TURKISH DELIGHT 3. MOȘTENIREA

Fanar este, la propriu şi la figurat, cel mai colorat cartier din vechiul Istanbul. Este singura aglomerare urbană în care atmosfera străvechii capitale a imperiului Bizantin, în mod miraculos, a supravieţuit. Este un loc fără egal în lume, pentru că, numai aici străzile vechiului polis al coloniştilor din Megara, înguste şi întortocheate, adăpostesc în alternanță și la tot pasul, într-un peisaj urban plin de contraste, monumente bizantine şi otomane a căror valoare este de nepreţuit, numai aici istoria a ştiut să zăbovească peste veacuri şi să „lumineze”  locul dându-i unicitate şi originalitate.

Plimbarea prin Fanar este o călătorie prin care, în doar câțiva pași, poți parcurge succesiv veacurile ce s-au scurs fără milă prin clepsidra timpului, este un drum făcut printre poveşti „glazurate” cu sute de ani de istorie și în care adevărul a căpătat statut de legendă. Aici s-au dat lupte sângeroase, dar s-au ridicat şi biserici, aici s-au încheiat mari tranzacţii comerciale şi tot aici s-au pus la cale conspiraţii tenebroase. Cum am putea uita că unele din cele mai celebre familii ale greco - bizantinilor ce au locuit în Fanar, prin implicarea sau „emigrarea” lor în principatele române, de pe la 1600 încoace,  au avut o contribuţie uriaşă la destinul istoric al românilor? Fără îndoială poveştile din Fanar sunt „de top” și sunt la tot pasul în acest spaţiu miraculos aromatizat cu parfum oriental și sunt povești care abia aşteaptă să fie descoperite, văzute şi ascultate.

Porţile din Fanar, deschise pentru "invazia" turiştilor de pretutindeni 

Fanarul poate fi asemuit cu o „poartă stelară” prin care  se trece, înainte şi înapoi, dintr-un timp în altul, dintr-un tărâm în altul, dintr-o lume în alta, din universul otoman în cel bizantin, din lumea minaretelor în cea a clopotniţelor sau din cea a semilunii în cea a crucii. Impactul cultural este puternic, impresionant și fascinant prin bogăţia locului și vechimea lui.

Explorarea zonei se face pe îndelete, la pas, cu aparatul de fotografiat sau cel de filmat pus tot timpul la lucru iar „Lecţiile" se fac de acasă. Sfat: stabiliţi traseul şi obiectivele de vizitat din timp, cu tot ce se poate şti despre ele, pentru că, pe străzile din Fanar, cu greu poţi obţine de la trecători informaţii utile. Singura limbă vorbită aici este turca, în engleză vei fi întrebat cel mult: „where are you from ?”, iar atunci când vei răspunde: „România”, replica invariabilă va fi, „Hagi !” - onorant dar ineficient pentru o orientare corectă în hățișul de străzi, drept pentru care, nu uitaţi, să luaţi cu voi o hartă a zonei (de exemplu chiar cea sugerată aici în subsol de pagină) sau, dacă dețineți un gadget cu acces la internet, consultați în permanență goole maps.

Prieteni suntem deja în „episodul” cu numărul trei al periplului nostru prin Fanar. Călătoria urbană a lăsat mult în urmă „zumzetul” obișnuit al metropolei, claxoanele maşinilor, strigătele comercianţilor şi buluceala generală a pietonilor, așa am reușit să admirăm în liniște Biserica Bulgarilor, Patriarhia Ecumenică Ortodoxă, Conacul lui Cantemir, ColegiulOrtodox şi biserica Sfânta Maria a Mongolilor.

Mergem acum mai departe, de la ultimul obiectiv vizitat, Kanili Kilise, în 5 minute de  mers pe jos, prin labirintul de străduţe cu bolţi de rufe întinse la uscat, ne și vedem ajunşi la Biserica Pammakaristos sau cea cunoscută, în limba turcă, sub numele de Fethiye Camii. În românește numele ei s-ar trduce prin sintagma „Prea binecuvântata Născătore de Dumnezeu”. Considerată una din „comorile” culturale din Istanbul pentru că adăposteşte mozaicuri de o rară frumuseţe, clădirea monumentală este bine ascunsă în hățișul urban și poate de aceea este și foarte rar vizitată de turişti. La vederea ei cunoscătorii vor identifica imediat originea arhitecturală a lăcaşului: zidul, ridicat trainic din cărămidă arsă în alternanţă cu piatră şlefuită, nu lasă loc de bănuieli, avem de-a face cu pecetea constructorilor bizantini. Frumuseţea edificiului este dată tocmai de acest amănunt caracteristic care, împreună cu jocul de arcade şi ferestre ce „sparg” structura laterală din loc în loc, într-o suprapunere pe trei nivele, conferă întregului corp  al clădirii zvelteţe, armonie şi pace.

 Inconfundabilul interior bizantin şi mozaicurile aurite de la Pammakaristos 

Biserica a fost ridicată, în 1292, de un membru marcant al familiei împărăteşti a Comnenilor, iar după cucerirea otomană, mai bine de 100 de ani, ea a continuat să slujească creştinilor din Istanbul ca sediu al Patriarhiei Ortodoxe. Abia în 1591 sultanul Murat al III-a a confiscat-o pentru a o transforma în moschee, dedicând-o, victoriilor sale din Caucaz unde cucerise Azerbaidjeanul şi Georgia.

Astăzi o aripă din Pammakaristos este transformată în muzeu şi adăposteşte, in situ, unele din cele mai remarcabile mozaicuri bizantine cu teme religioase. Realizate în epoca marii renaşteri a Paleologilor, adică acum 600 de ani, ele înfăţişează personaje biblice desenate cu mare fineţe într-o paletă grafică şi cromatică desăvârşită. Culoarea predominantă este auriul care aici are semnificaţia perfecţiunii, adică a raiului ce-i aşteaptă pe toţi cei drept credincioşi. Piesa de rezistenţă se află, conform tradiției ortodoxe, în bolta cupolei centrale. De acolo, de la „înălţimea cerurilor”, Iisus Pantocratorul, adică cel atotputernic, înconjurat de cei 12 profeţi ai Vechiului Testament, priveşte trecătoarea lume cu blândeţe iertătoare. Celelalte mozaicuri, la fel de frumoase şi impresionante, se află în absidele laterale. Muzeul este deschis între orele 9.30 şi 16.30 şi are taxă de intrare.

Pentru următorul obiectiv străbatem Fethiye Cadde şi, după circa 10 minute de mers uşor, vom fi ajuns la Fatih Camii (punctul 8 pe harta de mai jos). Pe drum punem la lucru camera foto pentru a surprinde peisajul stradal deosebit de pitoresc şi, în imaginile luate din loc în loc,  vom fi surprins din diferite unghiuri şi sub diferite raze de lumină, cadre cu foste hanuri, acum părăsite, clădiri ruinate, precum și capele sau vile bizantine abandonate. Astea da fotografii, să crape Face Book-ul de uimire !

  Covoarele persane şi ceramica de Iznic din Moscheia Cuceritorului   

Moscheea Fatih este una din cele mai mari din Istanbul şi este cea care adăpostește mormântul „eroului all time” al turcilor,  Mehmed Fatih sau Mehmet Cuceritorul cum îl cunoaștem noi, cel care a supus, după un lung asediu, orașul lui Constantin. Această moschee a fost primul edificiu musulman ridicat în fosta capitală a creștinătății orientale. Lucrările de construcție s-au făcut chiar din ordinul lui Fatih, la 1470, și au folosit ca temelie vechea structură a așezământului ortodox cu hramul Sfinţilor Apostoli. Decizia sultanului de a construi pe acest loc al creştinătății o moschee nu a fost, ca în cazul Sfintei Sofii, o demonstrație de forță și nici nu a avut, se pare, un scop ofensator sau revanșard ci, mai degrabă, a fost o decizie ventă să fructifice o oportunitate. Fosta necropolă a împăraţilor bizantini era, la data cuceririi otomane, un edificiu părăsit, afat deja în ruină, o clădire care suferise stricăciuni majore în timpul ocupației latine de după cruciada din 1204. În fapt, cruciații au „demontat” bucăți întregi din clădire pe care le-au folosit apoi la ridicarea bisericii Sfântului Marcu din Veneția ! Om practic, Mehmed a sesizat potenţialul topografic și arhitectural al fostei biserici creștine şi a decis amplasarea aici a primei moschei otomane.

De-a lungul vremii, în urma cutremurelor, moscheea a suferit importante avarii dar, de fiecare dată, a fost refăcută cu migală. Interiorul, cu o generoasă deschidere spaţială, impresionează prin cromatică şi desenul arabescurilor făcute pe ceramică de Iznic, cea mai renumită din întreg orientul. Accesul în moschee se face numai în afara orelor de rugăciune şi cu respectarea canoanelor vestimentare. Miercurea, pe străzile din jur, se desfăşoară un târg săptămânal şi, într-un „spectacol” ad-hoc, viu şi colorat, se poate admira o lecţie de comerţ ambulant oferită de tarabagii Istanbulului. Pentru rigoarea expunerii mai trebuie precizat că, în zilele noastre, întreg cartierul ce adăposteşte moscheea, poartă numele lui Fatih, spre cinstirea gloriei sultanului otoman.

    Străzile înguste şi casele capitonate cu scândură din Zayrek     

După ce vom fi vizitat această moschee iuţim paşii spre un alt obiectiv al zilei, Biserica Pantocratorului (punctul 9, pe harta din subsol). De jur împrejurul nostru străzile capătă, sub aspect material, din ce în ce mai multă modestie și par mai sărăcăcioase, casele nu-și ascund vechimea și lipsa de îngrijire, vizual predomină acum stilul otoman caracterizat de căptuşirea pereţilor exteriori ai caselor cu scândură traforată şi băiţuită. Zona, de altfel foarte pitorească, este cunoscută cu numele Zeyerek și asta pentru că a împrumutat denumirea pe care o poartă cel mei important edificiu din această zonă.

Molla Zeyrek Camii este a doua construcţie ortodoxă ca mărime după Hagia Sophia şi este unul dintre cele mai relevante modele ale arhitecturii bizantine. Complexul închinat lui Hristos Atotputernicul a fost construit în mai multe etape. Primele clădiri ale ansamblului au fost ridicate de împărăteasa Irina Comnen, în jurul anilor 1120, care aridicat, pe lângă clădirea bisericii, o bibliotecă și un spital (atenție, la 1120!). După moartea împărătesei, fapt petrecut în anul 1124, îndureratul soţ, Ioan al II-lea Comnenul, a ridicat, ca un omagiu adus fostei soţii, o biserică cu hramul Preamilostivei Maici a Domnului (Theotokos Eleousa). În fine, ultima construcţie adăugată aici a fost o capelă, cu hramul Arhanghelului Mihail, ce a unit practic cele două biserici deja existente. Cu timpul locul a devenit şi mausoleul imperial (heroon) pentru dinastiile Comnen și Paleologu, împăraţii Ioan al II-lea Comnenul şi  Ioan al V-lea Paleologul, precum şi împărătesele Irina şi Bertha din Sulzbach, au fost înmormântați aici.

În timpul dominației latine venite în urma celei de-a IV-a cruciade, aici a fost sediul clerical al cavalerilor venețieni,pentru ca mai apoi să devină palatul lui Baldwin, ultimul împărat cruciat. După alungarea stăpânirii cruciate, paleologii refac așezământul şi îi redau în vechea menire de lăcaș mănăstiresc unde, până la cucerirea otomană din 1453, au slujit călugării ortodocși. Din rândul acestor călugări, stareţul Ghenadie al II-ea Scholarius, a fost desemnat primul patriarh ortodox în capitala cucerită şi redenumită Istanbul.

Biserica Pantocrator  „curățată” fără patimă de minaretele musulmane

La scurt timp după ce osmanlâii au devenit noii stăpâni ai orașului, într-o demonstrație de forță caracteristică lor, au transformat biserica în moschee, iar restul clădirilor mănăstirești, într-un centru de studiu religios cu specific musulman. Turcii au rebotezat edificiul după numele unui renumit profesor ce a predat cultura musulmană aici, un anume Molla Zeyrek. Cu toate acestea,  puternica tradiţie bizantină nu a fost niciodată uitată. Ajuns cu timpul într-o stare de paragină evidentă, obiectivul a fost adăugat, în anii 2000, pe lista de monumentelor urmărite de UNESCO şi, ca urmare a acestui fapt, în ultimii ani a devenit obiectul unor ample lucrări de restaurare.

La interior, podeaua din marmură colorată cu reprezentări stilizate, umanoide şi zoomorfe, merită toată admiraţia. Ferestrele mai păstrează încă bucăţi de sticlă colorată ce amintesc de vechile vitralii, iar coloanele ce provin de la anticele temple greceşti întregesc atmosfera plină de istorie a locului. Din păcate, nu s-a păstrat nimic din mozaicurile ce decorau cândva pereţii, deși există mărturii care spun că în sec. XIX ele încă mai existau. Cu toate acestea locul este plin de farmec şi merită vizitat fără reţinere.

Tot fără reţinere recomand și fructificarea oportunității de a bea un ceai sau o cafea turcească ori chiar să fie mâncat un kebab preparat chiar la el acasă. Lângă complexul muzeal al Pantocratorului se află, anume plasată, o prăvălie amenajată într-un autentic conac otoman, complet restaurat, care are și o frumoasă grădină cu mese răspândite printre colonade antice. Numele locantei este Zeyrek Hane şi aici, fără grabă, dar şi fără a huzurii prea mult la masă, putem sta la un taifas asezonat cu deserturi și baclavale, putem degusta, alături de un pahar de apă rece și câteva bucăţele aromate de turkish delight, dar mai ales ne putem trage sufletul și așeza gândurile după un asemenea minunat tur urban.

Plimbarea noastră prin Fanar se aproapie de final, mai sunt de vizitat Apeductul lui Valens, Coloana lui Marcian şi Biserica lui Constantin Lips. Dar despre aceste locuri şi de povestea lor ne vom ocupa în postarea viitoare.

Vă mulțumesc pentru atenția acordată aici și va zic, cu drag și-n ton cu meleagurile cutrierate: Gule gule !