Nu sunt departe anii când, fascinaţi de vocea peltică a unei copiliţe, dădeam curs îndemnului publicitar şi cumpăram cu frenezie, din vitrinele frigorifice ale mezelăriilor, “Salam Săsesc”. Ei bine, timpul a trecut, iar acum, după ce am consumat cu muștar mii de tone de salam, noi românii avem în față o nouă provocare, Turismul Săsesc.
De această dată însă nu duioșia sau candoarea unei fetițe sunt motorul promovării ”produsului” ci faima și prestigiul unui personaj de prim rang, o alteță regală cu mare renume, respectiv prințul Charles al Marii Britanii. Iubitor de artă populară autentică Excelența Sa și-a îndreptat pașii și spre meleagurile românești, dar nu spre Deltă sau Bucovina, ci spre inima Ardealului, acolo unde cândva, demult, în plin ev mediu, cavalerii teutoni puneau bazele unor așezări prospere, a căror frumusețe și armonie au reverberat până în zilele noastre. Vizitele, chiar și private, ale înaltului oficial britanic nu puteau lăsa însă fără reacție mass-media românească.
Charles, proprietar de casă săsească în Viscri |
Locuite până nu demult de o comunitate consistentă și compactă de etnici germani, cunoscuți pretutindeni sub numele de sași, aceste sate răspândite în sudul și estul Ardealului, beneficiind de o asemene publicitate, au devenit, cu sau mai degrabă fără voia lor, destinații turistice la modă. Dacă până acum Brașov, Sighișoara sau Sibiu erau deja în ofertele touroperatorilor, după acest impact mediatic Prejmer, Viscri sau Biertan au devenit noile potențiale destinații pentru turistul român sau cel occidental.
Îmboldit de publicitatea mai mult sau mai puţin mascată, am dat curs curiozității lăuntrice și-am purces spre Ardeal cu convingerea că voi găsi acolo tihna și bucuria unei vacanțe unice. Mi-am proiectat din timp traseul, am ales cu grijă obiectivele de vizitat, bisericile fortificate și cetățile țărănești ce au dus până hăt, departe, faima locurilor transilvane și mi-am rezervat din timp cazarea și chiar câteva întâlniri cu prieteni și rude din zonă.
Pe scurt, în două săptămâni petrecute acolo, iată ce am constatat.
Pe scurt, în două săptămâni petrecute acolo, iată ce am constatat.
Mai întâi drumurile sau în limbaj B2B, infrastructura rutieră, căile de acces la obiectivele turistice. Şoselele arată bine pe tronsoanele Braşov – Sighişoara - Mediaş şi Sibiu – Braşov, pe ele, chiar dacă există doar câte o singură bandă pe sens, se circulă fluent. În notă mediocră, adică printre gropi şi denivelări, se circulă de la Săcele la Prejmer şi de aici la Hărman, adică drumurile judeţene de sub administrația braşoveană. Spre Viscri, pentru protecția automobilului, e bine să intraţi dinspre Rupea, prin comuna Dacia.
Pe aici, pe o bună porţiune se circulă pe macadam dar drumul este neted iar peisajul pastoral îndeamnă la calm chiar și pe cei mai înfocați vitezomani. Festina lente, aveți ce admira!
Drumurile judeţene din Mureş şi Sibiu sunt bune, de la Sighişoara la Aplod, spre Agnita și Biertan şoselele sunt bine asfaltate şi bine întreţinute. La fel şi drumul ce leagă orașul Sibiu de comuna Nocrich, locul natal al celui mai cunoscut sas din România, Samuel von Brukenthal.
Pitoreasca cale rutieră dintre localitățile Dacia și Viscri |
Drumurile judeţene din Mureş şi Sibiu sunt bune, de la Sighişoara la Aplod, spre Agnita și Biertan şoselele sunt bine asfaltate şi bine întreţinute. La fel şi drumul ce leagă orașul Sibiu de comuna Nocrich, locul natal al celui mai cunoscut sas din România, Samuel von Brukenthal.
Câteva cuvinte şi despre obiectivele turistice, în fapt scopul călătoriei. Bisericile fortificate şi cetăţile ţărăneşti au în spate o veche istorie, deci multe poveşti de depănat. Atmosfera din interiorul lor este extraordinară, sobră dar atrăgătoare, armonioasă şi plină de pace, ea îndeamnă deopotrivă la explorare şi meditaţie. În mai toate bisericile amvonul şi orga sunt piesele de rezistenţă, dar fiecare în parte are particularităţile sale, mici detalii ce le conferă unicitate şi bogăţie spirituală. De neocolit la vizitat sunt turnurile din zidurile de apărare, clopotniţele şi meterezele, căci de pe ele priveliştea ce se deschide este superbă şi numai bună de fotografiat.
Liniștea amiezii în curtea interioară a bisericii din Hărman |
Există şi posibilitatea de a rata complet vizitarea unui obiectiv pentru simplu fapt că este zăvorât, iar cheile sunt la un administrator care, de regulă, este o gospodină de-a locului și, fatalitate, „momentan lipseşte din localitate”. Așa că te vei mulțumi să admiri istoricul edificiu doar de la distanță, cum am făcut-o și eu la Brădeni.
Custozi dispuși să ofere informații turiștilor am întâlnit doar la Prejmăr, Viscri, Saschiz și Birtan în rest, e bine să veniți cu temele făcute de casă. Documentați-vă din timp și dotați-vă cu hărți înainte de plecare. La fața locului am găsit hartă numai la Sibiu, într-un centru de infoturism, iar procurarea ei am facut-o contra unui cost piperat chiar dacă, împotriva regulilor de bun simț, era totuși un material publicitar cu distribuție gratuită...
Pentru conformitate, lista obiectivelor vizitate de subsemnatul a inclus: Hărman, Prejmer, Homorod, Cața, Viscri, Sasciz, Archita, Sighișoara, Apold, Brădeni, Agnita, Biertan, Ațel, Mediaș, Sibiu, Cisnădie și Hosman.
Tot la capitolul servicii voi remarca cvasi-absența teraselor, restaurantelor sau a simplelor chioșcuri din jurul acestor obiective. Cu excepția celor din orașe și din Biertan, arareori veți găsi câte un punct comercial de unde să cumpărați o apă minerala sau un pachet de biscuiți, așa că puneți în portbagajul mașinii o cutie frigorifică cu ceva băutură și de-ale gurii, iar dacă sunteți cu bicicleta, (traseele sunt memorabile!) puneți cu nădejde merinde la rucsac.
Atunci când nu lipsesc, nici restaurantele din zonă nu sunt la nivelul așteptărilor. Deși unele din ele au locații plăcute, meniurile și valoarea gastronomică a preparatelor lasă de dorit. Lăsăm de-o parte, în această problemă, orașul Brașov, el fiind de departe un fanion al turismului românesc.
Atât în Sighișoara cât și la Sibiu banalele ciorbițe de văcuță și fripturi de porc sunt comercializate cu adaosuri astronomice, 15 lei ciorba și 35 de lei friptura, iar populara bere Timișoreana care la raft este 1,5 lei, la aceste terase sau restaurante ajunge și la 12 lei (!) cu mult peste ceea ce găsim în orice alt oraș al țării sau chiar pe Litoral. Partea și mai rea este că nici prestația ospătarilor sau a bucătarilor nu justifică tarifele practicate. De altfel, relatări pe cât de critice pe atât de savuroase, despre meniuri și servicii prestate în aceste restaurante găsiți, din belșug și spre deliciul publicului, pe internet.
Două vorbe și despre cazare. Avertizat de prețurile uriașe practicate de hotelurile din zonă am ales în această călătorie varianta pensiunilor. Foarte bune pensiunile din Sighișoara, cu gazde primitoare și tarife acceptabile (80 lei de noapte și persoană cu mic dejun inclus) sau cele din Păltiniș (pentru zona Sibiu). Catastrofă în ceea ce a însemnat cazarea la Viscri. Deși aici am programat și rezervat două nopți, după prima noapte am plecat mâncând pământul. Am ales pensiunea 44 despre care relatările și fotografiile de pe site-uri sugerau o bună găzduire. Am fost obligați însă, regula casei, ca odată cu acommodation-ul să achităm și două mese pe zi, un prânz și un mic dejun, zise tradiționale. Ne-am conformat și am greșit! Mâncarea a fost execrabilă, la prânz o așa zisă varză cu cârnați, în fapt o fiertură clocită cu niște crenvurști cumpărați de la cash and carry, iar la micul dejun câte un ceai instant de la plic cu gem și unt cumpărate, cu siguranță, tot de la supermarket. Nimic autentic, nimic autohton, o încropeală care ne-a îmbolnăvit la propriu...
Camerele se vor cochete dar amestecă nefericit mobilierul autentic cu cel tip ikea, ele dispun de grupuri sanitare foarte mici și sunt dotate cu, cele mai mici posibil, cabine de duș și lavoare. Apa este urât mirositoare, iar săpunul și hârtia igienică lipsesc. Așternuturile sunt aspre și au un miros de stătut... Viscri este o localitate de vizitat peste zi, nu înnoptați aici!
Una despre siguranța călătorului. Nu de puține ori, de la locul de parcare la intrarea în obiectiv ești întâmpinat și escortat de un grup de puradei, mai mult dezbrăcați decât îmbrăcați, adică cu posterioarele goale care, cu lumânări umede și lungi la nas și cu mâinile întinse, se milogesc după câte un bănuț. Cererea devine destul de imperativă și agresivă și nu veți putea scăpa de ea decât cu o atitudine foarte fermă!
Cealaltă despre comunitate. Cochetele sate săsești sunt de câțiva ani părăsite de vechea comunitate de gospodari. Aceștia au luat drumul Germaniei în căutarea căminelor strămoșești. Dacă ei și-au găsit acolo liniștea și prosperitatea este o altă poveste, cert este că au lăsat în urmă gospodării minunate pe care primarii ”descurcăreți”, în căutare veșnică de voturi și votanți, le cam distribuie aiurea, cel mai adesea pe la venetici, persoane lipsite de căpătâi. Așa se face că mândrele sate de odinioară traversează acum o perioadă de profundă decădere, casele cu arhitectură tradițională au ajuns în ruină, cele care sunt refăcute sunt reparate aiurea cu termopane și rigips, iar ce se construiește nou este total în discordanță estetică cu ceea ce a existat. Nu de puține ori lângă case autentice, încăpute însă pe mâna unui fitecine, ești întâmpinat de mirosuri pestilențiale de canal și hazna...
Biserica fortificată din Archita, Mureș |
În rest, turismul săsesc, făcut acum pe plaiurile ce odinioară au fost gospodărite cu cinste de cei numiți saxones, are destule în comun cu renumitul salam produs în mezelăriile dâmbovițene, este un amestec de original și contrafăcut, de bun și prost, de natural și artificial, de proteine și E-uri, de speranță și deznădejde, toate puse la un loc într-un cârnat lung, gros și, în cele din urmă, afumat și turtit.
Concluzia este departe de afi optimistă, în ciuda celor ce cred că fac turism e bine de știut că, pentru a avea un turism adevărat și sănătos în această zonă a Ardealului va trebui să aducem sașii înapoi !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugați comentariile voastre: