DILEME TURISTICE. CINE AU FOST CONSTRUITCTORII PIRAMIDELOR ?

          Departe de mine intenția de a emite în cele ce urmează vreo recomandare de călătorie necugetată dar, trebuie să spun din capul locului că, în ciuda tuturor restricțiilor venite pe cale administrativă cu referire la vize sau pașapoarte și împotriva oricăror piedici ridicate de autoritățile grijulii care invocă siguranța călătoriilor în zone încercate de mișcări sociale, afirm aici în știință de cauză că ținutul piramidelor egiptene de la Giza rămâne o destinație recomandată tuturor pământenilor, cu sau fără pasiuni turistice, pentru că, dincolo de frumuseșea locului, de istoria lui și de ospitalitate oamenilor de acolo, marile piramide predau o lecție unică din care oamenii pot învăța care le este menirea și condiția lor pe acest pământ. Dincolo de farmecul vizual, imensele construcții ale antichtății sunt parcă învăluite și azi, precum frumoasele cadâne de odinioară,  în voaluri de mătase diafană țesută deopotrivă din povești fermecătoare și legende fabuloase, ba chiar și „brodată” cu nenumărate mistere ce par, care mai de care, de nepătruns!  
          Încă de când au fost „redescoperite”, omenirea se întreabă obsesiv „cum au fost ridicate piramidele ?” și mai ales „cine le-au fost constructorii ?” S-au dat răspunsuri fel de fel, toate cu pretenții de adevăr. Sunt mulți cei care au emis ipoteze care înclină balanța, firesc, spre capacitate geniului uman: „da, oamenii sunt cei care au ridicat piramidele !”, spun aceștia. Dar acest răspuns simplul nu a fost însă pe placul celor ce au întotdeauna în vizor detalii suspecte... unde mai pui că răspunsul mai sus citat a generat contra - întrebări apărute din răscolirea orgoliilor naționalilste și a concepțiilor ideolologice legate de ordinea socială: „oare constructorii nu au fos cumva niște umili sclavi ?” și nu cumva „sclavii erau  evrei ?”

 De-a lungul timpului s-au formulat și pentru aceaste întrebari, devenite chiar obsesive atât pentru istorici cât și pentru publicul larg, diferite răspunsuri. Până nu demult biserica creștină, istoricii marxișiti și chiar învățați evrei, au mers pe scenariul în care mii de sclavi, care în unele opinii aparțineau poporului evreu, trudeau la greu, sub biciul stăpânilor necruțători, la construcția piramidelor din Egipt. Această opinie circulă încă din antichitate şi a fost „lansată pe piaţă” de istoricul grec Herodot, în secolul V - ÎHr, pe când se afla într-o „vizită de lucru” pe Valea Nilului. Astăzi însă, în urma studierii temeinice a descoperirilor arheologice, făcute chiar în apropierea piramidelor, majoritatea istoricilor resping „povestea” cu sclavi - constructori pe care o consideră de-a dreptul, falsă ! 

           Sfinxul, paznicul si martorul tăcut al Platoului Gizeh               

       Portretul constructorilor egipteni de piramide, prezen-tat de majoritatea istoriciilor  contemporani, arată că avem de-a face cu oameni liberi,  cu lucrători devotați,  cu mari meseriaşi care, cu siguranță erau niște meșteșugari ce pot fi bănuiți, chiar și acum după atâtea secole de la consumarea isprăvilor lor, că aveau o înaltă calificare, că erau adevăraţi ingineri şi arhitecţi ai timpului lor, capabili să rezolve, cu o mare pricepere şi inteligenţă, problemele tehnice şi de organizare ivite pe un şantier de mari dimensiuni, așa cum a fost cel al piramidelor de la Giza. Nicidecum acești constructori de piramide nu au fost nişte prizonieri proveniți din oștiri înfrânte de faraon sau păstori evrei căzuți în sclavie care habar nu aveau de tehnologia construcțiilor. Piramidele nu au fost ridicate de lucrători necalificați, de sclavi umili și nefericiți, „motivați” în muncă de vătăfia stăpânilor lor, aşa cum îi prezintă paragrafele biblice sau unii cineaşti de la Hollywood. Aceştia din urmă, cu ultimele lor producţii pe această temă (de ex.  „Exodus” produs în 2014) aduc pe ecrane scene, ce-i drept spectaculoase dar care, din păcate, sunt profund subiective şi fanteziste. Imaginile emoţionante cu sclavii de etnie evreiască, biciuiți până la sânge și exploatați nemilos pentru a muncii la ridicarea piramidelor, țin de ficțiune și de un spectacol grotesc, cu siguranță ele se plasează într-o zonă a erorilor ce distorsionează adevărul istoric şi sunt într-o opoziție jenantă cu realitatea relevată ştiinţific. Desigur că acest nou portret al omului liber, egiptean merituos, a trebuit să fie justificat cu argumente științifice.

          ISTORIA ARE CUVÂNTUL 

Una din sursele istorice considerate de căpătâi în demonstrarea că nu sclavii au fost cei ce-au ridicat piramidele, și în nici un caz cei de etnie evreiască,  este cea care pomenește de prezența poporului evreu în Egiptul antic. Este vorba de așa numita ”Corespondenţă de la Amarna”, descoperită în Egipt în 1887 şi datată cca 1350 ÎHr.  Ea conține un corp de 328 de tăbliţe de lut, cu inscripții cuneiforme, în limba Akadiană, ce reprezintă în fapt o colecție de scrisori diplomatice.  Corespondenţa este purtată de ambasadorii egipteni sau de diverși aliaţi ai faraonului „aflați la post” în Babilon, Asiria, Siria, Fenicia sau Canaan.  Destinatarul sau după caz, expeditorul acestor epistole, era faraonul Amenhotep, cel care a condus Egiptul din 1350 până în 1330 ÎHr și cel care este cunoscut în literatura de specialitate și sub numele de ”faraonul eretic”. Într-o serie de scrisori din această corespondență, un supus, regele Rib- Habba din Gebal (Byblos în greacă),  cere ajutor militar faraonului spre a apăra oraşul împotriva unor dezordini venite din sud și provocate de un trib turbulent numit Habiri. Acest neam din Canaan, Habiri sau Hebru, este identificat de istorici ca posibil precursor al poporului evreu. Să reţinem și noi argumentul oamenilor de știință care atrag atenția că prima menţiune istorică acceptată despre poporului evreu este plasată în jurul anilor 1350 ÎHr.

                           Turiştii secolului XIX în vizită la piramide                        

Printre motivele pentru care suntem astăzi în postura de a şti atât de multe lucruri despre Egiptul antic este acela că egiptenii au inventat scrierea (cca 3250 Î Hr) si au utilizat-o în mod intens. Pictată pe hârtia din  papirus, încrustată în lut, scrijelită pe bucăţi de lemn,  dar mai ales gravată  în piatră, scrierea egipteană a transmis poste-rităţii, prin hieroglife, o imensă cantitate de informaţii.

De la cele mai impor-tante evenimente la cele mai umile aspecte ale vieții cotidiene, de la mituri religioase la leacuri de vindecare, de la mari fapte de arme la reţete de parfumuri, un întreg univers uman  s-a conservat şi vorbeşte peste timp despre istoria acestei mari civilizaţii antice. Practic întreaga Vale a Nilului este o imensă bibliotecă ce conţine o cantitate uriaşă de informaţii. Ori in acest atât de vast volum de surse istorice, există doar o singură referire la interacțiunea dintre egipteni și poporul evreu.

Este vorba de Stela lui Merneptah, descoperită in 1896 și datată cca 1208 ÎHr. Pe acest artefact din granit  hieroglifele povestesc, în 28 de rânduri, de campania militară a faraonului Merneptah (rege 1213 -1203 ÎHr) întreprinsă în principal împotriva triburilor libiene din vest. Pe rândurile 26 și 27 ale acestei cronici, adică la „capitolul diverse”, se pomeneşte şi de o campanie în est, în Canaan, unde a fost  pedepsit,  alături de alte popoare și un trib de nomazi numit ad literam „i.si.ri.ar.” ceea ce ar fi, conform filologului german  Wilhelm Spiegelberg, cel care a tradus textul, sinonim  cuvântului „Israel”, adică poporul evreu. Şi cam atât.

                Stela lui Merneptah cu menținea „i.si.ri.ar.”               

 Acesta este singurul izvor istoric care, prin accepţiune, pomeneşte de interacțiunea dintre evrei și egipteni. Nimic, nicăieri nici o hieroglifă, despre sclavie şi muncă forţată sau de înşiruirea a 10 plăgi, nimic despre evacuări în masă, despre campanii de urmărire şi pedepsire şi nimic despre despicarea Mării Roșii...

Prin urmare, ţinând cont de faptul că piramidele de mari dimensiuni din Egipt au fost ridicate în timpul domniei faraonului Djoser (piramida în trepte de la Saquara), cca 2650 ÎHr şi apoi până în timpul domniei faraonului Khendjer, cca 1730 ÎHr, iar pe de altă parte, ținând cont de faptul că  poporul evreu a fost atestat istoric cca1350 ÎHr ca trib din Canaan și reconfirmat în 1208 ÎHr, este  evident faptul că evreii nu au participat în nici un fel la ridicarea piramidelor egiptene. Între probabila lor prezență în Egiptul antic şi construirea grandioaselor edificii se cască o prăpastie de peste o jumătate de mileniu.

Acesta nu înseamnă ca povestea biblică a lui Moise este lipsită de sens, dimpotrivă, valoarea ei culturală, morală şi socială este de-o excepţională importanţă. Pilda ei este esenţială pentru condiţia umană:  nici o putere în numele a niciunui scop de pe acest pământ nu are dreptul să răpească libertatea individului, iar atunci când se întâmplă ca libertatea să fie confiscată, aşa cum s-a tot întâmplat de-a lungul istoriei, e absolut natural ca oamenii, neamurile, popoarele, se se ridice și să lupte pentru dobândirea libertății!  Că învăţaţii evrei au redactat povestea lui Moise în legătură cu egiptenii este de înţeles, lupta pentru câștigarea libertăţii trebuie dusă împotriva oricărei autorități, indiferent de măreția ei. Ori la vremea redactării Cărţii (sec VII - IHr), evreii erau robi ai perşilor, iar  Egiptul era "măreţia" însăși, cel mai mare şi mai puternic stat din epoca sa, era condus de un zeu-faraon, un rege omnipotent, a toate stăpânitor şi profund ascultat, care conducea o super putere politică şi militară de talie mondială cu autoritate greu de contestat. Cât despre piramide, acestea erau adevăratele minuni ale timpurilor de atunci, niște "zgârie nori" ai antichităţii care ne uimesc chiar şi pe noi, cei de astăzi. Prin urmare, avem pe de-o parte idealul libertăţii şi al păstrării identităţii "naţionale", iar  de cealtă parte, Egiptul, faraonul şi piramidele, elemente care alăturate într-un antagonism epic au generat „mitul ieşirii”, un mit pe cât de fabulos pe atât de sugestiv şi de important pentru evoluţia ulterioară a umanităţii.

    Prima piramită construită în Egipt este rodul viziunii lui Imoteph    

   Să mergem însă mai departe şi să vedem, până la urmă, cine au fost constructorii piramidelor ?  

    Cercetările arheologice făcute pe platoul Gizeh, au scos la lumină, încă din anii 90, peste 600 de morminte ce aparţin constructorilor care au muncit la aceste edificii şi care, probabil, în urma unor accidente de muncă sau a unor boli şi-au pierdut viaţa pe şantier. Inventarul acestei necropole este bogat, variat şi conţine, printre altele, unelte, podoabe și vase ceramice.  Ministrul egiptean al antichităților, egiptologul şi arheologul Zahi Hawass (cunoscut la noi din programele TV difuzate de National Geographic, Discovery sau History) afirmă, în legătură cu aceste extraordinare descoperiri,  că aceşti constructori au fost într-atât de mult respectaţi pentru munca şi jertfa lor, încât, au fost onoraţi cu privilegiul de a fi înmormântați chiar lângă piramide, adică într-un loc la fel de sacru ca cel rezervat faraonilor. Favor de care nici un sclav nu s-ar fi bucurat...

       În plus, egiptologii au descoperit dovezi care indică faptul că, la Gizeh, constructorii piramidelor, aveau un tratament deosebit de atent. Ustensilele medicale, dezgropate în număr relativ mare, atestă faptul că muncitorii beneficiau de o asistenţă medicală foarte atentă. În plus artefactele dovedesc că pe şantier existau bucătării şi cantine, iar resturile alimentare conservate și descoperite in situ arată că lucrătorii erau bine hrăniți si chiar răsfățaţi frecvent cu delicatesuri cum ar fi  carnea de vită, o adevărată raritate gastronomică în Egiptului antic, un aliment de care sclavii nu s-ar fi putut bucura nici în visele lor cele mai frumoase!

Muncitori arabi (sec XVIII) mutând statui antice în noi locaţii

Odată cu aceste constatări, se spulberă şi mitul folosirii sclavilor la construcția piramidelor. Constructorii erau cel mai probabil oameni liberi, puternic motivaţi spiritual, care considerau munca lor la piramide ca pe o ofrandă şi o jertfă adusă zeului faraon.  În plus ei erau motivaţi material prin raţiile generoase de hrană şi, probabil, prin scutiri de taxe sau de alte obligaţii materiale  datorate faraonului.

          DAR EXTRATEREȘTRII, UNDE SUNT EXTRATEREȘTRII ?

Rămâne în discuţie cealaltă parte a întrebării inițiale și sunt destui cei care optează ca răspuns pentru cea mai seducătoare teorie: constructori extratereştrii.

Nu se mai ştie cine a lansat această fantezie însă ea se bazează pe negarea capacităţii oamenilor din antichitate de a construi prin forţe proprii edificii atât de măreţe.                     

         Anticii sunt suspectaţi că foloseau metode mult prea primitive pentru a înfăptui lucrări de o asemenea grandoare precum piramidele, nu cunoşteau roata şi, prin urmare, nici scripetele, dispozitive care i-ar fi ajutat să mute și să ridice colosalele blocuri de piatră, în plus uneltele din bronz nu erau capabile să taie şi să şlefuiască imensele blocuri de piatră așa cum sunt ele in situ şi că, în general, egiptenii acelei epoci ar fi fost incapabili, fără un ajutor „din afară”, să ridice marile construcții. 

Şi eu sunt iubitor de literatură SF, dar când vine vorba de adevărul istoric... „Platon vine pe locul doi”, ca să folosesc un joc de expresii celebre.

   Până acum extratereştrii au fost văzuţi doar în filme  

Să admitem totuşi că nişte băieţi deştepţi, capabili să comprime timpul şi să curbeze spaţiul, au construit nişte găuri de vierme şi au venit din adâncul universului cosmic să ridice, cu egiptenii, piramide pe Terra. Te-ai aştepta ca, la o asemenea capacitate intelectuală şi ştiinţifică, construcţia să fie fără cusur. Ori tocmai aici ”extratereștrii” au zbârcit-o, dovedindu-se în practică cât se poate de... tereștrii. Despre ce este vorba. În inima piramidei lui Kheops, la două treimi de bază și la capătul unui culoar ascendent, se afla celebra cameră mortuară a faraonului.

Constructiv, din punct de vedere al rezistenței materialelor, plafonul acestei camere este în pericol de a prăbușii sub greutatea blocurilor de piatră aflate deasupra sa. ”Extratereștrii” lovindu-se de această problema au rezolvat-o, ce-i drept inventiv, dar cât se poate de terestru și limitat tehnologic. Mai întâi prin realizarea altor goluri supraetajate la nivelul superior acestei camere, spații ce a condus la  micșorarea greutății exercitate asupra plafonului și, mai apoi, printr-o descărcare a forței de apăsare (gravitațională) făcută prin grinzi dispuse oblic , în formă unui ”V” cu vârful în sus, sprijinindu-se la partea superioară între ele, iar la partea inferioară pe pereții laterali ai incintei. Soluția constructivă, elegantă și corectă, ar fi fost descărcarea în arc de cerc, adică printr-un tavan boltit, care ar fi asigurat o descărcare eficientă și ar fi eliminat orice fel de pericol de prăbușire a plafonului din camera mortuară.

Prin urmare, construc-torii care nu cunoșteau roata, adică utilizarea cercului,  nu cunoșteau nici bolta sau arcada, adică utilizarea semicercului. Așa că extratereștrii noștri, pentru care geometria cercului și aplicațiile ei ar fi trebuit să fie floare la ureche, se dovedesc a fi niște vajnici pământeni după cum o confirmă, printre altele, și cele 600 de morminte de constructori,  descoperite pe platoul Gizeh lângă piramide. Trebuie menționat că, în istoria construcțiilor, descărcarea structurilor prin bolți sau arcade a început să fie folosită, conform descoperirilor arheologice,  prin 1850 Î Hr, de către popoare din zona Levantului, apoi tehnica utilizării lor a migrat către Grecia și peninsula Italică de unde romanii, preluând-o de la etrusci, au desăvârșit-o și au folosit-o în mod frecvent.

       Așadar, atunci când veți sta la umbra piramidelor, contemplați nu numai măreția lor ci și abilitățile și geniul egiptenilor antici. Și fiți mândri pentru că, într-un fel sau altul, sunteți urmașii unor oameni isteți, puternici și mai ales liberi, cărora le-a plăcut mai mult să construiască decât să dărâme. Tare extraterestru, nu-i așa?