CHIŞINĂU. ATENŢIE, NU NE FURAŢI CAII !

       Înainte de a porni la drum să facem un exerciţiu de aritmetică pe temă rutieră. Călătoria cu maşina de la Bucureşti la Chişinău durează cam 6 ore. În aceleaşi condiţii de drum tot atât timp îți ia să ajungi la Cluj. Faţă deTimişoara sau Oradea, unde ajungi plecând din București, în 10 - 12 ore, Chişinău e o destinaţie mult mai apropiată. Tot așa, faţă de capitala de pe malurile Dâmboviţei, ca să păstrăm punctul de referinţă, Chişinău e mai aproape ca Suceava sau Bistriţa. Ce-i drept, oraşul basarabean este însă ceva mai îndepărtat de marile centre urbane din vestul României dar, chiar şi aşa, din cele mai îndepărtate colţuri ale ţării şi până în capitala moldavă, drumul pe şosea ţine maxim 12 ore. Unde mai pui că poţi merge acolo şi cu trenul sau, mult mai rapid, cu avionul. Concluzia ? O ştie toată lumea, Chişinău este aci lângă noi, la „o aruncătură de băț” ! Și cu toate astea...

 

Defilarea tancurilor sovietice la 4 iulie 1940,
în Chişinău,  dupa raptul Ribbentrop-Molotov.

 Istoric, faţă de pământurile Basarabiei noi  românii avem sensibilităţi aparte. Ştim că lăcomia imperiilor şi calculele lor strâmbe au făcut ca ţinutul dintre Prut şi Nistru să fie rupt de restul teritoriilor strămoşeşti. Mai ştim că graniţa care ne desparte acum este rodul gândirii politice a doi nebuni şi a două puteri defuncte, Hitler şi Stalin, respectiv Germania fascistă şi Rusia sovietică care, prin tratatul semnat de miniştri lor, Ribbentrop şi Molotov, au hotărât ca Moldova să fie sfâşiată în două. Şi mai ştim noi românii că ocolo, peste Prut, de-a lungul timpului, administraţia sovietică a făcut împotriva oamenilor, crunte nedreptăţi şi abuzuri fără număr și de tot felul. 

Reintrarea armatei Române, în Chişinău, iulie 1941.

A deportat români şi a adus în schimb, din cele patru zări ale imperiului, alte etnii dezrădăcinate. Aşa că noi românii, oriunde am trăi pe planeta asta, considerăm, fără doar şi poate, că Basarbia este pământ românesc.

   În aceste circumstanţe, când nici spaţiul, nici timpul şi nici sufletul nu te ţin în loc, te-ai aştepta ca la Chişinău să întâlneşti turişti români la fel ca în Sibiu, Sighişoara, Suceava, sau Braşov. Din păcate realitatea este cu totul alta, pentru românii de azi, Chişinău este un oraș uitat care nu figurează sub nici un chip pe lista ţintelor turistice. Este suficient să faci o căutare „city break” pe Google şi ai să constataţi că oferta pentru oraşul de dincolo de Prut este net inferioară oricărei alte destinaţii citadine din Europa sau din România. Dacă ai îndoieli întreabă-i pe cei din jurul tău, întrebă-ţi rudele, prietenii sau cunoscuţii, câţi dintre ei şi-au propus să treacă Prutul şi să viziteze, fără delegaţie şi cu tot dinadinsul, într-un orizont previzibil de timp, capitala moldoveană? Vor răspunde pozitiv foarte puţini ba mai degrabă... niciunul.

   Recunosc, nici eu nu am avut notat în carneţelul meu cu vise de îndeplinit, o călătorie de trei zile la Chişinău şi, cu toate astea, hoţomanul Mercur m-a împins frumuşel spre oraşul moldovean. S-a întâmplat primăvara, atunci când natura toată e în floare, iar verdele crud lucrează intens la deschis ochii, inima şi simţirile călătorului spre a-i înlesni o primă şi uşoară întâlnire cu noul.

   Prima experienţă  „basarabeană” s-a consumat la trecerea frontierei. Admit că am fost luat cam prin surprindere de vigilenţa excesivă şi de comportamentul cazon al vameşilor moldoveni. Mă aşteptam la un control frăţesc cu glume şi bătăi camaradereşti pe umăr.  Aiurea! Reci, cu priviri severe şi întrebări scurte grănicerii moldoveni ne-au „scanat” bagajele şi ne-au „cântărit” pe toate părţile având o atitudine de genul: ”băi, voi aţi venit să ne furaţi caii?” După o jumătate de ceas s-au lămurit că suntem băieţi blajini şi ne-au lăsat să trecem. „Îşi fac oamenii datoria” – mi-am zis în gând, care gând năzdrăvanul nu s-a oprit ci a continuat să se zbenguie prin scăfârlie, îndrugând împăciuitor: „poate am avut parte de o tură mai zeloasă ?  Anul trecut, la Londra, m-au scanat şi... ochii, numai că vameşii englezi zâmbeau tot timpul, vorbeau politicos iar please my friend  însoţea orice gest scotocitor făcut de ei”. În fine, călătorului îi stă bine cu drumul aşa că, scăpaţi din vamă, am continuat traseul spre Chişinău.

   

Liniste si singuratate în trafic,
"visul" oricarui şofer... 

Şoseaua bună, două benzi cinstite fără gropi şi fără ţipenie de om. Rar am întâlnit din sens opus vreun autovehicul... Nici nu e mare lucru de văzut pe marginea şoselei. Ţin minte ca acum: pădure, pajişti, dealuri, verde cât vezi cu ochii. Pe o ridicătură, unde nici nu te-ai aştepta să fie, tronează o „operă de artă”, un tanc T34. Stă ostentativ cu botul îndreptat spre graniţa cu românii și cu ţeava tunului aţintită în sus, ca un deget sever ce vrea să te avertizeze, "să stai cuminte în banca ta, băi române, că altfel ţi-o iei de nu te vezi!"

   Maşina înghite kilometru după kilometru dar, până la destinaţie, mai e timp berechet să observi fel de fel de lucruri şi situaţii ce stârnesc un alai de semne de mirare. De exemplu, preţul la benzină este cu mult mai mic decât la noi! În cifre, preţul este 15,77 lei moldoveneşti pe litru, ceea ce înseamnă că, la cursul de 5 lei moldoveneşti pentru un leu românesc,  benzina are preţul undeva sub 3,2 lei pe litru, în leii noştri. Convenabil! Trebuie să ţinem seama însă şi de puterea de cumpărare a locului care e mult mai mică decât la noi, practic un salariu „bun” al unui frate moldovean este egal cu cel minim de la noi, adică undeva la 950 lei româneşti pe lună...

    Dar iată-ne ajunşi la Chişinău. Privesc pe geam în timp ce maşina începe să vibreze rulând peste gropile şi denivelările de pe străzi. Privesc şi iar privesc. La periferie suntem întâmpinaţi pe ambele părți ale drumului de niște stabilimente ce par a fi ateliere auto. Amplasate de-a valma își țin larg deschise porțile dărăpănate. Prin curţile lor sterpe şi fără garduri se văd ceva dubiţe, tractoare şi camionete, de prin anii 70-80, tare mândre că poartă inconfundabilul design al industriei sovietice şi care,  în traficul lor haotic, ridică vălătuci de praf spre nicăieri. Apar şi blocurile de locuinţe, în şiruri lungi, înalte, cu faţade drepte şi lipsite de personalitate. Par cargouri umplute ochi cu containere, diferenţa e că ele nu plutesc pe valurile vreunei mări  ci, adăpostind zeci de mii de suflete, stau  răsfirate, proletar şi dogmatic, pe colinele bătrânului oraş, istovite şi dezamăgite că nu vor acosta niciodată în vreun port al libertăţii, bunăstării şi demnităţii...

În Chişinău locuiesc peste 500 mii de oameni, majoritatea la... bloc.

   Arhitectura urbei este simplistă şi, după înfăţişare, fără greutate, distingi trei categorii de construcţii. "Bătrânele doamne", adică cele de dinaintea anilor ’40, mai toate marcate sever de trecerea timpului, dar care poartă cu demnitate încă, fie amprenta curentului imperial neoclasic, fie trăsăturile inconfundabile ale designului iudaic. Categoria anilor ’50 se remarcă, bineînţeles, prin aspectul proletcultist al clădirilor, acele „cutii de chibrituri” sovietoide întâlnite şi pe la noi cu toptanul, fără balcoane şi cu ferestre mici care, în ciuda gabaritului lor redus, adăpostesc incredibil de multă lume. În fine, noul val de construcții,  ce al perioadei „după ‘90”, are drept reper „zgârie norii”, ridicate cu peste 15 nivele, drepte, masive şi arogante, stau răspândite prin oraş cu pretenţia că deţin secretul luxului ultramodern şi, odată cu asta, dreptul de a adăpostii pe cei mai de bogaţi locatari ai oraşului, adică pe noua elită a ţării.

   Încă mai rulăm spre destinaţie, străzile şerpuiesc şi se intersectează dând peste cap GPS-ul, care până la urmă, ajutat de satelitul din ceruri, ne scoate în centrul oraşului spre destinaţia numită, cazare. Chiar dacă în „downtown” bulevardele se lărgesc considerabil, asta nu înseamnă că gropile şi denivelările din ele dispar şi, cu toată opoziţia arcurilor şi amortizoarelor, maşina continuă să zornăie din toate balamalele.
   

B-dul Dimitrie Cantemir. Cladiri noi, masini noi,
Chiş-nău"  sau numele oraşului, dat de specialiştii din Kremlin...

Traficul este din ce în ce mai aglomerat, autobuze, troleibuze, microbuze, tot arsenalul transportului în comun e în stradă, iar printre ele, cu aplomb şi aroganţă îşi fac loc limuzinele de lux. De notat că străzile din Chişinău şi mai ales cele din centru, sunt pline de maşini scumpe mai ceva ca la un salon auto prohibit! În contrast, pe trotuare pietonii afişează, în marea lor majoritate, o ţinută vestimentară modestă, pauperă şi-un comportament reţinut, posomorât. Sunt tăcuţi şi pe feţele lor zâmbetul nu înfloreşte aproape niciodată.

   Am stat trei zile în Chişinău şi, ca orice turist, am întrebat oamenii pe stradă unde găsesc un restaurant, un loc unde se poate bea o cafea sau un magazin de unde se pot face mici cumpărături. Greu ! Mai întâi că oamenii par aproape sideraţi că sunt abordaţi pe stradă ca şi cum ar fi puşi pentru prima oară în faţa unui asemenea gest, la urma urmei, atât de simplu şi de uman.  Apoi, chiar şi cei „ce ştiu vorbi româneşte” dau semne vădite că nu te înţeleg, deşi te înţeleg.

   

Mereu nedumerite, mereu circumspecte, nehotărâte între
bunăvoinţă şi indiferenă, gazdele întâmpină... turiştii .

După mai multe încercări de a te face înţeles şi după inevitabilul timp de gândire al interlocutorului, în fine, vine şi răspunsul de genul: „mergi la deal” sau după caz „la vale” ori „o iei încolo şi la capăt o să-l aflii” etc. Da, în toate răspunsurile primite, cel puţin de către subsemnatul, au lipsit mărimile scalare pentru distanţe sau timp, au lipsit „stânga” sau „dreapta” şi totul s-a rezumat la îndrumări de tipul acesta: „la deal” sau „la vale”, „încolo” sau „încoace”. Perfect, nu-i aşa? Dar, peste bariera lingvistică, stă un fapt care te pune bine de tot pe gânduri, în Chişinău oamenii sunt departe de a fi prietenoşi şi sunt mai degrabă incapabili să facă diferenţa dintre un turist şi un  străin venit cu gânduri obscure, nici vorbă de ospitalitate larg răspândită, din acest punct de vedere lucrurile stau exact invers, orice călător vorbitor de altă limbă, mai ales româna, este tratat circumspect, distant şi, din păcate, chiar ostil.

    Iar această stare de fapt nu aparţine doar străzii ci este prezentă peste tot, la restaurant, pe terasă, în alimentara, la bancă, în magazinul de dulciuri, la toneta de ţigări, peste tot în relaţia cu moldovenii, indiferent de etnie, am avut aceeaşi senzaţie, că sunt bănuit că am venit să „pun în pericol... herghelia". Pe bune?

"La plăcinte", înainte! Atmosferă plăcută, bucătărie bună,
 preţuri excelente (la Chişinău), serviciile.. mediocre.

       În restaurant, te aştepţi ca ospătarii, aşa cum sunt în toată lumea, să fie condescendenţi şi receptivi. La Chişinău lucrurile stau puţin altfel. Sunt drăguţi dar meseria nu-i dă afară din casă, iar când constată că eşti „străin” parcă le pune cineva sare pe coadă, nici vorbă de socializare! Nu ştiu să explice meniul şi nici ce conţine, cum e gătit fiecare fel de mâncare, mai ales cele tradiţionale, porţiile sunt servite mai degrabă în mijlocul mesei decât în faţa consumatorului, plus că există o mare șansă ca salata, deşi comandată la vremea ei, să-ţi fie adusă la masă... după desert! Exemplele ar putea continua dar ştiţi cum se spune: „foamea e cel mai mare bucătar”! Am mâncat în acest city break  în restaurantul „La plăcinte” una din prăvăliile cu brand, care s-a extins şi pe la noi. „Plăcintarii” au o imagine foarte bună dar, tot conform înţelepciunii populare, putem spune că „afară e vopsit gardul şi înăuntru e leopardul”, în sensul că cele povestite mai sus s-au petrecut, întocmai şi fără exagerări, în această locaţie. Două lucruri, ba chiar trei, i-au salvat. Unu, au o bucătărie foarte bună cu preparate foarte gustoase şi porţii mari; doi, au preţuri foarte bune (acolo, nu aici !) practic, o masă copioasă, cu băutură, gustări, felul unu şi doi, plus desert şi cafea, adică tot tacâmul, costă circa 30 de lei (în banii noştri); iar trei, "La Plăcinte" este  locaţia de alimentaţie publică pe care, până la urmă, locuitorii din Chişinău o recomandă cel mai des.

Camera 5 stele, Berd s Design Hotel... 

    Despre cazare. Cu ceva timp înaintea plecării de acasă, prevăzători am „aranjat cu dormitul”. În Chişinău sunt, conform booking.com, peste 190 de unităţi de cazare. Comparativ cu România sunt însă foarte scumpe şi nu puţine sunt cele care cer peste 100 euro pe noapte. Soluţia bugget a fost închirierea unui apartament. Slavă domnului, există această nişă! La provocarea tarifelor excesive ridicată de hotelierii moldoveni „băieţii deştepţi” din Chişinău au răspuns prin dezvoltarea unei reţele de apartamente de închiriat în regim hotelier unde tarifele sunt în jur de 30 euro pe noapte. Preferabile în schimbul unei camer de hotel, mai ales că apartamentele sunt noi şi moderne şi dispun de bucătărie complet utilată, de sufragerie şi dormitoare mobilate „ca în revistă”. Unde mai pui că sunt amplasate în acei „zgârie-nori” destinaţi „elitei”. Camerele sunt curate, aşternuturile sunt din bumbac, la fel şi prosoapele, lipseşte însă zilnicul house keeping şi micul dejun... de astea te ocupi singur.

    În ceea ce priveşte prima masă a zilei nu e nici o problemă, alimentarele sunt la parterul blocurilor precum ciupercile după ploaie. În rafturi nu este însă abundenţa mărcilor de pe la noi şi nici strălucirea packagingului şi labelingului nostru dar, ouăle, mezelul, laptele şi cafeaua sunt ok, iar preţurile sunt croite pentru buzunarul nostru, adică incredibil de mici. Comunicarea cu vânzătorul este însă, bat-o vina, o propă dificilă... Oricât te-ai strădui să te faci înțeles, nu prea primeşti informaţii. "E proaspăt salamul ? Brânza e de oaie sau de vaca? Care e cel mai mai bun coniac ? Unde găsim foi de plăcintă ?"... Întrebări fără răspuns. Ba mai mult, dacă eşti prea insistent cu întrebările, devii suspect şi imediat, "discret",  îţi şi creşte „coadă”, în sensul că, paza magazinului alimentar va începe să te "fileze", ca nu cumva să le furi... calul.

   

Pentru cunoscători, o "bucurie" ponderată...

Tot la cumpărături, într-un magazin de dulciuri, chiar la reprezentanţa mărcii „Bucuria”. Mânat de dorinţa de a duce un „ghift” copiilor de acasă şi ghidat de renumele produsului, un adevărat brand al moldovenilor, am trecut pragul celor ce se vor o veritabilă ciocolaterie a Estului. În magazin, pereţii de la un capăt la altul erau plini cu rafturi şi zeci de variante de bomboane „Bucuria”, însă nu vă imaginaţi cine ştie ce design interior. Nu, atmosfera era cea tipica a unui magazin... sătesc. Neimportant, să zicem, aşa că trecem la cumpărături. Cer vânzătoarei sfaturi: „Ce-mi recomandaţi?” „ Din toată seria, care sunt cele mai bune?” Nimic, nici un răspuns. Mai întreb odată. Vânzătoarea s-a uitat lung prin mine, ca la un... hoţ de cai  şi a trecut la alt client. Noroc cu o doamnă mai „franţuzită”, clientă şi ea, care milostivindu-se de perplexitatea mea, mi-a făcut câteva recomandări, evident pe cele mai scumpe (în accepţiunea ei poate cele mai bune). Şi apropos, a fost prima dată când am mâncat renumitele dulciuri. Fără să ofensez partizanii produsului, bomboanele nu m-au dat pe spate, nici nu aveau cum după zeci de ani de consum al mărcilor Poiana, Milka, Toblerone sau Cadbury. Papilele mele gustative îmi zic că produsului în discuţie îi lipseşte untul de cacao sau ştiinţa de a folosi acest ingredient. Deşi nu sunt o autoritate a domeniului,  sunt totuşi un consumator înrăit de ciocolată şi mărturisesc că între renumele Bucuriei şi calitatea produsului în sine e un mare... decalaj! Prea mari pretenţiile şi efortul de imagine pentru un produs atât de "subţirel" calitativ. 

    O altă întâmplare. Într-o după amiază, după o zi de lucru, am luat loc pe o terasă la o cafea, nici nu mi-am aprins bine ţigara (fumatul nu era interzis) că o duduie singură la o masă alăturată s-a şi oţărât la mine să sting ţigara, că ea e gravidă! Trec peste faptul că starea fizică a respectivei nu arăta acest fapt şi am să remarc că la o altă masă vecină, doi băietani cu aspect de recruţi OMON se cinsteau paşnic cu câte o bere şi trăgeau mahoarcă de ieşea fum mai ceva ca din furnalele lui Ahmetov! Nu am replicat, am crezut-o pe cuvânt şi am stins ţigara în scrumieră  (accesoriu ce argumentează faptul că a spaţiul era destinat fumătorilor) ba chiar am continuat să-mi beau cafeaua în ciuda privirilor, pline de fulgere, aruncate de respectiva sufragetă anti fumat.

   

Cel mai mult la Chişinau mi-a plăcut bufetul... suedez.

Sincer, mie unul mi-a displăcut şederea la Chişinău. Atmosfera este apăsătoare, tristă şi neprietenoasă. Atitudinea turistică lipseşte totalmente şi nici nu sunt semne, în ciuda hotelurilor luxoase, că ea va apărea curând. Se vorbeşte mult de turismul sexual, din ce am văzut la faţa locului e mai degrabă o legendă şi încă una proastă! În realitate moldovenii au mari reţineri atunci când vine vorba străini, fie ei turişti sau nu. De fapt, chiar statisticile o spun, Moldova este vizitata anual doar de 11 mii de turişti, în timp ce în România vin cam 2 milioane. Moldovenilor le lipseşte şi cultura călătoriilor, tot statisticile spun că anual cam 180 de mii de moldoveni, dintr-o populaţie estimată la 6 milioane, plecă în vacanţă în străinătate. Ca şi nouă însă,  le place în Turcia, Bulgaria şi Grecia. În România, deşi în fiecare iarnă vedem la televizor cum îşi petrec moldovenii, după ritul vechi, Crăciunul şi revelionul, pe parcursul anilor trecuți s-au înregistrat sub 18 de mii de sosiri pe sezon din Republica Moldova cu o dinamică în scădere consistentă...

    Cum spun, după cele trei zile petrecute în Chişinău a sosit, ca o izbăvire, vremea întoarcerii acasă. Niciodată parcă nu m-am bucurat mai mult la revenirea în România ca acum. Când te întorci acasă dintr-o călătorie, oriunde ar fi ea, aduci cu tine un mic suvenir. Eu am luat, nu caii moldovenilor, ci o singură sticlă de 0,5 L Coniac „Cricov”. Cu atât ai voie să treci legal la vamă. De ştiut însă, licoarea e ieftină şi face toţi banii. E curată, e bună şi e medicament curat, vindecă fel de fel de dureri fizice şi sufleteşti, cu excepţia uneia: tristeţea.

    Da, am plecat trist „din a doua capitală a României”, trist pentru oamenii de acolo trăiesc închişi într-o lume falsă, trăiesc lipsiţi de bucuriile reale, net deosebite de cele glazurate cu propaganda estului "biruitor", blocaţi într-o ţară care nu a existat niciodată, otrăviţi de zeci de ani de minciuni, împiedicaţi să călătorească în lumea largă ce le aparţine la fel de mult ca oricărui alt pământean. Trist că oamenii în loc să fie mai buni, mai deschişi şi mai liberi sunt constrânşi să trăiască închişi într-o lume falsă, plină de frustrări şi bântuită de spaima că vine cineva să le fure... caii. De la bicicletă, poate!

UNORA LE PLACE... S-O IA RAZNA !

Există un loc în România căruia i se spune „Staţiunea inimii” și asta pentru că aici s-ar face unele din cele mai eficiente tratamente pentru bolile cardiace, aceluiași loc i se mai spune „Staţiunea celor 1000 de izvoare naturale” pentru că, v-ati prins, aici ar exista mai bine de 1000 de izvoare cu ape minerale ce au efect curativ dovedit. Inventarul supranumelor pentru această destinație turistică continuă cu denumirea de „Staţiunea de pe Valea Zânelor” pentru că este situată într-un defileu numit, evident, „Vale Zânelor” , iar de aici imaginația găsitorilor de toponime cu rezonanță bombastică decolează spre apelative din ce în ce mai „impresionante”: locului de care vorbim i se mai spune „Staţiunea îmbrăţişată de Dumnezeu” sau "Diamantul staţiunilor balneare" şi, într-un final, de ce nu, „Staţiunea Viagra”! 
„În acte”, denumirea oficială a acestui loc este însă Covasna şi, ei bine, toate supranumele și adjectivele  cu care este alintată, nu numai că se bazează pe adevăruri, dar sunt şi pe deplin meritate!

Covasna este aşezată în inima ţării, la o oră de mers cu maşina de la Braşov, chiar în interiorul curburii Carpaţilor, ca şi cum falnicii munţi, la ordinul lui Dumnezeu, au vrut s-o îmbrăţişeze. De pe versanţii ce-o străjuiesc, pe toată latura ei de est,  coboară pădurile de brad responsbile cu „pomparea” celui mai curat aer din România. Numai la Covasna sunt în aerul respirabil 10.000 (zece mii !) de ioni negativi pe centimetru cub, asta în timp ce în oricare oraș din ţară concentraţia medie este undeva pe la o mie de ioni negativi pe centimetru cub. Poate doar localitatea Breaza de pe Valea Prahovei să mai aibă un aer la fel de bogat în aceste molecule de oxigen atât de laudate pentru aportul lor indispensabil la starea de sănătate a omului.

               Covasna, sănătatea inimii şi dorul de călătorii              

În Covasna geologia locului ascunde și ea o bogăţie aparte pentru vizitatori. Din străfundurile subsolului, ca urmare a unei foarte vechi şi apuse activităţi vulcanice, vin către suprafaţă emisii gazoase, ce conțin preponderent molecule de dioxid  de carbon (celebrul CO2). Aceste gaze călătoare antrenează în drumul lor ascendent printre straturile geologice o sumedenie de minerale benefice organismului uman, iar când întâlnesc straturile de apă freatică nu ezită să se combine cu aceasta și să iasă la suprafăță sub forma unor cocktailuri  carbogazoase ideale pentru cure balneare. În stațiunea Covasna sunt peste 1000 de izvoare cu apă minerală naturală și fiecare izvor în parte este un unicat, nici unul nu seamănă cu celălalt în ceea ce reprezintă compoziția sau „aquachimia” sa, fiecare are gustul său propriu şi concentraţia sa unică de minerale. Dar toate au un numitor comun: fac bine la sănătate !

Bine la sănătate fac şi mofetele, adică emanaţiile de dioxid de carbon care au fost captate sub formă gazoasă şi sub supravegherea medicilor specialişti sunt atent dozate şi administrate în tratamente specifice.

Şi uite aşa am ajuns pornind de la natură și beneficiile aerului curat și de la izvoare cu ape minerale la mofete, direct la specificul staţiunii Covasna. Fără a exagera, sub acoperirea datelor furnizate de specialiştii în domeniu, putem spune că stațiunea Covasna este recunoscută în lume ca cea mai bună din Europa pentru tratarea, pe cale naturală, a bolilor cardiovasculare. În plus, faţă de toţi factorii naturali enumeraţi mai sus, trebuie să ţinem cont de încă un avantaj pe care Covasna îl deţine: există aici o echipă medicală valoroasă, ce are la activ o experienţă neîntreruptă de peste 50 de ani, timp în care s-a specializat temeinic în tratamentul acestor afecţiuni, de „corazon espinado”, ca să-l cităm aici şi pe Santana.

                    Situaţia balneară e analizată pe toate părţile                 

Cu toate acestea ceva scârţâie în stațiune. La cea mai scurtă privire aruncată peste mica urbe constaţi că bunăstarea este încă un fruct oprit. Nu-i bai, casele, curţile și străzile sunt curate, oameni îs gospodari cinstiţi, harnici și primitori,   dar din peisaj lipsește esențialul, actorii principali: turiştii! 

Lipsa vizitatorilor este cel mai trist lucru când vorbim de turism și mai ales de stațiunile balneo. Și când te gândești că acum nici 30 de ani pentru a ajunge la tratament la Covasna trebuia să ai relații grele ca să-ți faci loc printre ștabii de la București care în mai tot timpul erau prezenți aici. Tranziţia bat-o vina şi-a băgat, cum altfel, şi aici coada. Nici nu ştii către cine şi către ce să arăţi cu degetul, pentru situația derizorie de astăzi, către indolenţa factorilor administrativi, către lăcomia băieţilor deştepţi, către subfinanţare, către monopolul absolut al caselor de pensii asupra biletelor de tratament sau către managementul hotelier total defectuos? Cert este că, toate astea la un loc, au dus staţiunea, faţă de anii 80, într-un regres pe cât de accentuat pe tot atât de inacceptabil. Dar ce să te miri, aproape până mai ieri scandalurile din mediul de afaceri al industriei ospitalităţii din Covasna se ţineau lanţ şi, în timp ce liderii locali din domeniu au ajuns la înjurături, îmbrânceli și chiar păruieli în toată regula, turiştii au fost neglijaţi, iar în hotelurile de tradiţie falimentul a ajuns să rânjească de la tejgheaua recepţiei. Doar un pic a mai lipsit să se declare decesul staţiunii balneare prin... stop cardiac!

         Se dovedeşte însă că toate au o limită. De ceva vreme, nu cu mult timp în urmă, lucrurile au început să se schimbe în bine, o amenajare aici, o renovare dincolo, au apărut şi investiţiile noi şi serioase şi, uite aşa, parcă se iese la liman.

  Bunădispoziţie şi profesionalim, o întâmpinare marca Hotel Mercur  

Una din cele mai noi investiţii hoteliere din Covasna are o valoare declarată de peste 5 milioane de euro şi s-a materializat prin ridicarea complexului de patru stele „T T S” (inițial numit Mercur). Amplasat  chiar în „buza muntelui”, la intrarea pe „Valea Zânelor”. Hotelul are 116 locuri în camere şi apartamente, are un restaurant în care încap simultan 150 de meseni, are două săli de conferinţă şi un lobby bar. Lor li se adaugă piscina, cu vestiare şi duşuri, săli de tratamente specifice de masaj, saună, cameră salină pentru aerosoli şi camera pentru mofete. Dar, dincolo de acest inventar sec, atmosfera este cea care impresionează în mod plăcut. Camerele sunt mari, spaţioase, mocheta este pufoasă, paturile sunt confortabile, balconul este şi el generos, grupul sanitar este conceput ca la carte, cu mobilier elegant şi foarte funcţional. În plus, personalul hotelier - the crew - este educat, ospitalier, prietenos şi îndatoritor.

            Investiţiile serioase dau tonul la afacerile de succes               

Sunt un om care a călătorit ceva prin lume, am fost cazat în fel de fel de hoteluri şi am muncit cu spor în hoteluri, aşa că pot spune, fără a fi superficial că la Hotel TTS, lucrurile stau bine şi le doresc oamenilor de aici să rămână cât mai mult timp în această stare de graţie a noului, a proaspătului, a începutului de lucru bine făcut.

Foarte aproape se află şi Hotel Clermont, tot de patru stele și el, o altă investiţie tânără venită din mediul privat. Şi aici au fost cheltuiţi cu folos în jur de 4 milioane de euro, iar dotările sunt şi ele pe măsură banilor băgaţi şi la nivelul cerințelor din industria turistică contemporană.

 Umăr la umăr în turism, ambasadorul onorific şi touroperatorul  de top

Se spune că investitorii și investițiile lor sunt pentru economie precum locomotiva pentru tren, ele trag greutatea, ele duc viața înainte! Prin traducere asta însemnă că prosperitatea noastră zilnică stă în acest gest deloc minor al celor vizionari și curajoși de a „băga banul” și de a construi cu folos.                     Progresul, schimarea în bine în orice domeniu al vieții economice stă în puterea de a investii în proiecte noi. „Odată cu apariţia marilor investiţii faţa turismului balnear se schimbă radical în bine. El încetează a mai fi monopolul Caselor de Pensii şi devine, ceea ce trebuie să fie, un turism accesat transparent, de orice călător care iubeşte sănătatea şi care, în aceeaşi măsură, ştie să aprecieze confortul, siguranţa călătoriei şi calitatea serviciilor oferite de profesioniştii din turism.” spune directorul general Bibi touroperator, Adrian Voican, cel care a mai adăugat: „Epoca în care bieţii pensionari îşi procurau bilete la tratament în condiţii obscure pe holurile Caselor de Pensii se apropie de final. De acum agenţiile de turism au porţile larg deschise şi îi aşteaptă pe toţi doritorii de astfel de călătorii, indiferent de vârstă, să le ofere la preţuri decente, sejururi în staţiuni din ce în ce mai cochete, în hoteluri din ce în ce mai confortabile, mai curate şi mai bine dotate dar şi la baze de tratament cu aparatură de ultimă generaţie tehnologică”.

La Covasna sunt speranțe că turismul își poate revenii, atât investiţia  T T S, cât şi cea de la Clermont, au trezit simţul competiţiei şi responsabilitatea administrării şi la ceilalţi proprietari de unităţi turistice din zonă. Aşa se face că Hotelurile Covasna, Cerbul şi Căprioara, aflate în patrimoniului SIF Transilvania, după o injecţie de capital de vreo trei milioane de euro şi o reabilitare făcută cu bun simţ, oferă acum turiştilor condiţii decente de cazare şi tratament. 

              Noua Culoare a turismului din Covasna           

Febra reabilitării, a recondiţionării și modernizării se simte chiar şi la bătrânul și comunistul complex hotelier „Bradul”, cel care până nu demult rămăsese uitat în proprietatea RA-APPS-ului dar care, iată ce minune cerească, a fost trecut prin hotărâre de guvern în administrarea Episcopiei Ortodoxe (adică în administrarea bisericii). Când am vizitat ultima oară acest hotel, undeva la începutul lunii martie 2016, noul administrator schimbase în tot hotelul vechea tâmplărie de lemn cu una de termopan, zugrăvise o bună parte din camere şi făcea lucrări de reparaţii şi cosmetizare în zona recepţiei. Mai aveau însă mult de lucru şi mulţi bani de investit pentru a schimba faţa obosită a hotelului lăsat mult prea mulți ani de izbeliște. Mai rămâne de văzut dacă au banii, energia şi viziunea de a duce lucrurile până la capăt şi dacă, dincolo de turiştii veniţi prin casa de pensii sau prin filiere episcopale, vor fi primiţi aici la cazare şi tratament călătorii independenţi sau cei ai agenţiilor de turism. Şi mai rămâne de înţeles, cum Dumnezeu se face de a ajuns Guvernul să facă pomeni şi prelaţii să facă afaceri ? Încurcate mai sunt căile Domnului şi ciudată această "vice-versa", nu-i aşa?

Ceva mai bine stau lucrurile, la o primă vedere, la hotelul Montana, unitate aflată în proprietatea confederaţiei sindicale CNSLR Frăţia. Aici atmosfera pare mai modernă dar este rece şi austeră, administratorul se pare că s-a preocupat ca locul să fie curat şi să ofere, minimal, prin sălile de biliard sau ping pong, perspectiva petrecerii timpului liber într-un mod activ şi distractiv. Aici e mult de lucru la aspectul interioarelor, de la culoarea zugrăvelilor până la înfăţişarea mobilierului şi, mai e de lucru, la promovarea hotelului care, prin poziţia sa în teren şi prin arhitectura sa de bază, nu arată deloc rău.

Singura care mai trebuie să dea un răspuns pozitiv provocării aruncate de investitorii privaţi este primăria. Pentru un turism civilizat, pentru creşterea numărului de turişti şi pentru creşterea bunăstării oamenilor care muncesc și trăiesc zi de zi din turismul practicat în staţiunea Covasna, responsabilii din administraţia locală trebuie să se mobilizeze. Prioritare sunt investițiile în reparea drumurilor, cu siguranță vizitatorii vor avea multe vorbe de duh deloc pozitive la adresa primarului atunci când vor da cu maşina prin toate gropile lumii ca să circule prin staţiune. La fel de importante sunt indicatoarele stradale de orientare şi informare sau panourile cu hărţi turistice care ar trebui montate în tot locul, în intersecții, la răscruci de alei și pe la fiecare izvor în parte, dând călătorului posibilitatea și confortul de a se orienta şi ajunge liniştit la izvorul recomandat de medic. Nu în cele din urmă, primăria trebuie să demareze, urgent şi transparent, un program de promovare al destinaţiei turistice numite staţiunea Covasna.

                     In love we trust! Covasna, give me mofeta!                   

Am lăsat la sfârşit cea mai ascunsă faţetă a diamantului balnear numit Covasna. Care va să zică: pe de o parte, aerul pur oxigenează sângele, inima bate mai uşor, creierul se simte mai bine, gândește mai profund, funcționează lejer, mai limpede, mai liber... Pe de altă parte, mofetele şi băile în ape minerale ajută la fluidizarea circulaţiei sanguine, vasele se dilată tensiunea arterială scade, corpul se simte mai uşor, mai tânăr... Puse în comun ambele tratamente fac ca circulaţia periferică să fie stimulată, iar bărbaţii, indiferent de vârstă, se simt mai... tari, mai... falnici, mai cocoşi. Sunt din nou curajoşi, adevăraţi cavaleri cărora nu le mai tremură nici vocea şi nici membrele atunci când şarjează cu paloşul gros sau cu lancea  făcută băţ, în căutarea zânelor rătăcite, în sus, pe văile montane. "Viagra naturală", strigă cunoscătorii! "Serios"? Se întreabă amatorii... Realitatea este că, nu de puţine ori, la Covasna, seniorii veniţi la tratament cardiovascular, promovează miraculos de la grupa old-boys la cea de „tinere speranţe” şi pleacă din sejurul balnear, spre amuzamentul unora și invidia multora, direct în... luna de miere! Fie-mi acceptată parafrazarea titlului celebrei comedii cinematografice cu Marilyn Monroe, Tony Curtis şi Jack Lemmon, a cărui acţiune se petrece, ce potriveală (!) într-un minunat hotel şi lăsaţi-mă să spun, de dragul rimei şi al similitudinii că, la Covasna, unora le (cam) place... s-o ia razna ! Aşa... de-o "corazon espinado"!

TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI - feb 2016

Mai grăbit faţă de alţi ani şi mai pofticios decât Cronos, cel care odinioară şi-a halit odraslele, Târgul de Turism al României, ediţia din primăvara lui 2016, a reuşit să-şi consume cu un apetit nebun cele patru zile (25 - 28 feb) rezervate de Romexpo defăşurării acestui mare eveniment al industriei turistice autohtone.

În postură de atent observator şi de umil participant apreciez că, din multe puncte de vedere, această ediţie, ce figurează deja la capitolul amintiri, a fost una reuşită sau mai exact, dacă am folosi o scală a valorilor de la unu la zece, evenimentul ar primi nota opt. Prea mult ar spune unii, prea puţin ar zice alţii şi, paradoxal, cu toţii ar avea dreptate. Desigur că  încă lipsesc multe elemente pozitive pentru a ajunge la o apreciere de nota zece,  totuşi, de la o ediţie la alta, lucruri bune se petrec, semn că „ceva” se urneşte - e adevărat, cu greu – dar mişcarea are loc către o stare de mai bine,  ceea ce înseamnă că suntem pe un trend crescător, că lăsăm notele mediocre în urmă şi că progresăm, nu-i aşa?

Aşadar, click dreapta, recover memory, acces folder: ce am văzut şi ce am auzit anul acesta la târg.

   Subsemnatul, gata să joace în noul serial TV, (Cucu)Velele Negre   

În primul rând consistenta prezenţă a asociaţiilor de promovare. Târgul a fost plin de standuri ale acestor entităţi locale. Fie la nivel de oraş sau judeţ, fie chiar la nivel de regiune şi de ţară, asociaţiile şi-au rezervat în număr mare spaţiul expoziţional, s-au întrecut în imaginaţie la amenajarea lui, au venit cu pliante şi cataloage de prezentare, cu fete şi băieţi frumoşi, dar şi deştepţi, ba chiar şi cu programe artistice sau preparate culinare tradiţionale, adică cu tot arsenalul necesar pentru a impresiona  publicul prezent la eveniment. Cantitativ şi calitativ asociaţiile au fost prezenţa cea mai notabilă a târgului. Fără ele chiar am fi avut un eveniment anost!

În lipsa unei investigaţii amănunţite mă feresc să intru aici în amănunte legate de cât a costat, până la ultima centimă, fiecare din aceste butaforii destinate promovării turistice sau cum au fost cheltuiţi banii veniţi din bugete publice locale şi din fonduri  europene, dar voi preciza că volumele cheltuite au fost estimate şi cotate pe o plajă destul de largă, adică de la câteva mii de euro pe stand până, uneori, cu mult peste cota zecilor de mii de euro pe stand. Pot însă puncta cu precizie faptul că standurile au arătat, estetic, de la bine în sus şi, în acest sens, mă încumet să fac chiar şi un top "five".

  Corina Martin nici nu ştie, dar este reclama perfectă pentru Duracell 

De departe cei mai tari au fost cei de la Mamaia şi sufletul acestei asociaţii, Corina Martin. Din prima şi până în ultima zi, la acest stand, s-a cântat şi s-a dansat live, cu Corina în frunte, bineînţeles. Diversitatea a fost conceptul de bază şi în fiecare zi s-a ieşit cu un alt program artistic. La deschidere au fost ritmuri în forţă de tobe şi de samba, ca mai apoi, în celelalte zile să urmeze R&B, Jazz, muzica grecească de petrecere şi dansurile populare dobrogene. Un mini festival de calitate dedicat vacanţelor şi menit să atragă şi să impresioneze câţi mai mulţi turişti. Felicitări.

Pe poziţia a doua plasez asociaţia din Sibiu, pentru că şi-a rerzervat un spaţiu rezonabil pe care l-au compartimentat bine, pentru că au folosit un frumos mobilier alb cu linii elegante dar totodată moderne şi pentru că au ales pentru comunicarea vizuală imagini sugestive şi de bun simţ. 

Pe trei, standul oraşului Târgul Neamţ, pentru originalitate şi comunicarea vizuală în centrul căreia a stat, în mărime naturală, simbolul istoric al zonei, bizonul. 

               Atenţie maximă, vin vizitatorii la standul prahovean!               

Pe locul patru standul asociaţiei din Mehedinţi pentru promovarea portului popular şi, în fine, pe 5, standul prahovenilor care, în 6 metri pătraţi, au reuşit să promoveze atât Breaza - ca destinaţie turistică dar şi de shopping pentru piese vestimentare tradiţionale – cât şi Drumul vinului sau muzeele din Ploieşti şi Câmpina, pensiunile din Sinaia, Buşteni şi Azuga sau centrul medical de recuperare din Poiana Câmpina, ba au reuşit să organizeze pentru copii veniţi cu părinţii la târg şi un mic atelier de creaţie. Bravo prahovenilor!

O prezenţă individuală remarcabilă a avut, din partea hotelierilor, Phoenicia Holiday Resort din Năvodari. Dincolo de butaforia plină de imaginaţie cu care ne-au obişnuit de ceva ani, Phoenicia a dedicat vizitatorilor programe artistice speciale pentru copii. Micuţii au fost răsfăţaţi cu cântecele, cu numere de magie şi cu jocuri năzdrăvane, toate numai bine potrivite spre a-i face pe părinţi să înţeleagă că vara, la complexul Phoenicia, vacanţele sunt lipsite de griji.

     Apă limpede şi nisip fin, una din minunatele plaje din Ammouliani   

Străinii nu au stat cu mâinile-n sân. Asociaţiile lor de promovare au fost şi ele în număr destul de mare. Grecia, Turcia, Bulgaria, Marocul sau Egiptul s-au promovat atât la nivel de ţară cât şi la nivel de destinaţie turistică locală. Grecii, spre exemplu, pe lângă multe alte locuri minunate au venit să promoveze, cu asociaţia de acolo, mica insulă Ammouliani, o destinţie superbă pentru plajă dar şi pentru o plimbare de-o zi cu vaporaşul de-a lungul peninsulei Athos. Destinaţia este foarte accesibilă românilor (opt ore de mers cu maşina de la graniţa româno-bulgară şi încă 15 minute de traversat cu bacul spre insulă) şi are, pe lângă minunate locuri de plajă, destule locuri cochete de cazare şi masă.

Delegaţie din Kuşadasi, plină de optimism, promoveză turismul cultural

Turcia, pe lângă generosul stand de ţară, a avut şi un foarte mare spaţiu de prezentare dedicat zonei Kuşadasi. Pornind de la parcul arheologic Efes şi terminând cu drumeţiile şi partidele de plajă din sălbatica peninsulă Dilek, asociaţia turcă de aici s-a străduit să arate călătorilor şi o altă faţă a turismului din Kuşadasi. Una deloc urbană dar foarte atractivă care mizează pe cultură şi natură, pe flora şi fauna din Parcul Dielek şi Delta Menderes, considerate unice în Europa.   

    De la Herodot încoace turismul egiptean stă în mâinile faraonilor    

Egiptul, destul de ocolit în ultimii ani, a încercat să-şi revitalizeze capacităţile turistice prezentându-se în faţa vizitatorilor români cu un faraon în carne şi oase. O prezenţă foarte plăcută ce a completat tabloul extrem de animat şi colorat al târgului.

    Ediţia din acest an a târgului a fost caracterizată de pragmatismul sănătos al touroperatorilor care au fructificat opurtunitatea ivită de a băga ceva "lovele" la portofel.

La urma urmei la un astfel de eveniment nu te mărgineşti doar la a fabrica imagine pentru destinaţiile turistice şi nu te opreşti la săditul speranţelor pentru călătoriile de vis ce vor să vie. La târg se vând vacanţe! Asta au şi făcut marii touroperatori români. 
    Christian tour sau Paralela 45 dar şi ceilalţi granzi s-au instalat în spaţii confortabile, amenajate după toate regulile birourilor de vânzare a călătoriilor şi, înarmaţi cu oferte ademenitoare, early booking şi all inclusive,  au vândut non stop! Din păcate, din prea exagerata discreţie a agenţiilor,  adevăratele cifre ale acestei întreprinderi comerciale nu le vom afla niciodată... iar asta este o stare de fapt negativă.

   Pentru o vacanţă  la super ofertă s-a stat la coadă ca pe vremuri...

Tot negativă a fost şi absenţa, la nivel de stand, a mediului virtual. Infotravel Romania, siteul care devenise o  prezenţă constantă în peisajul TTR, anul acesta a lipsit. Dordea Petre, diriguitorul acestei entităţi a explicat absenţa siteului său, arătând acuzator cu degetul spre Romexpo, cei care, din diverse motive, au preferat, de această dată, să refuze orice barter, zis şi parteneriat media şi să spună acestui tip de "deal": pas!

Una peste alta, în ceea ce înseamnă destinaţie de vacanţă, pentru sezonul estival 2016, se păstrează trendul anului trecut, în sensul că românii cu bugete medii vor alege să meargă în Grecia, Turcia şi Bulgaria. Familiile cu bugete mici vor merge pe litoralul nostru sau pe superoferte în Grecia, iar cei cu bugete mari vor alege resorturile de 5 stele din Turcia la care vor adăuga weekend-uri de lux la Mamaia.

         Dincolo de mici sincope, la târg entuziasmul a fost maxim           

De la această ediţie a târgului nu puteau lipsi momentele de can-can, acele reacţii mai aspre ivite între partenerii de breaslă. Orgoliile sunt mari în acest univers comercial, aşa se face că, motivat sau nu, Lucia Morariu – Eximtur a simţit nevoia să pondereze, cel puţin la nivel de decibeli, spectacolul purtat cu frenezie de trupa de toboşari a Corinei Martin. Mesajul a fost „ne deranjează tobele” adică daţi sunetul mai încet şi închideţi! Toboşarii au tăcut dar spectacolul şi muzica au continuat aşa cum şi munca tuturor celor implicaţi în acest eveniment a mers mai departe şi cu toţii au putut spune la sfârşit că, târgul unde anul acesta s-au vândut vise fără vize, a fost un succes!

MAI MULT RESPECT PENTRU TURISTUL ROMÂN!

          Se anunță un sezon estival 2016 încins. Startul a fost dat, ca de obicei, în mass media. La radio, la televizor, în ziare și în reviste  (alea care mai apar),  la rubrica turism, s-a facut mare vâlvă pe tema aducerii pe litoralul mioritic, a zeci de mii de vizitatori ruși .

          Scrise parcă de o singură mână, dar transmise pe toate canalele media, știrile ne-au făcut cunoscut, de-a dreptul promoțional, că  o mega delegație de specialiști și oameni de imagine din turismul românesc a fost la Moscova să informeze și să  impresioneze oficialii turismului de acolo despre faptul că România e gata, ba chiar dornică nevoie mare, să primească consumatorii ruși de vacanțe în străinătate.

         Bă rușilor, au zis fetele noastre ajunse sub poalele Kremlinului, lăsați Egiptul și Marea Roșie, aia limpede cu diving sau snorkeling, lăsați piramidele și Luxorul, lăsați resorturile de lux și mâncarea delicioasă că arăboii ăia, în loc de votcă, vă pun bombe în avioane (ceea ce e adevărat!), lăsați Grecia că are insulele năpădite de migranți, lăsați și Turcia aia ieftină cu destinații de cinci stele, tata Putin nu vă mai lasă să vă jucați pe-acolo,  veniți așadar la noi unde e cald și bine și unde jena de rublele voastre nu există!

          De-o politețe sau de-o nevoie, zic știrile, rușii au plecat urechea și vor să vină, vreo sută de mii, conform cifrei avansate, pe Litoral. Mai precis la Mamaia pentru că numai acestei stațiuni, atât de dragi lui Mazăre, i se face promovare video pe canalele TV din Rusia. 
           Au pus însă niște condiții , vor să vie dar pe bani puțini și cu servicii de cel mai înalt nivel calitativ. Detaliat, rușii vor doar hoteluri de 4 sau 5 stele, all inclusive, la tarif maxim-maximorum de 60 euro sejurul pe turist. Vacanță pe picior mare tăticu'! În plus vor ca toate meniurile din toate restaurantele stațiunii să fie scrise și în limba lui Tolstoi. Tot la fel, tipăriturile, ghidurile și pliantele turistice, să fie scrise în limba rusă și să fie oferite ”moca”. Pentru conformitate citiți spusele  atașatului Consulatului General al Federației Ruse la Constanța, Vladimir Nechaev : "Litoralul românesc este foarte atractiv pentru ruși, dar ei vor servicii de calitate înaltă, ei vor ca fiecare material, o carte, un meniu, să fie traduse în limba rusă și, bineînțeles, ghizii să vorbească limba rusă. Și, totodată, să se asigure transport direct de la aeroport către hotel”.

         

 Din prea mare entuziasm presa noastră nu a mai intrat în detalii și s-a mărginit să trateze triumfalist subiectul, considerând vizita mesagerilor din turismul românesc la Moscova o mare realizare! Ei bine e un mare fâs! Calculele și gesturile ulterioare venite dinspre industria ospitalității o dovedesc.

          În primul rând, unitățile de cazare din Mamaia care practică servicii all inclusive le socotești pe degetele de la o mână și au o capacitate de cazare la overbooking de maxim 10 de mii de turiști într-un sezon întreg (18 serii a 5 zile), nicidecum să facă față unui flux de 100 de mii de turiști într-o vară. Unde mai pui că nici una din aceste unități nu este de 5 stele! Mai apoi, chiar conceptul de all inclusive la noi este total diferit, adică cu mult mai slab cantitativ și calitativ, față de ce întâlnești în Tunisia, Egipt, Turcia sau Bulgaria, destinațiile cu care rușii sunt obișnuiți.

          Mergem mai departe și ne uităm pe tarifele de cazare ale hotelurilor de 4 și 5 stele din Mamaia unde vom constata că față de pretenția rușilor, de 10 euro pe zi și persoană, există diferențe consistente.

          Prețul afișat de Hotel Vega, 5 stele, doar cazarea cu mic dejun este în medie de 100 euro pe zi, iar la Iaki, alt exemplu, dar de patru stele, în aceleași condiții tariful este de 85 de euro pe zi. Tarifele pot ajunge cel mai jos la 4 stele, la 40 euro pe zi cazare în dublă cu demipensiune.

          Ca să nu se facă de râs că au vândut pielea ursului din grădină, dar și din alte motive destul de obscure, distinșii delegați s-au gândit să ceară un hatâr de la guvern, un bacșiș ”legal” , o subvenționare din bugetul statului, adică din banii românilor, care să acopere diferența ce se cască între cerere și ofertă. ”O nimica toată” s-ar zice, numai că suma de suportat din portofelul nostru, pentru ca turistul rus să vină și să se simtă bine la Marea Neagră, merge în sus de la cel puțin 40 de euro, pe zi de turist, la 100 de euro. Sunt aduse și argumente pentru a se recurge la această practică. Se afirmă că Israelul deja face asta pentru turiștii ruși, că Bulgarii o fac și ei, chiar și Croații ”burtesc” tarifele că să aducă turiști ruși. Se mai spune, pentru susținerea propunerii de subvenționare, că turistul rus e mână largă și, odată ajuns aici pe litoralul românesc, o să cheltuiască ”fără număr”, iar asta o să acopere ”gaura”.

          Din păcate ambele argumente sunt nule.

          Statele menționate mai sus au motive întemeiate, fiecare din punctul său de vedere, să încurajeze aducerea oaspeților de pe malurile Volgăi. Israelul, la o populație de 8,4 mil are în rândurile sale peste 1,2 mil de cetățeni de origine rusă, iar majoritatea celor care vin în vizită din Rusia în Israel aparțin comunității israelite. Așadar e un fel de sprijin frățesc pentru vizitarea ”locurilor natale”. În plus Israelul mai are nevoie de ceva tehnologie militară așa că tocmeala, de: ”las eu ca să lași și tu”, în cazul ăsta, se susține... De Bulgaria ce să mai spunem. Știm cu toții de afinitatea slavilor de dincolo de Dunăre față de ”verișorii” lor din stepe, o afinitate perfect surprinsă de expresia de duh: ”Când plouă la Moscova se deschid umbrelele la Sofia”. Ca să n-o mai lungim, bulgarii au fost întotdeauna îndatoritori față de ruși, monopolul Luk Oil pe piața carburanților din Bulgaria e doar un mic exemplu...

          Și chestia cu cheltuitul în exces este un mit. Cheltui când ai pe ce. Ce să cumpere turistul rus de pe litoralul nostru? Votca care e de tei ori mai scumpă decât la el acasă? Chinezării, kurtos kolac, clătitele cu gem, floricele cu sare sau gogoși înfuriate de la umilele tarabe răspândite în exces, ca ciupercile, pe faleză? Șprotul congelat, prăjit în ulei rânced și vândut pe post de hamsie proaspătă? Nu am cunoștință de chefi cu stele Michelin în Mamaia ca să cred că vreun milionar rus își va revărsa buzunarele în vreun restaurant de lux românesc. Și de la cine să cumpere? De la ”cei mai buni plătitori” de taxe și impozite din economia românească? Să fim sobri.

Și ce să vadă ei deosebit la noi? Cazinoul în ruină din Constanța? Instalațiile rafinăriei de la Năvodari ce se profilează atât de mari și de poluant în orizontul imediat și care cu siguranță îi vor aduce aminte domnului turist rus de prăbușirea prețului la petrol și de efemeritatea prosperității sale?

          Rămânem, un bob zăbavă, la socoteli. Să admitem că timp de 60 de zile, adică 12 serii a 5 zile fiecare, 60 de mii de turiști ruși (câte 5 mii pe serie) vor venii pe litoral. Să admitem că  fiecare vizitator se va bucura de o subvenție, de ”încurajare”, de 100 euro pe serie (adică 20 euro pe zi). Ei bine, chiar și în aceste condiții minimale, suma alocată mituirii rușilor să vină în vacanță la Mamaia ar fi de șase milioane de euro. Șase! Să fim serioși, cu banii ăștia chiar poți face alte lucruri mult mai importante și mai utile pentru dezvoltarea stațiunii.

          E clar, treaba cu subvenționatul e o prostie uriașă, decât o așa afacere în care să furi de la tine și să zici că e de la altul... mai bine lipsă!

          Destinația litoral Marea Neagră a fost cândva, în anii ‘70, una cu adevărat de succes, atunci plajele erau pline de italieni, nemți și... suedeze! Dar n-a ținut mult, a mai fost un zvâc cu valul de polonezi din anii ’80 și... gata. După anii ’90 și ”marea privatizare” când întreprinzătorii s-au bătut ca hienele pe fiecare hotel, vilă sau petec de pământ în parte, turismul pe litoral a intrat într-o zonă cenușie. Abia în ultimii ani, românașii au pus umărul la creșterea industriei ospitalității și au făcut-o temeinic, pe baza unor idei inspirate de afară dar aplicate cu succes la specificul nostru. Așa se face că hotelierii se laudă de vreo două sezoane încoace cu sold out  la cazări, iar statisticile vorbesc de circa 700.000 de turiști pe vară.

          Românii, oameni simpli sau oameni care au cunoscut succesul financiar, vin vară de vară să facă baie și plajă la ”marea noastră”. Strâng din dinți la neajunsuri, amendează când pot lipsa de profesionalism sau slaba calitate a serviciilor, apreciază și premiază de câte ori întâlnesc fapte și gesturi pozitive și, cel mai important, întotdeauna achită nota de plată, fără nici o subvenție!

          Ar fi o lipsă totală de respect  față de acești anonimi extraordinari dacă  oricare turist din lumea asta ar primi din nu știu ce motiv un statut privilegiat și ar fi adus pe litoralul românesc pe bani publici. Turistul rus, dacă nu va fi doborât de criza ieftinirii hidrocarburilor, va avea bani suficienți să plătească corect nota de plată pentru orice sejur în România. Nu văd de ce s-ar negocia cu ei în genunchi și cu gura căscată la șliț. Nu le datorăm nimic! Cu atât mai puțin favoruri.

          Dacă datorăm ceva cuiva, acela este respectul față de turistul român căruia de ani de zile industria turistică îi promite vacanțe de vis la el acasă! 

PS – Anul trecut, propaganda vorbea de un val uriaș de turiști iranieni. A văzut cineva picior de iranian vara trecută pe Litoral? Eu, nu!