderul este punctul nodal din Sfântul Gheorghe. Aici coboară oaspeții veniți la o partidă de pescuit sau una de vânătoare, iubitorii de natură și fotografie veniți să cutreiere canalele și grindurile în căutarea peisajelor sau exemplarelor zoo cele mai rare sau a turiștilor obișnuiți veniți să se bucure de Deltă, de plaja de la țărmul mării, de tihna unei cazări rustice și de o cură sănătoasă de pește proaspăt gătit după rețete autohtone.

   Ulițele satului sunt acoperite de nisip iar casele, deși au apărut și multe vile, poartă în majoritate aspectul modest al pereților din paiantă și al acoperișului din stuf. Altă particularitate constă în zugrăveala exterioară  a caselor, cel mai adesea, în nuanțe de albastru, culoarea tradițională a ucrainenilor (verdele fiind apanajul lipovenilor).  

   Aceste bijuterii ascund și la interior o tihnă aparte, în casă e răcoare, liniște, iar în așternuturile curate somnul este plin de vise dulci și foarte odihnitor, dormi dus! Localnicii închiriază camerele la pachet cu micul dejun și prânzul  sau  chiar cu toate cele trei mese ale zilei. Ar fi și păcat să nu te bucuri de tot serviciul pentru că gospodinele din Sfântu’ , sunt desăvârșite! De dragul musafirilor mai simandicoși meniurile sunt adaptate și către obișnuitele preparate din porc sau pasăre, dar parcă e păcat de Dumnezeu să vi în Deltă și să nu încerci toate specialitățile locale din pește!

   

               Gospodărie care vara primește turiști în gazdă                  

La capitolul confort să adăugăm că grupurile sanitare sunt de acum în casă și dispun de dușuri cu apă caldă, iar cei care„gustă” și tipul de igienă spartană se pot bucura de un duș în aer liber montat în curte la loc feit de ochii indiscreți.

La data la care scriu aceste rânduri un pachet de cazare, la localnici, variază între 70 și 120 lei pe zi și persoană.

   Apa potabilă nu mai este o problemă, satul are suficienți întreprinzători privați care au deschis alimentare foarte bine aprovizionate, nu numai cu apă dar și cu toate produsele găsite uzual într-un supermarket din centrul capitalei, iar prețurile diferă prea puțin. În aceiași notă a comerțului local sunt și terasele – restaurant unde se pot servii mititei și bere rece, fripturi la grătar și șprițuri pe alese. Mai mult, civilizația a adus aici posibilitatea de a viziona, recomandabil după lăsarea serii, prin intermediul televiziunilor DTH, pe mari ecrane LCD, cam toate programele TV românești și europene, meciuri sau filme.

   Pentru turistul simplu, venit să se bucure de vacanță, zilele în Sfântul Gheorghe sunt aparte, timpul sacadat al vieții urbane se domolește, se dilată și, deodată, chiar nu mai contează. Într-o zi poți opta pentru o partidă de pescuit,în alta pentru o plimbare cu barca pe canale sau în rezervația de pelicani, poți ajunge cu permis special chiar și la insulele Sahalin (protejate în mod suplimentar). Totul însă contra cost, iar închirierea unei bărci nu e tocmai ieftină, pentru trei persoane, de exemplu, o plimbare în circuit - Sf Gheorghe, Lacul Roșu, Lacul Erenciuc , Sf. Gheorghe – ce se întinde pe o durată de 4 ore, în care poți admira și fotografia peisaje minunate, scoți din buzunar aproape 80 de euro.

              Plaja ecologică, cu nisip fin, de la Sfântul Gherghe             

   Cea mai ieftină rămâne plaja. Aceasta e la 3 kilometri de sat iar drumul se poate face lejer pe jos, dar ai și transport cu un minicar, un tractoraș cu vagoane, pe care localnici l-au botezat „trocarici” (sic).

      Plaja este sălbatică și lungă cât vezi cu ochii și, pe lângă turiștii veniți la baia de soare, stau liniștite, cu adevărat domestice, vacile sătenilor. Culcate pe nisipul fin își văd impasibile de rumegatul lor în timp ce privesc somnoros printre gene spre largul mării. Imaginea este una extraordinară, iar prezența lor nu numai că nu deranjează dar chiar îți dau un sentiment de liniște.  De fapt liniștea este starea generală. Nici un sunet artificial nu zgârie aerul, sa aud doar valurile și țipătul pescărușilor. Nu ești agresat de vânzătorii de șezlonguri sau de porumb fiert, îți alegi un locușor și te bucuri de intimitate totală! Pentru consumul de lichide nu uita să iei de acasă, într-un rucsăcel, apă sau răcoritoare (de ce nu și bere). Aveți parte și de paravane naturale, plaja fiind mărginită spre continent de o lizieră de arbuști sub care vă puteți culcuși la umbră.

   Scăldatul este și el foarte plăcut, apa este caldă dar, din cauza Dunării, este mai puțin sărată și mai tulbure. Adâncimea apei crește lent astfel că, un adult, pentru a ajunge cu apa până la piept trebuie să facă cam 30 de pași buni de la mal. Deci numai bună pentru zbenguit și jocuri cu mingea, mai ales că nu deranjezi pe nimeni. Evitați însă aventurarea în larg și cel mai important nu faceți baie în zona de vărsarea Dunării în mare, curenții sunt foarte puternici și serviciul salvamar nu există.

    Dacă valurile sunt prea mari sau briză prea puternică și nu prea sunteți încântat de ideea unei băi în mare, faceți o plimbare în lungul plajei, admirați peisajul marin dar , din când în când, aruncați o privire și pe nisipul umed răscolit de valuri, n-ar fi nici o surpriză să găsiți artefacte, bucăți de vase sau alte fragmente din ceramică pierdute în vechime de anticii corăbieri ce practicau în zonă comerțul. Eu, de exemplu, am găsit un mâner de amforă, pe care îl țin la loc de cinste în bibliotecă.

   

   Când te hotărăști să-ți petreci vacanță la Sfântul Gheorghe trebuie să faci rezervare din timp . Sunt două posibilități: ori printr-o agenție de turism care te va îndruma către o pensiune autorizată sau către complexul hotelier de 4 stele unde vei dispune de tot confortul acestei cotații (piscina, bar, sala de conferințe etc) la un tarif adecvat, fie asumându-ți „cercetarea de piață” și, din aproape în aproape, telefonând la localnici pentru a solicita cazarea dorită (vezi locații și nr tel pe www.carta.ro).    

  La mesele întinse în curtea bisericii oamnei din sfântu prăznuiesc  

    Dincolo de vacanță,dacă îți dorești participarea la un moment cu totul aparte, planifică-ți o călătorie la Sfântul Gheorghe primăvara,  atunci când are loc sărbătoarea hramului localității (calendar bisericesc pe stil vechi). În acel weekend toată suflarea satului și foarte mulți din „fii locului”, plecați prin lume și întorși acum acasă, la rude, se adună în curtea bisericii unde, printr-un praznic , își cinstesc strămoșii și patronul localității. În meniul acestui praznic la loc de cinste stă Storceagul, ciorba de sturion pregătită de gospodine în ceaune uriașe la foc domol de lemne. Sărbătoarea mai este celebrată și prin spectacole artistice, întreceri de călărie cu cai „sălbatici” și petrecere a de seră cu dansuri populare, hore uriașe în care se prind toți membri comunității.

      Cursa de alergări libere pe caii sălbatici de hramul localității       

   Este frumos și pace în Deltă, iar la Sfântul Gheorghe chiar este un loc unde merită să te oprești.